FilmSense / mai 2015
Festivalul TIFF 2015
A doua zi de TIFF (30 mai 2015) s-a dovedit a fi destul de interesanta. Lumea a mai început să iasă din case şi să umple sălile de cinema. Am reuşit să văd mai multe filme, printre care şi unul din Competiţie, Melody, o coproducţie Franţa, Belgia, Luxemburg, care ridică o serie de întrebări etice, iar răspunsurile vin ca un rezultat al amalgamului de trăiri contradictorii pe care filmul îl infuzează. Nu pot spune că este chiar un film rău, iar politicile bioetice vehiculate în poveste sunt construite în limitele eşafodajului postmodern al jocurilor de (pre)texte.
 
Melody, regizat de Bernard Bellefroid, spune povestea a două femei, o coafeză tânără, abandonată de mamă la naştere, al cărei ideal este să aibă propriul salon de coafor, şi o femeie de afaceri, de vârsta a doua, de familie şi condiţie materială bună, bolnavă de cancer, care îşi doreşte să aibă un copil. Însă nu acest aspect este important, acesta este doar (pre)textul unei lungi călătorii existenţiale cu întrebări dureroase cu privire la individul singular şi la condiţia individului în societate, individ care se confruntă cu reguli, cu norme morale. De fapt, povestea se zbate între două fundamente existenţiale de bază - viaţa şi moartea. Dorinţa unei vieţi noi, printr-un copil, vine nu atât ca un gest egoist şi necugetat din partea lui Emily, femeia bolnavă de cancer, ci ca o speranţa, ca o scuză în faţa morţii, care ar trebui să o cruţe în numele copilului. Însă lucrurile se complică atunci când, pentru a-şi atinge acest vis, Emily o contactează pe Melody, ca să fie mamă purtătoare. Pentru cincizeci de mii de euro aceasta acceptă târgul, cu gândul ca îşi va putea amenaja spaţiul pentru salonul de coafor, pentru care nu obţinuse niciun împrumut de la bancă. Aşa cum este de aşteptat, între cele două femei se leagă treptat nu numai o prietenie, ci şi o relaţie de tip mama-fiică, care creşte uşor spre înţelegerea importanţei (calităţii) de (a fi) mamă.
 
Povestea este emoţionantă, dar nu excelează în sinceritate, iar finalul este ipocrit şi vine ca un moft al sorţii indus teatral de regizor. Filmul este plin de scuze, de oscilaţii afective şi de unduiri diforme ale vieţii, pe fundalul cărora Bernard Bellefroid a expus două lumi oarecum paralele, care se întâlnesc în orizontul dramatic al idealurilor şi al speranţelor deşarte.
 
Un film interesant pe care l-am văzut şi pe care îl recomand vine din Rusia, Test, în regia lui Alexander Kott, un film estetic de o gingăşie şi o fineţe care susţin în cel mai curat mod importanţa imaginii. Şi asta nu se datorează faptului că filmul este lipsit de orice urmă de dialog, ci faptului că imaginile, de o acurateţe şi o precizie cinematografică de excepţie, cu un iz subtil al jocului fotografic - prin cadrele care dezvăluie nu numai latura sensibilă a vieţii dure din stepă, cu sporadice contacte interumane, goliciunea arzătoare a naturii şi fascinaţia acestei lumi impresionante în simplitatea ei - trezesc o serie de trăiri contradictorii, care te determină să treci prin întregul proces al extazului şi al contemplaţiei artistice.

Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus