Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Profilul neimplicării - Un etaj mai jos la TIFF, 2015


Adrian Ţion

iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După atâtea succese, mai ales internaţionale, filmul românesc s-a umflat atât de mult în pene încât nu exclud consecinţa ca peste puţin timp cocoşul ăsta să fie în stare să înghită cirezi de vacuitate fără ca cineva să observe, necum să amendeze. Ne mândrim pe bună dreptate cu performanţele noului val românesc, dar asta nu înseamnă să urcăm deluşorul admiraţiei fără limite cu ochii închişi. Adică să ne transformăm din admiratori stimabili ai valorii autentice în aplaudaci ai rutinei, ai plăcerii de a fi admiratori. Gonflarea vidată de sens stă şi în palmele spectatorilor care aplaudă, nu numai a criticii.
 
Venit direct de la Cannes 2015, unde filmul românesc şi-a făcut vad bun în ultimii ani, Un etaj mai jos al lui Radu Munteanu a descins la TIFF cu valiza plină de laude împrăştiate generos de presa franceză şi americană. Aşa se întâmplă când ai un bun nume, când ai intrat cu dreptul pe faleza cinemaului de pe Riviera Franceză. Noblesse oblige! Şi faptele curg favorabil de atunci încoace pe filiera reuşitelor. Cu ultimul nou val vine spre noi şi filmul lui Radu Munteanu. Ce aduce el cu adevărat nou? Mai nimic. Meritul lui primordial este acela de a se înscrie firesc pe linia trasată, stilistic şi programatic, de creaţiile lui Mungiu, Caranfil, Porumboiu, Cristi Puiu. Atât de diferiţi, totuşi, dar combinând tendinţe cvasi-comune ca ţintă de aprofundare a spaţiului spiritual românesc, reflectat în oglinzile actualităţii.
 
Scenariul conceput şi realizat de triada Radu Munteanu, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu are linearitatea unei relatări fără surprize. Din acest motiv subiectul poate părea banal. Dar scenele acumulează treptat atâta tensiune încât realizatorii reuşesc să îndese în ea calupuri de enigme bine dirijate. Ele asigură de fapt interesul spectatorului pentru urmărirea acţiunii. Un cetăţean al glorioasei epoci postdecembriste, pe nume Sandu Pătraşcu, refuză să dea declaraţii despre virtualul suspect al unei crime, vecinul său de la "un etaj mai jos". De ce îl ascunde? ne putem întreba şi cu asta seria întrebărilor stârnite de film se declanşează subit. Dacă s-ar fi găsit o motivaţie a tăcerii lui în faţa anchetatorului, subiectul ar fi intrat pe un făgaş credibil, obişnuit. Dar Radu Munteanu preferă să ambiguizeze, să divagheze în scene fără legătură cu crima, scene decupate din viaţa de zi cu zi a eroilor şi a noastră. Atunci trebuie căutate răspunsuri în aceste "digresiuni voite" (care fac de fapt materia de bază a acţiunii, fondul explicativ al tăcerii lui Pătraşcu). Nu interesează cine este ucigaşul, crime de acest fel au loc mereu, din păcate, deşi bănuiala e mai mult decât transparentă. Amprentarea cade pe conştiinţa martorului, pe refuzul lui de a se implica social. De ce alege Pătraşcu să tacă?
 
Personajul e foarte convingător interpretat de Teodor Corban. Sandu Pătraşcu e un bărbat ajuns la jumătatea vieţii, stăpân pe sine, familist atent, format şi modelat după tipicurile perioadei comuniste, când - nu-i aşa? - nu era bine să te implici în afara familiei ca să nu se interpreteze ceva greşit şi să ai necazuri, adică nu era indicat să-ţi bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala. Aşa că el este reţinut în relaţiile cu alţii, reflex moştenit, deşi pare volubil, amabil, chiar cu simţul umorului. Apelul pus la telefonul mobil cu vocea lui Ceauşescu de pe terasa "comitetului central" când striga în microfon "Alo!... Alo!... Alo!" în loc de un apel melodic, e un exemplu în acest sens. Săritul peste rând la ghişeele de înmatriculări la autovehicule, alt exemplu. La astea se adaugă atmosfera jenantă din veşnica bucătărie strâmtă din filmele româneşti, cadru regăsit aproape în toate filmele noului val. Iată de ce spun că, la nivel de încadrament şi imagine, dar şi de captare a pulsului vieţii de azi, Un etaj mai jos se menţine la acelaşi nivel tematic şi estetic cu filmele din serie. În bucătăria emblematică ajunge şi vecinul Vali, virtualul criminal, sporind tensiunea acţiunii şi enervarea lui Pătraşcu, omul care refuză să se implice. Desigur, tensiunea va exploda în bătaia dintre cei doi, din final, inclusă în conflictul tacit ca o despovărare. E tot o privire intransigentă în realităţile noastre de azi, în panoramarea sechelelor trecutului. Şi seria continuă.

Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015
 Toate articolele despre Un etaj mai jos


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Intimitatea unor istorii cu final nefericit - Cobain: Montage of Heck & Amy, Lucian Maier
 Legătura cosmică dintre poveştile dure ale vieţii - Relatos salvajes / Wild Tales la MUBI, Vasile Baghiu
 Cinefilaj - Box & Nude Area, Irina Trocan
 Pentru mine toţi sunt băieţi - Un etaj mai jos, Simona Marcu
 Tentativă de reimaginare a genului western - Slow West la TIFF, 2015, Mădălina Pojoga
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer