Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Toţi privesc înainte

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ştiţi cât de dificilă şi complicată e viaţa la 17-18 ani? - Toţi privesc înainte


Mihai Ignat

iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 2015, la Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni "Jos Pălăria", ediţia a 18-a, festival iniţiat de către George Mihăiţă, actorul şi directorul Teatrului de Comedie, şi jurizat de către Gabriela Hurezean, Corina Constantinescu şi Vlad Cristache, s-a acordat Atelierului de teatru al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani, respectiv spectacolului Toţi privesc înainte, Premiul FestCo, acesta implicând şi onoarea de a juca în 2016, alături de actorii profesionişti, la Festivalul Comediei Româneşti. Membrii juriului au căzut de acord că liceeni de la Botoşani merită să iasă în evidenţă, astfel că ALEXANDRA MARINIŢU (interpreta personajului Coralia), BIANCA IONESCU (interpreta personajului Jeni), CEZARA FLORESCU (interpreta personajului Cici), LORIN BUZILĂ (interpretul personajului Lulu), FLORIN IVANCOV (interpretul personajului Gigi - care e jucat, alternativ, şi de către Răzvan Wolf), dar şi interpretele rolurilor episodice Aida Boca, Andreea Lupu, Carina Cozminschi, Emma Mateciuc au primit şi Premiul Dream Team, special inventat pentru performanţa lor de echipă.


Coordonatorii acestui spectacol au fost generoşii Lenuş-Teodora Moraru şi Gelu Rîşca. Pentru alte informaţii şi impresii, puteţi citi entuziastul text al nu mai puţin generoasei Gabriela Hurezean: www.muzesiarme.ro

Iar mai jos puteţi citi interviul acordat de către protagoniştii frumoasei performanţe celui ce a scris textul Toţi privesc înainte, dramaturgul Mihai Ignat:

1. Mihai Ignat: Ce este pentru voi Toţi privesc înainte?
Alexandra - Un fel de univers al adolescenţilor în care adulţii nu au acces la el (deşi nu noi le impunem asta) - ei există, se vorbeşte despre ei, dar nu apar în lumea noastră.
Bianca - Pentru mine, Toţi privesc înainte e ca un joculeţ. E un spectacol adresat celor de vârste apropiate cu a noastră şi multe din atitudinile celor din piesă ne sunt deja cunoscute, aşa că încercăm să jonglăm cu ce ne-am mai întâlnit până acum.
Cezara - Este un mic joculeţ, în care 5 adolescenţi încearcă să arate celorlalţi cât de dificilă şi complicată e viaţa lor la 17-18 ani.
Lorin - Eu simt spectacolul ăsta ca pe un mod de exprimare, mă regăsesc în el. Ascult foarte atent ce încearcă personajele să transmită, şi mă aflu într-o postură foarte privilegiată că fac asta "prin mine", concepţiile mele suprapunându-se cu concepţiile personajului, iese un amalgam de senzaţii si sentimente greu de explicat.
Răzvan - Toţi privesc înainte reprezintă un adevărat text contemporan ce pune în evidenţă cele două tabere urbane.
Florin - Pentru mine Toţi privesc înainte e o gură de aer respirată acum câţiva anişori care mi-a umplut plămânii de nostalgie. Îmi amintesc cum stăteam şi eu în cartier mai tot timpul pe o bară sau în casa scării până când, în clasa a 8-a, am fost "scos" din sanctuar de o fată care ieşea din tiparul ăla, neacceptat de editura cartierului nostru.

2. Mihai Ignat: Ce v-a plăcut la această piesă?
Alexandra - Băjeţii de cartier; drăgălăşenia fiecărui personaj; mi-a plăcut că e aproape de noi pentru că acolo chiar suntem noi.
Bianca - E cam greu de spus un lucru anume. Îmi vin acum în minte devotamentul pe care îl au personajele unul faţă de celălalt şi pancartele cu numele scenelor:)
Cezara - Cel mai mult mi-au plăcut limbajul şi simplitatea textului, şi faptul că putem să ne jucăm cu personajele, astfel încât le înţelegem cât mai bine.
Lorin - Prima dată când am citit textul mi-au sărit în ochi efectiv situaţiile comice foarte simple şi comune, de un mega-umor tocmai datorită banalităţii lor.
Răzvan - Lipsa de cenzură şi actualitatea acesteia.
Florin - Mi-a plăcut mult naturaleţea lucrurilor, cum se desfăşoară ele fără ca niciun personaj să se întrebe "de ce?" ci pur şi simplu se întâmplă. Nu-mi pot imagina cum dl. Mihai Ignat a reuşit să surprindă atât de bine ideea huliganului. Când eram mic era la modă o bătaie între puştii din cartier, care să stea cu cei mari o noapte şi-mi aduc aminte perfect discuţiile lor care păreau fără sens pentru noi, exact ca în Toţi privesc înainte, ca să cresc şi eu şi să înţeleg că e firesc să vorbeşti cu cineva aşa dacă îl cunoşti atât de bine.

3. Mihai Ignat: Ce nu v-a plăcut la această piesă?
Alexandra - Nu îmi place că, pentru unii oameni, limbajul "de cartier" (cotidian, de altfel) atrage mai mult atenţia decât mesajul transmis.
Bianca - Am lucrat cu plăcere la acest spectacol şi nu cred că există vreun aspect care să nu ne placă. Dacă ne-ar fi deranjat ceva, am fi adaptat situaţia. Singura tensiune care a existat a fost aceea că la început ni se părea că nu se leagă, dar probabil asta intervine de-a lungul conceperii oricărui spectacol.
Cezara - Nu cred că este ceva care să nu îmi placă la ea.
Lorin - Nu cred că e ceva care să nu-mi fi plăcut...
Răzvan - Numărul redus de personaje.
Florin - Sincer, nu am luat la puricat piesa încercând să-i găsesc lucruri care nu-mi plac. Nici nu m-am gândit la asta. Ar trebui? (râde sfios)

4. Mihai Ignat: Cât de mult / puţin se apropie piesa de lumea vârstei voastre?
Alexandra - Indiferent din ce anturaj face parte, orice adolescent se regăseşte aici.
Bianca - Cred că piesa orbitează în jurul lumii vârstei noastre, adică a unei anumite perioade a adolescenţei, cel mai sigur începutul acesteia, când vrem să fim diferiţi de majoritate, ţinem cu dinţii de principiile noastre şi credem că le ştim pe toate.
Cezara - Foarte mult, mai ales prin limbajul pe care îl folosim.
Lorin - Păi cam de acolo venim, cu nişte mici decalaje de trenduri şi limbaj, dar esenţa e aceeaşi, situaţiile din piesă sunt prezente peste tot în societatea în care trăim, ăsta e farmecul.
Răzvan - Din unele puncte de vedere se apropie destul de mult, diferite fiind abordarea şi personalităţile oamenilor (alte tipuri de tipi cool şi tipe cuminţi).
Florin - Personajele au o vârstă mai înaintată decât a mea, dar lumea e aproape aceeaşi. Fantazez cu ideea că în momentul ăsta aş fi rămas "în cartier" dacă nu apărea fata aia. Am trăit în lumea din piesă când eram mic, am privit prin ochii golanilor din cartier care vorbeau deseori despre cum ar trebui să facă şi ei un ban, despre cum părinţii lor nu-i mai suportă, despre cum bacul nu e o testare de luat în considerare şi am observat cum în fiecare vară mai pleca câte unu' în ţări străine, lăsând cartierul gol.

5. Mihai Ignat: Care a fost cel mai dificil lucru de transpus din text în spectacol?
Alexandra - Cred că acele pancarte cu titlurile scenelor. Ideea a venit in ultimul moment.
Bianca - Probabil intrările şi ieşirile din scenă şi menţinerea unei anumite atmosfere fără să "scădem", pentru a exista o continuitate.
Cezara - Nu cred că a fost ceva dificil de transpus în spectacol, pentru că am încercat să fie cât mai pe înţelesul tuturor.
Lorin - Bătaia din scena "Radiaţii" dintre Gigi şi Jeni.
Răzvan - Excesul de coolitate şi unele tente de agresivitate (eu nu am reuşit nici în ziua spectacolului să urlu la colega mea)
Florin - Lenuş ar trebui să ştie. Eu cred că s-a chinuit un pic. Mie mi s-au zis lucruri şi pe urmă le-am executat. (glumeşte, râzând sfios iar) Păi chiar nu ştiu. Nu am simţit vreun moment din ăsta, pe care să-l consider dificil.


6. Mihai Ignat: Care a fost cel mai uşor lucru de transpus din text în spectacol?
Alexandra - Replicile.
Bianca - Aici sunt sigură că e vorba de relaţiile dintre personajele noastre. În majoritatea cazurilor, s-au sudat de la sine.
Cezara - Cel mai uşor lucru a fost să arătăm relaţiile dintre cele cinci personaje.
Lorin - Schimbul omogen de replici.
Răzvan - Prietenia / Gaşca / Gândirea de stup.
Florin - Cel mai uşor lucru de transpus din text în spectacol a fost chiar textul. Nu e un text care promite un show incendiar cu artificii şi trucuri magice, dar e un text care îţi oferă un confort mental şi fizic. E un text pe care l-ai citi în faţa unui şemineu cu un pahar cu suc de portocale în mână, privind în antiteză focul, care nu e de artificii.

7. Mihai Ignat: Care este, din punctul fiecăruia de vedere, tema piesei?
Alexandra - Piesa atinge mai multe teme, de la "eu n-am să fiu ca părinţii mei" la sacrificiu, prietenie şi frica de a fi diferit.
Bianca - Eu cred că tema este frica de viitor, de a fi la fel ca ceilalţi şi de a ajunge un adult obişnuit, cu o rutină plictisitoare.
Cezara - Cred că tema este: frica de a fi tu însuţi în anumite grupuri de oameni.
Lorin - As spune sacrificiul sau maturizarea, deşi sunt mai mult motive. Cred că tema ar fi adolescenţa.
Răzvan - Din punctul meu de vedere tema piesei este nonconformismul social şi ideea de asimilare socială (Coralia devine parte din grupul şmecher).
Florin - Ăsta pare exerciţiu pentru bac. Hah. Pierd 0,4 dacă greşesc. (glumeşte iar). Tema e căutarea fericirii. Ieşirea sau intrarea în "cartier", poate.

8. Mihai Ignat: În ce fel v-a determinat Lenuş să vă apropiaţi de propriul personaj?
Alexandra - Am descifrat împreună textul, iar la fiecare repetiţie tot descoperim câte ceva interesant despre personaje si ne apropiem şi mai mult de fiecare dată de ele.
Bianca - Lenuş nu ne-a impus un tipar anume, ne-a ajutat să explorăm şi să "ne jucăm de-a băieţii".
Cezara - Lenuş mi-a arătat prin diferite joculeţe cât de amuzant şi de uşor este de jonglat cu personajul meu, şi asa m-am apropiat şi mai tare de el.
Lorin - Ne-a direcţionat intensitatea, noi aveam idei, ea ne-a "dat tonul", să zic aşa.
Răzvan - Prin forţa liberului arbitru, fiecare având dreptul să se autoinventeze.
Florin - Mi-a zis că Gigi e un tip cool care nu se lasă uşor impresionat. Am zis "OK Lenuş!" şi restul a venit de la sine, cunoscând deja ideea de anturaj care stă pe bară zi de zi.

9. Mihai Ignat: În ce fel v-a determinat Lenuş să vă apropiaţi de viziunea ei asupra piesei?
Alexandra - Tot cam aşa.
Bianca - Aş spune că am avut în minte lucruri asemănătoare, noi şi Lenuş. Ea nu ne-a spus că trebuie să iasă într-un anume fel, ci a fost deschisă la propunerile noastre şi ne-a ajutat să sudăm părţile de care eram nesiguri.
Lorin - Rezultatul nu a fost neapărat viziunea ei, a fost un amestec de idei si concepte care au dus la o viziune comună pe care am încercat să o conturăm împreună cât mai bine.
Răzvan - Amuzant, este o regie comună, Lenuş mereu ne ajută să descoperim singuri răspunsuri pentru spectacolele în care jucăm. Deci în ce fel... prin pedagogie.
Florin - Lenuş ne-a povestit foarte mult de piesă şi ne-a făcut curioşi. A vorbit şi mai mult la repetiţii, nelăsând vreun lucru neînţeles. Viziunea ei era foarte aproape de a noastră. Ne-am omogenizat imediat.


10. Mihai Ignat: V-a schimbat cu ceva experienţa facerii şi interpretării acestui spectacol? Dacă da, cu ce?
Alexandra - Am reuşit să-l facem într-un timp foarte scurt, deci, în primul rând sunt mândră că am reuşit să facem acest spectacol. Când citeam textul nu mi-am dat seama că are o însemnătate atât de mare, dar după primul spectacol mi-am dat seama cât de puternic e ca mesaj. Mă simt foarte bine acolo unde sunt, Coralia mi-e aproape, dar sunt îndrăgostită şi de celelalte personaje. Toate sunt savuroase, amuzante şi extrem de adorabile. Nu ştiu daca m-a schimbat cu ceva cât m-a făcut să fiu şi mai mult eu.
Bianca - Ne-a făcut să ne dăm seama că, deşi suntem diferiţi în aparenţă, mulţi dintre noi avem temeri, vise şi caractere asemănătoare, dar preferăm să arătăm doar ceea considerăm noi că nu ne afişează drept vulnerabili şi că toţi suntem dispuşi să ne sacrificăm pentru ceea ce iubim.
Cezara - Da, m-a ajutat spectacolul, deoarece am realizat că, oricât de mult vrem noi să arătăm că adolescenţa e dură, ea de fapt e cea mai frumoasă, inocentă şi puerilă etapă din viaţa unui om, şi ar trebui s-o apreciez cât mai mult.
Lorin - Pe mine m-a ajutat să înţeleg unele principii ale prieteniei la care nu mă gândisem până acum, ce înseamnă de fapt loialitatea, cum diferenţele dintre oameni pot fi doar nişte aparenţe, nişte idei pe care poate le aveam dar nu au fost puse într-o lumină atât de interesantă.
Răzvan - Într-o oarecare măsură. M-a făcut să accept mai uşor diferenţele dintre persoane şi să nu subestimez anumite relaţii între doi oameni care sunt total diferiţi (inclusiv cazul meu). Opusurile se atrag, aparent.
Florin - Spectacolul în sine mi-a dat o palmă şi mi-a zis "Hei, chiar puteai să fii Gigi în viaţa reală! Ai fi vrut?" Mi-am răspuns ca un adevărat Gigi Madăfacăr spunându-mi că "Eu pot fi Gigi, dar Gigi nu poate fi Florin!!". Chiar mă simt privilegiat că am avut ocazia să joc în spectacolul ăsta. Adică sincer. Serios. Pe bune. Mulţumesc!

Mihai Ignat: Mulţumesc şi eu! Lui Florin şi tuturor!




 Toate articolele despre Toţi privesc înainte
 Toate articolele despre Atelierul de teatru, Botoşani


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Ignat


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer