iunie 2015
Festivalul TIFF 2015
Era o seară obişnuită din vara lui 1953, iar doamna Ida Armstrong tocmai se întorsese de la serviciu. În timp ce pregătea masa, micuţul Marty a început să caute prin geantă după dulciuri sau alte bunătăţi care s-ar fi putut rătăci acolo, sau cel puţin aşa credea uşor întărâtata doamnă Ida când descoperi că fiul ei îşi bagă nasul unde nu îi fierbe oala şi pe care, repezindu-se să-l ia la rost, îl găsi jucându-se cu cele câteva monezi uitate pe acolo. Mai erau câteva luni până când Martin urma să facă patru ani, dar dezvolta un interes deosebit pentru monezi, pe care le mânuia cu multă atenţie şi nu doar într-o simplă joacă. Nu a fost un lucru asupra căruia părinţii să se concentreze foarte mult, mai ales că mai târziu pasiunea copilului a evoluat spre o nevinovată colecţie de timbre şi monezi.
 
Ceea ce la început părea a fi un joc copilăresc efemer s-a transformat într-un hobby cu iz de afacere pe când să facă 13 ani, iar peste 12 ani de la acea seară de vară, Martin Armstrong intră în posesia unei colecţii de monezi vechi canadiene, care îl fac milionar la doar 15 ani împliniţi, fiind destul de greu pentru părinţi să îl convingă să urmeze o facultate în condiţiile în care câştiga suficienţi bani şi fără studii. Urmează totuşi pentru scurt timp cursurile RCA Institute (astăzi College of Technology din New-York), unde împinge mai departe pasiunea pentru monezi şi analiza lor, creând un model financiar secret - în practică, un cod care, pe baza informaţiilor introduse într-un calculator era capabil să elibereze predicţii financiare suficient de precise încât să fie vânat de clienţi cu cifre de miliarde.
 
Marcus Vetter şi Karin Steinberger nu sunt primii care au încercat să facă un film despre cel supranumit Vizionarul. În momentul în care au reuşit asta, se împlineau zece ani de la ficţiunea de un mare succes - The Shawshank Redemption / Închisoarea Îngerilor, dar nu succesul filmului din 1994 era urmărit de ei, ci provocarea de a face un film aproximativ asemănător, dar care urmăreşte fapte reale, care au legătură cu prezentul şi care ne influenţează. Pe fondul încrederii scăzute în guvernul american, în sistemul de justiţie şi în orice provine din America şi e supus unei influenţe din partea instituţiilor de stat, Martin refuză orice proiect pe pământ american ca fiind sortit din prima eşecului. Cumva pe bună dreptate, căci Martin explică, într-un interviu apărut ulterior filmului, cum a trebuit să renunţe la procesul intentat împotriva unor instituţii media care au lansat afirmaţii denigratoare la adresa sa, ca urmare a presiunilor exercitate din partea instituţiilor guvernamentale asupra firmelor de avocatură care se ocupau de caz, deşi de partea lor erau două casete cu nenumărate mărturii şi dovezi.
 
A rezultat The Forecaster / Vizionarul, un film proiectat în premieră mondială la IDFA în 2014 şi care urmăreşte povestea de viaţă a lui Martin Armstrong, omul care refuză să se alinieze rigorilor unui sistem financiar aflat în declin, fapt pentru care ajunge să fie acuzat de o fraudă de 3 miliarde dolari, iar după 6 ani petrecuţi în arest preventiv, este condamnat la 5 ani de închisoare ca urmare a faptului că şi-a recunoscut vina citind la proces o mărturie propusă de instituţiile guvernamentale. Lucrurile expuse în film sunt oarecum logice şi construiesc încrederea în mărturiile prezentate ca urmare a unor fapte iniţial prezise, dar care se întâmplă cu o precizie interesantă. Martin nu se consideră un vizionar, afirmând că previziunile lui se bazează pe cunoştinţe accesibile publicului larg şi pe analize intense. Pe de altă parte, sub pretextul că nu au răspuns invitaţiilor de a apărea în film, oamenii din tabăra celor care îl vedeam pe Armstrong după gratii lipsesc din peisaj, publicul rămânând cu un amalgam de afirmaţii din partea foştilor parteneri de afaceri sau membri ai familiei.
 
Martin speră că filmul al cărui protagonist este, va reuşi să invite oamenii la un dialog şi la o presiune constantă asupra guvernelor care îi reprezintă, să devină mai implicaţi civic şi social. Ridică un semn de întrebare pentru autorităţi, pe care le ceartă că recurg la împrumuturi pe care nu le vor putea returna niciodată, menţionând că singurul caz din istorie descoperit de el în care un stat îşi plăteşte datoriile este al României care şi-a achitat integral datoria externă în 1980 şi în acelaşi timp ceartă naivitatea de care se dă dovadă prin adoptarea unor modele economice falimentare şi fuga conştientă de ciclicitatea acestora, dând exemplu previziunea legată de căderea francului elveţian, resimţită în bună măsură şi în România.
 
The Forecaster nu este neapărat un film bun, dar e un film care îţi dă de gândit. Primele gânduri fug egoist de omul târât prin procese şi închisori pentru a-l doborî şi se îndreaptă spre creditele şi depozitele bancare. Oamenii ies din sala de cinema consolaţi că oricum nu avem bani, dar încă meditează la ultima idee lansată de Martin şi anume legată de căderea inevitabilă a zonei euro şi dezmembrarea frăţiei europene. The Forecaster este un film despre cum e mai periculos să declari un om vinovat nevinovat decât să declari un nevinovat ca fiind vinovat, despre un om care a crezut în cunoştinţele pe care le avem cu toţii la îndemână, dar pe care le-a analizat într-un mod observaţional mult mai profund şi care nu a cedat; o spune chiar el: singura armă împotriva oricărui sistem este să nu mai ai nimic de pierdut şi să continui de parcă nu ţi-ar mai păsa.
 
Martin Armstrong propune alternativă cea mai accesibilă - restructurarea. Mingea e încă în terenul nostru. Ţine de noi dacă identificăm greşelile şi dacă învăţăm din ele, la fel cum tot de noi ţine dacă alegem să plătim la început de drum sau la final.


Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus