Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2015

CatasTIFF 2015 (5): De la bine în sus - 600 millas & Hrútar / Rams / Despre oameni şi oi & Szerelempatak / Valurile iubirii


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De când a început TIFF-ul, mi se pun non-stop două întrebări. Aceleaşi două întrebări, care se repetă zi de zi, day & night, de parc-aş fi în Twilight Zone. Sau, mai rău, în Groundhog Day. Prima ("no, cum e la TIFF?") e întrebarea celor care nu vin la TIFF, dar vor să afle cam care-i treaba cu festivalul ăsta. A doua ("ce-mi recomanzi să văd?") e întrebarea celor care, ca şi mine, aleargă prin festival în căutare de filme care să merite alergătura. Ei bine, vă mărturisesc că încep să nu mai am răspunsuri. Pe de o parte, fiindcă e tot mai mare TIFF-ul, ca să-l pot descrie într-o frază. Pe de alta, fiindcă nici nu mai ştiu ce să recomand. Fiecare film are spectatorul lui. Şi viceversa.
 
Vă asigur de acest lucru, nu e o teorie. Chiar dacă pare greu de crezut, există cel puţin un spectator care se bucură de filmul la care ai impresia că toată sala s-a plictisit. Şi, invers, există cel puţin un spectator care nu va accepta deloc că e bun filmul care ţie ţi-a schimbat viaţa. Aşa că poţi fi convins că eşti spectatorul X pentru filmul Y, în ziua Z. Atâta doar că nu ştii nici una dintre necunoscute. Iată de ce filmele de mai jos - dintre care unul mi-a plăcut total, iar altul parţial - sunt două produse absolut legitime, ca artă, dar a căror likeability depinde strict de ochii şi creierul celui care le vede.
 
600 millas / 600 de mile / 600 Miles
 
Arni, un adolescent slăbuţ, mic de statură, pe care nimeni nu-l ia în seamă, vrea să se facă "rău". Mai exact, să devină traficant de arme. Pentru asta, are de făcut un transport de "marfă" din S.U.A. în Mexic, însă poliţistul Hank îi dejoacă planul şi i se pune în cale. Lucrurile iau întorsături bizare, Hank devine ostaticul lui Arni, dar, de-a lungul călătoriei spre Mexic, cei doi dezvoltă o relaţie atipică de criminal-prizonier. De fapt, întreg filmul e însăşi aventura lentă a apropierii dintre ei, repetând, parcă, raportul de prietenie dintre infractor şi ostatic, din vechiul Dog Day Afternoon.
 
Şi aici, exact ca în super-producţia lui Sidney Lumet, accentul e pe structura infractorului şi pe iluzia de putere pe care arma o dă celui ce o ţine în mână. Fără armă, însă, Arni e doar un băieţel, un bad guy wannabe speriat de propria umbră. Tatuat pe umăr cu creion dermatograf, Arni mai mult plânge, vorbeşte singur în faţa oglinzii, ca să se antreneze pentru conversaţiile reale şi cade în plasa pe care Hank i-o întinde. Întocmai ca un Al Pacino, dar la o scară infinit mai redusă, Arni intră în şahul mat pe care abilitatea poliţiei i-l pregăteşte de la bun început.
 
În mod evident, e mai mult sentiment paşnic în 600 millas, decât pac-pac şi capete sparte. Acţiunea e înlocuită cu dialog şi chip uman, filmat de aproape, astfel încât din grimase şi priviri să simţim că are loc evoluţia eroilor. Poate e suficient să vă spun că imaginea e semnată de Alain Marcoen (care a lucrat cu fraţii Dardenne la cele mai importante titluri ale lor, de la Rosetta şi Le gamin au vélo, până la Deux jours, une nuit), ca să vă daţi seama cât de naturalist şi intimist se relevă detaliile în film. Dar, cu toate astea, nu înseamnă că filmul are neapărat valoare umană. Nu spun că e rău acest lucru; vă spun doar să n-aveţi aşteptări de acest gen. Sunt de acord că relaţia între Harris şi Arni trece de clişeul unui scenariu de împăcare între rivali. E o împăcare autentică acolo. Dar am simţit - şi s-ar putea să nu fiu singurul - că toată povestea e uşor inutilă din punct de vedere etic. Finalul filmului, prin care Hank îl pedepseşte cu indiferenţă pe Arni, după ce relaţia dintre ei e suficient de avansată pentru a se numi fraţi de sânge, e o demonstraţie de cinism de tip Tarantino sau chiar Haneke (vezi Funny Games, varianta din 2007). Deci, o mică farsă, un fel de film de examen de la facultăţile de cinema, care pare să fi fost făcut de dragul exerciţiului. Şi de dragul lui Tim Roth, care a produs filmul şi a jucat în el rolul lui Hank. Eu cred că dacă 600 millas ia Trofeul TIFF 2015, Tarantino va fi obligat moral să vină, de la anul în Cluj la fiecare ediţie TIFF.
 
Filmul mai rulează vineri, 5 iunie 2015, ora 22.00, la Cinema "Victoria" şi duminică, 7 iunie 2015, ora 12.30, la Cinema "Victoria".
Mexic - S.U.A., 2015, 85 min
Titlu original: 600 millas / 600 Miles
Regie: Gabriel Ripstein
Scenariu: Gabriel Ripstein; Issa López
Imagine: Alain Marcoen
Distribuţie (parţial): Tim Roth; Kristyan Ferrer

 
Hrútar / Rams / Despre oameni şi oi
 
Islanda, zilele noastre. Gummi şi Kiddi sunt doi fraţi bătrâni, bărboşi, ursuzi. Nu şi-au vorbit de 40 de ani, se urăsc de moarte, iar singurele cuvinte pe care şi le spun sunt scrise pe o hârtie, pe care câinele o duce în gură de la unul la altul. Ambii moşnegi, însă, au ceva ce-i face fericiţi: au oi. În natura aridă a Islandei, unde are loc această poveste despre om şi animal, oile au statut sacru. Precum vaca în India. Oamenii arată ca oile, au bărbi groase şi priviri fixe ca berbecii, iar coarnele, chiar dacă nu se văd, se reflectă în îndârjirea lor ieşită din comun. Tot ce e spiritual, aici, vine de la oi, de ele depinde omul atât fizic, cât şi emoţional; de fapt, în aceste locuri, veterinarul e ceea ce ar fi preotul într-o comunitate firească.
 
De aceea, când oile din sat se îmbolnăvesc şi trebuie sacrificate, cei doi fraţi o iau razna definitiv. Iar ceea ce era ură şi posesiune, devine acum ură totală şi posesiune nebună. Conflictul lor, materializat printr-o tăcere de proporţii biblice, reluând parcă duelul Cain-Abel în cheie islandeză, duce la un eşec care nu mai poate fi evitat. Răul se intensifică în atâtea nuanţe, se umflă ca o cocă uriaşă, încât, la final, exorcizează personajul şi îl întoarce la puritatea ancestrală. Scena din final, în acest sens, este pe cât de neaşteptată, pe atât de balsamică.
 
Deşi e greu de crezut, comedia e peste tot, aici, regizorul exploatând cu succes - şi nesiropos, din fericire - zăcământul de umor pe care situaţiile de ură hiperbolică îl deţin. E un mix de tensiune dramatică şi tensiune comică, perfect mulat pe această poveste în care cuvintele sunt de prisos. Totul se leagă din priviri şi acţiuni, totul e sugerat simplu, cu recurs constant la metaforă, la peisajul personificat şi la muzică, splendid amestec de chitară şi coarde. Cine a văzut deja legendarul Nói Albinói, al islandezului Dagur Kári, îşi poate imagina cu uşurinţă cum arată şi ce ritm vizual are la fel de frumosul Despre oameni şi oi. Sec, liniar, pictural, trist ca mesaj, nordic ca peisaj, rusesc ca profunzime, filmul lui Grímur Hákonarson are şanse mari de câştig la TIFF.
 
Filmul mai rulează vineri, 5 iunie 2015, ora 17.15, la Cinema "Victoria" şi duminică, 7 iunie 2015, ora 22.30, la Cinema City 4 Iulius.
Islanda - Danemarca, 2015, 93 min
Titlu original: Hrútar / Rams
Regie: Grímur Hákonarson
Scenariu: Grímur Hákonarson
Imagine: Sturla Brandth Grøvlen
Distribuţie (parţial): Sigurður Sigurjónsson; Theodor Júlíusson

 
Szerelempatak / Valurile iubirii / Stream of Love
 
Recomandare scurtă şi pe ultima sută de metri, pentru că o cronică a filmului am scris-o mai demult, aici: faceţi tot posibilul şi vedeţi Szerelempatak / Valurile iubirii, documentarul lui Ágnes Sós. Va rula joi, 4 iunie 2015, ora 15.00, la Cinema "Arta". Experiment şi experienţă de viaţă, discurs cald şi neobositor despre iubire, eseu plăcut la privire despre cum bătrânii vorbesc despre dragoste şi sex, Szerelempatak / Valurile iubirii e un mare cadou pe care vi l-aţi putea face la TIFF 2015.
 
Filmul mai rulează joi, 4 iunie 2015, ora 15.00, la Cinema "Arta".
Ungaria, 2013, 70 min
Regie: Ágnes Sós
Scenariu: Ágnes Sós
Imagine: Ágnes Sós


Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015
 Toate articolele despre Hrútar / Rams / Despre oameni şi oi


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Intimitatea unor istorii cu final nefericit - Cobain: Montage of Heck & Amy, Lucian Maier
 Legătura cosmică dintre poveştile dure ale vieţii - Relatos salvajes / Wild Tales la MUBI, Vasile Baghiu
 Cinefilaj - Box & Nude Area, Irina Trocan
 Pentru mine toţi sunt băieţi - Un etaj mai jos, Simona Marcu
 Tentativă de reimaginare a genului western - Slow West la TIFF, 2015, Mădălina Pojoga
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer