"Toate personajele mele sânt faliţi.
Este destinul inovatorilor. Şi toţi sânt eu."
(Peter Greenaway).
Peter Greenaway este un cineast galez labirintic şi manierist. Un mag şi un inventator. Livid, enciclopedic şi neobaroc.
Filmul lui Peter Greenaway, sulfuros şi complex, este unul dintre cele mai originale puncte în care se simte într-adevăr palpitând inima timpurilor noastre. Film al secolelor trecute sub palida lumină a candelelor, şi al viitorului electronic. Film al întâlnirii lui Vermeer cu tuburile catodice, care generează imagini reci sau pasionale, povestind întotdeauna despre ferocele joc al morţii...
În proaspăta sa trilogie Tulse Luper Suitcases cineastul revine la obsesiile sale într-un scenariu îndelung lucrat. Personajele sunt simple numere într-un catalog, icoane clicabile care deschid biografii sau ipotetice filme paralele. Există 16 episoade separate ale vieţii lui Tulse Luper, un colecţionar compulsiv de valize pierdute. 16 închisori în care Tulse este închis, 92 de personaje care îşi încrucişează existenţele într-un mod mai mult sau mai puţin semnificativ pentru protagonist, 92 de valize care reprezintă aspecte ale vieţii lui Luper şi care reconstruiesc parabola existenţei (la un moment dat eroul va dispare din film şi va fi evocat prin conţinutul unei valize).
Aspirând să se apropie de Pictură, Greenaway este împins la a depăşi progresia şi presiunea narativă. Întrucat regizorul crede că: "...Fabricarea unui artefact este legată de fabricarea unor artefacte mai vechi, şi nu se poate realiza fără această ereditate a trecutului."
Trilogia este o parabolă existenţială bogată în reflexii, în priviri asupra secolului trecut, organizată în grile şi căsuţe, descompuneri, într-o orgie de split-screenuri, cu simultaneităţi de plan frontal şi contra-plan, cu tablouri vii în stil Derek Jarman. Greenaway nu a renunţat, se vede, să încurce cărţile, să hibridizeze limbajele, să utilizeze tehnologiile cele mai sofisticate, din ce în ce mai convins că Filmul nu are de apărat nici-o frumuseţe clasică...
Peter Greenaway este probabil cel mai autentic artist multi-media actual. Un rafinat experimentator al noilor coduri. Filmul de faţă este centrat pe un personaj metaforic, un produs narativ în care fluidizează forme lingvistice diverse: cinema, teatru, literatură, muzică, pictură, video-art. Obsesiile trecute revin: catalogarea şi cunoaşterea sistematică a lumii, geografia şi scriitura, numerele şi obiectele. Cu toate acestea, Tulse Luper Suitcases este şi o operă extrem de distractivă, o frescă acidă a secolului XX între războaie şi dictaturi, a culturii vechiului continent şi a universului american, a fascismului şi a anticorpilor la fascism.
Filmat în high-definition, în studiouri şi în multe locaţii reale( Spania, Olanda, USA, Anglia) Tulse Luper Suitcases este un exemplu de cinema post-modern, o operă conceptuală. O operă de deconstrucţie care merge perfect cu căutarea formală a autorului, în care simetria încă joacă un rol semnificativ.
Pentru că la regizorul galez filmul este un spaţiu de proiecţie. Precum geometria. O serie de proiecţii pe un plan, într-o anume dimensiune n-1. De la n la n-1, mereu. Această funcţie proiectivă o au şi sentimentele, emoţiile, răcite, sparte,digitalizate. "Inima" devine un desen, emotivitatea e un cadru, în interiorul altui cadru care pentru o secundă se blurează.
Jocul lui Peter Greenaway este extrem de subtil, de crud. Emoţiile sunt aici nominale, doar rostite, "desenate", astfel precum un arhitect l-ar desena. Vise de copii, durere, încarcerări (mai mult sau mai puţin metaforice), iubire, violenţă gratuită, prietenie, surâsuri... Totul se întâmplă aici în jocul (reflectant) al cadrului. Arhitectură digitală e emoţiilor...
Wittgenstein spunea:"Arhitectura este un gest"... Arhitectul-desenator Greenaway ne prezintă aici sute de astfel de gesturi, pe fundalul unor pasiuni, cu o logică din ce în ce mai arbitrară.
Dar ştim că logica este arbitrară...