Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Entourage

California cea-cea-cea - Entourage


Cristina Zaharia

Port.ro, iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fanii serialului respectiv, dar mai ales cei care nu ştiu vreun episod din el, pot acum să se bucure de o comedie sprinţară de vară, destul de alertă şi neruşinată, o denunţare cinică despre Cetatea Filmului. Şi toate beneficiile şi greutăţiile de a trăi la umbra ei. Adrian Grenier, Kevin Connolly, Jerry Ferrara, Kevin Dillon şi Jeremy Piven vă propun o călătorie destul de amuzantă ca să dea şi de gândit.

Doug Ellin, cel care a gândit din 2004 serialul tv omonim, trece acum şi la regie. E obişnuit cu personajele, cu actorii, cu vedetele. Au trecut zece ani peste toţi, cu proiecte, cu bune şi cu rele, lucrurile s-au mai aşezat. De data aceasta se strâng iar la cadru şi trebuie să reia toată echipa spontaneitatea şi prospeţimea de atunci. Şi să ne convingă iar. E greu să iei personaje picante şi plăcute de public de prin toate sezoanele - ca să-i mulţumeşti pe toţi - şi să ţii în continuare în echilibru povestea, să mai dai o parte a leului fiecăruia. Lungmetrajul de acum are iar fundalul, peisajul, oraşul californian aproape ca personaj, numai bun pentru ramă şi furat ochii, de umplutură. Şi de pus accentele necesare de lux, de opulenţă. California, cu tot ce are ea mai frumos, plus cartierele Hollywoodului, platourile şi vedetele lui. Este povestea, cum ştim, a tânărului Vince, vedetă iubită, care vrea mai mult şi-şi încearcă puterile cu un proiect în spatele camerei. Povestea este despre acest debut al lui, atât de riscant, de scump, de aşteptat de toţi. De el, de prietenii lui, de producătorul-amic, de şeful studioului care a garantat bancar pentru el, de cei care au investit în el multe zeci de milioane de dolari.

Şi, desigur, printre şedinţe şi discuţiile despre bugetul filmului, petreceri-femei-sex, filmul din film şi trimiterile autoreferenţiale la serial, un bun focus pe patru prieteni care încearcă să trăiască normal, să se plimbe prin oraş. Filmul este luminos, nu numai graţie panoramicelor şi muzicii ritmate, e plin de discuţii comice cu substrat sexual, misogin, are mult decorativ feminin în cadru. Şi, când te aştepţi mai puţin, acest film vesel de vară, relaxat şi lejer te plezneşte brusc peste ochi. Cu drag, e drept. Pentru că povestea ştie să fie şi mai mult, în plus decât sex pe apucate şi petreceri cu cocktailuri lângă piscină. Este despre condiţia artistului azi, în lumea de acum, deloc strict americană, despre cea a autorului care trebuie să se impună mereu în faţa celor prea puţin interesaţi de stil şi căutări experimentale. Este despre artă versus comercial şi industrie pe bandă. Adrian Grenier, protagonistul Vince, printre puţinii care are de dus un personaj cu alt nume decât cel real, filiform ca un adolescent, luminează cadrele cu ochii lui mari, atât de albaştri şi de expresivi.

Tânărul actor pe care îl aşteptam să dea lovitura după Drive Me Crazy din 1999, ştie să te convingă cu economie de mijloace, să te ia cu el în odiseea lui. Ajutat, bine completat de prietenii din jur, îl urmăreşti cu interes şi cu plăcere în ciuda sincopelor din scenariu. Nostim este că şi acum Drama, personajul cel mai iubit şi mai efervescent din serial, ajunge să-şi ia revanşa, aşa cum Kevin Dillon a reuşit. Fratele mai celebrului Matt Dillon se agită în acest rol macho, de actor marginal şi, într-o mică scenă de isterie şi panică, în maşină, reuşeşte cu câteva replici general valabile, emoţionantele întrebări esenţiale ale oricui. Însă, mai mult decât serialul, filmul îi aparţine lui Jeremy Piven, care, cu al său Ari Gold şi replicile sale despre evrei, ajunge comic la performanţă. Interesant aici este că îi vezi cu atenţie, mai bine, mai clar pe toţi cei implicaţi în proiect. Bună concentrare drama-comică. Haley Joel Osment, băieţelul drăgălaş şi botos din Bogus, A.I. şi The 6th Sense este acum bărbat în toată firea.

Ascuns după câteva kilograme bune şi barbă, îl recunoşti după ochii care-l dau de gol, vii. Ne bucurăm de revenirea lui, după ce ani de zile a rătăcit drumul. Rolul acesta cinic de texan încăpăţânat şi impertinent care calcă cu picioare de elefant prin magazinul de porţelanuri, de compoziţie şi de maturitate, este cea de-a doua lui şansă. Mark Wahlberg este aici producător, aşa că mai dă o mână de ajutor şi în cadru, apărând de câteva ori, poate în plus a treia oară pe scenă. Nu este un film mare, dar nici de ocolit. Surprinde tot ce se poate, explicit. Glamour-ul şi sclipiciul din cetatea viselor, luxul, dar şi presiunea, orgoliile şi punctele sensibile, derutele, căderile, scandalurile şi mass-media ca maşină de tocat, încercările de ridicare şi mers înainte. Şi, da, succesul aici se măsoară în cai putere. Plus cele mai frumoase şi mai nostime (Liam Neeson, excelent) încercări de a trăi normal, într-un oraş ca de pe altă planetă, cu familia. Ceea ce şi contează la urma urmei. O morală frumoasă.



 Toate articolele despre Entourage


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Superficialitate şi strălucire - Entourage, Redacţia HBO


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer