Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muzică dedicată unor locuri mult iubite de George Foca-Rodi


Marcel Frandeş

iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

În concertul Filarmonicii George Enescu din 28 mai 2015, Orchestra simfonică dirijată de Paul Nadler a interpretat un program deosebit de frumos, accesibil publicului meloman de la sala Ateneului Român din Bucureşti: Thomaskirche Leipzig; La magnifica costiera Amalfitana; Paris dans toute sa gloire de George Foca-Rodi, Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 54 de Robert Schumann, solist Viniciu Moroianu şi Tablouri dintr-o expoziţie de Modest Musorgski, în orchestraţia realizată de Maurice Ravel.
 
Dirijorul Paul Nadler a fost premiat la Concursul de dirijat orchestră de la Ierusalim. Muzicianul a fondat Orchestra de cameră Cincinnati pe care a condus-o din 1974 până în 1983. După ce a debutat în 1989 la Metropolitan Opera din New York, a dirijat de atunci, peste 60 de spectacole la această prestigioasă instituţie, interpretând un repertoriu variat, de la Vivaldi la Wagner. Pe lângă opere, Paul Nadler a dirijat orchestre simfonice în ţări din Europa, Asia, America, în SUA şi Canada. A colaborat cu renumiţi solişti, printre care amintim pe: Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Bryn Terfel, Renée Fleming, Cecilia Bartoli, Anna Netrebko, Karita Mattila, Ramon Vargas, Ben Hepner şi Dmitri Hvorostovski, Glenn Dieterow, Garrick Ohlsson, Misha Dichter, Emmanuel Ax şi Elmar Olivera.
 
 
În România, a condus orchestrele filarmonicilor din Timişoara, Iaşi, Craiova şi Braşov, precum şi Orchestra Naţională Radio. Din 2004 este dirijor principal invitat la Filarmonica Moldova din Iaşi.
 
Concertul de la Ateneu s-a deschis cu ciclul de lucrări simfonice, în primă audiţie, de George Foca-Rodi. Prima piesă este dedicată oraşului Leipzig, locul în care a trăit şi compus Johann Sebastian Bach. În cuvântul compozitorului, amintind despre Catedrala Sfântul Toma, se spune: "am fost, ca mulţi alţii înaintea mea, profund emoţionat şi am îngenuncheat în faţa locului unde se află înmormântat Bach, acel om modest care a dăruit omenirii cele mai profunde capodopere muzicale." [1] Şi într-adevăr, ascultând muzica scrisă de George Foca-Rodi, simţi cum parcă se deapănă, cu ajutorul sunetelor, poveşti despre locul ce l-a impresionat şi trăirile legate de acesta, pline de o admiraţie sinceră.
 

Publicul s-a bucurat de sonorităţi diverse, generate de un aparat orchestral foarte mare, înzestrat cu multă percuţie, şi instrumente de suflat de alamă (inclusiv tubă). Am admirat armoniile pline de fantezie, în care luminozitatea avea şi o componentă magistrală: blocuri acordice se înălţau precum coloanele gotice din care ramurile, ca nişte nervuri, amintesc de păduri din nordul Europei.
 

Apoi, sunetele clopotelor se auzeau pe fondul unui ostinato executat în legato de instrumentele cu coarde, într-o sporire de intensitate. Transformarea se petrecea în momentul unui fugato, precum un omagiu adus artei polifonice sintetizate, ca nimeni altul, de Johann Sebastian Bach.
 
A urmat La magnifica costiera Amalfitana. Se puteau auzi combinaţii armonice volatile, sugerând întâlnirea dintre mare şi uscat într-un loc feeric.

 
Glissando-ul instrumentelor de suflat de alamă se îmbina cu fioriturile piculinei, iar arpegierile harpei şi bătăile clopotelor spaţializau minunat imaginea sonoră.


Ultima piesă din ciclul de impresii de călătorie a fost Paris dans toute sa gloire! Un solo jazzistic de pian introducea o temă plină de elan, reluată variat, cu acompaniament de harpă - totul evocând eleganţă şi bun gust, precum şi un chef de viaţă nebun.
 
 
Sunetul clopotelor aducea, de astă, dată multă voioşie.

În aplauzele puternice ale numerosului public, compozitorul George Foca-Rodi a urcat pe scenă, mulţumind interpreţilor şi dirijorului pentru sugestiva şi autentica interpretare a lucrărilor sale.
 
Compozitorul şi pianistul George Foca-Rodi s-a născut la Brăila, a studiat la Conservatorul din Iaşi unde a beneficiat de bursa George Enescu. A colaborat cu dirijori precum Horia Andreescu, Remus Georgescu, Ion Baciu, Renard Ceaicovschi, Adam Natanek, Erich Bergel şi Guenther Schubert.
 
 
 
A compus  muzică pentru Teatrul Naţional din Iaşi (Pescăruşul de Anton Cehov, Noaptea Iguanei de Tennessee Williams, Sfânta Ioana a abatoarelor de Bertolt Brecht, Însemnările unui nebun de Nikolai Gogol, Célestine de Fernando Rojas), precum şi pentru Televiziunea Română. Dintre lucrările sale amintim: Patru Piese Simfonice (dedicate lui Sergiu Celibidache), Passacaglia pentru orchestră, Ave Maria pentru soprană şi orchestră, Parce Domine pentru cor şi orchestră, Simfonia pentru cor şi orchestră Sunetele unui sfârşit de secol, Adoramus Te pentru cor şi orchestră, piesa simfonică Reverie, Lamento pentru Holocaust pentru orchestră de coarde şi percuţie, muzică de cameră, muzică pentru pian şi muzică vocală. Muzicianul este şi autor de eseuri (Eseuri Transoceanice) şi studii filozofice despre Niccolò Machiavelli, Friedrich Nietzsche şi Martin Heidegger, publicate în română şi engleză. George Foca-Rodi este Doctor Honoris Causa al Universităţii Apollonia din Iaşi.
 
Concertul simfonic de la sala Ateneului Român a continuat cu o capodoperă schumanniană, Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 54, solist Viniciu Moroianu.
 
 
De la vârsta de 10 ani, Viniciu Moroianu a cântat mereu pe scenele de concert. Foarte îndrăgit de public pentru arta sa pianistică, interpret complex - solist, partener de muzică de cameră, cu un vast repertoriu, artistul are la activ peste 850 de concerte şi recitaluri Viniciu Moroianu este astăzi un reper al pianisticii româneşti contemporane. După ce a studiat cu profesoara Marta Paladi la Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti, a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică, la clasa maestrului Gabriel Amiraş. A câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale, dintre care amintesc: Concursul Internaţional de la Paris - Guilde française des artistes solistes - 1979 şi Concursul Internaţional George Enescu, Bucureşti - 1991, Premiul Fundaţiei Dinu Lipatt - 1992 şi Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din România - 1981. A fost invita la ediţiile Festivalului Internaţional George Enescu din Bucureşti (1985, 1995, 2003, 2007, 2009, 2011), ediţiile Festivalului Internaţional Dinu Lipatti (1993, 1995 şi 1997), precum şi în Slovacia, Austria şi Costa Rica. A concertat în Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Belgia, Grecia, Danemarca, Ungaria, Bulgaria, Moldova şi Luxemburg. Pianistul a realizat înregistrări la Electrecord, Agora - Grecia, Radio România, Televiziunea Română, precum şi transmisiuni directe prin Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union) şi Radio Bartók din Budapesta. Viniciu Moroianu a realizat în 2003 ediţia critică a cadenţelor compuse de Dinu Lipatti, publicată la Editura Muzicală. Solistul are şi o bogată activitate didactică, fiind profesor universitar la Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. A obţinut titlul de doctor în muzică în anul 2005, cu teza Două secole de gândire componistică reflectate în creaţia pentru pian a lui Dinu Lipatti. Totodată, este membru fondator al Societăţii Române Mozart şi membru în Consiliul director al Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România.
 
În Concertul în la minor, op. 54 de Robert Schumann, cântat alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Paul Nadler, pianistul Viniciu Moroianu a transmis publicului ipostaze ale frumosului sonor romantic: impetuozitatea fanteziei, profunzimea cugetărilor, lirismul şi mai ales înclinaţia constantă spre confidenţialitate. Intuind continua preocupare a compozitorului german, aceea de a scoate în relief, cu ocazia scrierii unui opus muzical acel 'altceva', diferit de aspectul formei, solistul serii simfonice de la Ateneul Român a oferit tocmai elementul esenţial al discursului, melodia, cu plasticitatea ei expresivă schumanniană unică.
 
Am savurat realizarea măiestrită a momentelor de suspans, tipice tehnicii de fragmentare a firului melodic. Acele teme de mare inspiraţie, conţinând un veşmânt armonic clar, în care acordurile de septimă în răsturnarea întâi abundă, aveau o cizelare de giuvaer. Îmi veneau în minte cuvintele lui Pablo Casals, despre Robert Schumann:" cu sau fără pian, el este acelaşi mare poet". [2]
 
În prima parte a concertului, Allegro affetuoso, fraza introductivă descendentă enunţată de solist, după atacul în forţă al acordului iniţiat de ansamblul orchestral, avea aerul unei chemări pasionate, iar tema principală era expusă de oboi pe un ton visător, copleşitor. Cât de frumos se derula dialogul dintre solist şi glasul instrumentelor de suflat din lemn!
 

Toate acele transformări de tempo din secţiunea mediană dezvoltătoare întăreau impresia de fantezie pentru pian. Timbrul extrem de catifelat al clarinetului însoţea pe alocuri melopeea pianului. Dirijorul Paul Nadler ştie să folosească admirabil raportul optim dintre efortul gestic depus şi rezultatul sonor obţinut de la orchestră, iar dincolo de această calitate, muzicianul impune prin schimbările coloristice argumentate tonal cu o rară măiestrie: acele tono-modulaţii oscilând pe traseul la minor - la major - la bemol major, erau aduse cu mult calm, însă cu o intenţie mai mult decât lămuritoare pentru interpreţi. În Cadenţa solistică se îmbinau elementele caracteristice sonatei cu cele ale concertului instrumental. În partea a doua a concertului, Intermezzo, acel motiv ritmic cu un aspect graţios se adăuga cantabilităţii. Violoncelele aduceau adevărate creste şi adâncituri acvatice în mişcare, în timp ce pianul acompania cu delicateţe. Finalul, Allegro vivace, atacat fără pauză, era cântat cu multă prospeţime. Ideile muzicale contrastante înglobau motivele rememorative din prima parte. Secţiunea dezvoltătoare în stil fugato părea că aduce în prim plan dezbaterea, însă ea conducea mai degrabă spre o zonă de mare limpezime expresivă. Splendide au fost şi intervenţiile instrumentelor cu coarde, acolo unde sunetul căpăta distincţie. Coda amplă, cu acea nouă idee muzicală expusă de solist, aşeza întreaga construcţie într-un echilibru stabil între virtuozitate şi substanţa muzicală comunicată. Ascultătorul acestui concert romantic atât de iubit, rămâne în mod cert cu o notă de entuziasm, specifică muzicii lui Robert Schumann.


La cererea publicului, pianistul Viniciu Moroianu a cântat o Mazurka de Alexander Skriabin. În această muzică rafinată percepeam stări complementare precum tandreţe, durere şi nobleţe, transmise cu multă sinceritate de Viniciu Moroianu, cu ajutorul sunetelor delicate emise printr-un tuşeu adecvat şi o pedalizare rafinată.
 
După pauză, seara muzicală de la sala Ateneului Român a continuat cu Tablouri dintr-o expoziţie de Modest Musorgski / Maurice Ravel. Lucrarea, iniţial scrisă de Mousorgski în 1874 pentru pian (ca suita op. 17), reprezintă un omagiu adus arhitectului Viktor Hartmann care îi era prieten, cu ocazia unei expoziţii de pictură a acestuia. Lucrarea a fost dedicată lui Vladimir Stassov, un Mecena. În 1922, Maurice Ravel [3] a orchestrat fabulos această muzică inspirată. Cele zece tablouri sunt intitulate: Promenada, Gnomul, Vechiul castel, Tuileries, Bydlo, Cântecul puilor în găoacea lor, Samuel Goldenberg şi Şmil, Târgul din Limoges, Catacombe, Coliba babei Yaga şi Marea poartă a Kievului.
 

Fiecare tablou a fost ilustrat cu imagini sonore deosebit de variate timbral. Tema Promenadei revine mereu, marcând schimbări atitudinale. Personajul grotesc al Gnomului (o jucărie de Crăciun) redat în registrul grav prin ritmuri sacadate, a avut autenticitatea necesară; parcă zăreai grimasele personajului. Apoi, cu ajutorul sunetelor apărea imaginea unui trubadur ce îşi dedica serenada unei frumoase dintr-un castel de demult; vedeam în faţa ochilor luthul la care cânta. Era o muzică cu program, scrisă de un celebru pianist pe numele lui Modest Musorgski, care făcea furori, la vremea lui, printre ascultători. În aceste tablouri se simte talentul de compozitor de operă a lui Musorgski. Să fi scris atunci, de fapt, o operă pentru un singur actor? [4]. Dirijorul Paul Nadler a surprins minunat, împreună cu ansamblul orchestral, toate schimbările dramatice neaşteptate, pe care, probabil compozitorul le-a simţit la trecerea sa prin faţa tablourilor lui Hartmannn, astăzi dispărute. În tabloul Tuileries zăreai parcă aleile celebrului parc parizian. Datorită formulelor ritmice, aspectul ludic apare aici mult potenţat. Şi totuşi, calmul revine, precum vocea unei guvernante ce încearcă să potolească energia debordantă a copiilor supravegheaţi de ea. Apoi, în Bydlo, carul polonez tras de boi, atmosfera devenea mai greoaie. Accentele executate de instrumente în registrul grav, în special de tubă, au marcat drumul acelui atelaj. Baletul puişorilor ieşiţi din găoace, un veritabil scherzo tripartit, a adus în prim plan onomatopeea: piuitul. Zăream parcă salturile dezordonate ale puişorilor. În tabloul Catacombe, atmosfera devine funebră. Subteranele sunt redate sonor prin lanţuri de unisonuri şi octave. Părea că însuşi spiritul lui Hartmann se înfăţişa acolo, printre cranii sinistre, iar tremolo-ul corzilor sugera fondul pe care se înălţa o melodie ce voia să iniţieze un dialog. Apoi, se auzea o prelungă pedală de orgă, iar tonalitatea minoră făcea totul să devină şi mai apăsător. Tabloul Baba Yaga înfăţişează sonor portretul unei vrăjitoare. Salturi intervalice de septimă şi disonanţe puternice sporesc aici impresia de atmosferă malefică. Accentele neperiodice presărate sugerează  mersul şontâcăit al babei. Marea poartă a Kievului a încheiat şirul tablourilor. Acorduri bine marcate, succedându-se într-un tempo lent, creau o anume măreţie. Melodia cu rădăcini folclorice se transformă încet într-un imn eclezial. Pianul imită apoi, suntele clopotelor iar tema Promenadei  revine, urmată de o Codă grandioasă.
 
Muzica lui Musorgski a produs reverberaţii majore în arta sunetelor. Au apărut aranjamente ale acestei lucrări pentru cvartet de coarde, ansambluri de alămuri, precum şi o adaptare pentru chitară solo, a lui Kazuhito Yamashita.
 

De asemenea, muzica a fost preluată şi de către grupuri de rock progresiv, heavy metal, şi de formaţii de jazz. Michael Jackson a utilizat tema tabloului Marea poartă a Kievului, ca introducere la cântecul History din cel de-al doilea albumul HIStory.
 

Paideuma arhitecturală a fost impregnată şi ea. Pictorul Vasili Kandinski a propus, pe când era profesor la Bauhaus, un proiect vizual alcătuit din multiple tablouri mobile, care deveneau astfel, personaje grafice. Aceste forme se voiau abstracte, apărând ochiului său spiritual, atunci când asculta această muzică a lui Musorgski.
 
NOTE
 
[1] George Foca-Rodi: Program de sală al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, stagiunea 2015, mai, pag. 6.
Fotografia telescopului Hubble NASA preluată de pe
https://i0.wp.com/rt.com/files/news/35/ce/30/00/24.jpg
[2] Corredor, Joseph Maria: De vorbă cu Pablo Casals, Editura Muzicală, Bucureşti, 1964, pag. 209.
[3] Se cunosc aproximativ 30 de orchestraţii realizate după Tablouri dintr-o expoziţie de Modest Musorgski, dintre care amintim cele ale lui Sir Henry Wood (1915, incompletă), Leopold Stokowski (1939) şi Michail Tushmalov (1891, discipol al lui Rimski-Korsakov).
[4] https://fr.wikipedia.org/wiki/Tableaux_d%27une_exposition




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Reîntoarcerea la sincretismul artelor - Filmul şi muzica, Marcel Frandeş
 Violonistul Daniel Podlovschi în Concertul de Ludwig van Beethoven, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Mezzosoprana Roxana Constantinescu într-un program de arii de Mozart, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 O nouă istorie ieroglifică, Cleopatra David
 Răbdarea de a construi cu inocenţă frumosul sonor, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer