Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Andrei şi Nicolae Licareţ în Concertul pentru două piane de Felix Mendelssohn la Ateneu


Marcel Frandeş

iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 11 iunie 2015, a fost dirijat de Horia Andreescu şi a avut în program Uvertura Hebridele şi Concertul pentru două piane şi orchestră de Felix Mendelssohn-Bartholdy, solişti Andrei Licareţ şi Nicolae Licareţ, şi Dansurile simfonice, op. 45 de Serghei Rahmaninov.
 
Publicul a ascultat un repertoriu cu lucrări aparţinând unor perioade şi şcoli romantice diferite, unele inedite, însă toate de o mare frumuseţe, care îţi ating fibra interioară a sensibilităţii artistice şi îţi cizelează simţul estetic.
 
Prima lucrare interpretată a fost uvertura de concert Hebridele (Die Hebriden), în si minor, op. 26. Ea mai este cunoscută şi sub denumirea de Grota lui Fingal (Die Fingalshöhle). Uvertura, ca piesă de sine stătătoare, reprezintă o "îmbinare între programatism şi hipersensibilitatea compozitorului romantic la frumuseţile şi învolburările naturii". [1] Lucrarea muzicală a fost dedicată regelui Frederick William al IV-lea al Prusiei (pe atunci Prinţ de Prusia). Piesa descrie mai de grabă o stare de spirit, stabilind parcă o 'scenă', dar fără a antrena vreo naraţiune. Ideea muzicală principală i-a fost inspirată lui Felix Mendelssohn de vizitarea unei peşteri din insula Staffa, aparţinând arhipelagului Hebride, în apropiere de malurile Scoţiei.
 

Splendida temă - expusă în tonalitate minoră şi în registrul grav, de către fagot, violoncele şi violă - conducea spre instaurarea unui sentiment de solitudine. Era un fel de emoţie în faţa diversităţii şi măreţiei unei forme de relief necunoscute, pline de mister: grota. Această temă lirică a fost apoi preluată cu nobleţe de compartimentul viorilor. Acompaniamentul sugera permanenta unduire a valurilor. Cât de frumos au fost realizate acele sforzando-uri ce sugerau spargerea valurilor de stânci! Apoi, a urmat a doua idee muzicală, afirmată în tonalitate majoră, re major, pornită de asemenea, din registrul grav, însă cu o tentă mult mai lumionasă decât prima temă. Am remarcat intervenţia clarinetului. Iar flautul, cu ajutorul unor figuraţii, arpegia constant, perfect integrat ritmic şi timbral, în timp ce instrumentele cu coarde acompaniau în pizzicato, mulându-se, prin dinamica interioară, pe relieful melodiei.
 

Am ascultat apoi, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijată de maestrul Horia Andreescu, Concertul pentru două piane şi orchestră în mi major, MWV 05 de Felix Mendelssohn - Bartholdy, solişti Andrei Licareţ şi Nicolae Licareţ.
 
 
 
Muzica compusă de către Felix Mendelssohn, pe când avea paisprezece ani şi era la Berlin, a fost cercetată mai intens în ultimii ani. Astfel, uimeşte îndrăzneala lui, dulceaţa sunetului şi admirabila lui tehnică componistică ce impregnează acele simfonii pentru coarde, precum şi concertele pentru două piane ori lucrările camerale scrise în acea perioadă.
 
Concertul pentru două piane şi orchestră în mi major a fost compus în anul 1823. Deşi Mendelssohn a considerat această lucrare ca una de tinereţe şi nu a dorit să o publice, totuşi, după ce a fost găsită în arhiva Bibliotecii de Stat din Berlin, unde moştenitorii transferaseră toate manuscrisele compozitorului, ea a putut să vadă lumina tiparului şi să ajungă în secolul XX în circuitul spectacolelor muzicale. Concertul a fost compus pentru sora lui Felix Mendelssohn, Fany. La naşterea ei, se spune că mama sa, uitându-se la mâinile bebeluşului, a spus: "Degete pentru Fuga lui Bach!" [2] Apoi, la 13 ani, Fany ştia pe dinafară tot Clavecinul bine temperat de Johann Sebastian Bach şi cânta de asemenea, duete cu fratele ei la pian.
 
Concertul în mi major este structurat tradiţional în trei părţi, însă cu o arhitectură mai liberă decât tiparul clasic al concertelor: Allegro vivace - în formă de sonată cu dublă Expoziţie, având şi o Repriză în oglindă, cu temele inversate - Adagio ma non troppo- un lied variat - şi, în fine, Allegro - o formă tripartită.
 

Publicul de la sala Ateneului Român din Bucureşti a avut bucuria de a asculta o muzică romantică de o rară inocenţă, cântată de Andrei Licareţ şi Nicolae Licareţ cu eleganţă, sclipire în pasajele de virtuozitate şi aplecare asupra detaliului. Scurte priviri între cei doi solişti erau suficiente pentru a-şi transfera motivele muzicale. Mereu interesante, cu pasaje conţinând scări intonate ascendent şi descendent cu mare velocitate, totul se topea într-un frumos 'castel' muzical'. Iar acompaniamentul orchestral, impecabil coordonat de maestrul Horia Andreescu, desăvârşea parcă imaginea unui peisaj armonios, aparţinând imaginar unui domeniu englezesc. O muzică ce merită, cred eu, a fi cântată mai des pe scenele noastre de concert, fiindcă are multă prospeţime, optimism şi putere de a comunica frumuseţea eternă a lumii.
 
În aplauzele publicului, cei doi pianişti, Andrei şi Nicolae Licareţ au oferit ca bis o lucrare compusă de Andrei Licareţ pentru două piane, cântată cu vervă, agilitate şi nobleţe. De altfel, Andrei a studiat şi compoziţia cu Dan Dediu la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
 

În aprilie 2013, Andrei a susţinut un recital foarte aplaudat la Chamber Hall, la Filarmonica din Moscova, iar în 2013 şi-a făcut debutul la Carnegie Hall, New-York City, cu un recital de succes la Weill Recital Hall. În plină formă artistică, tânărul pianist a cântat pe scene din Europa şi SUA. A fost invitat să concerteze alături de orchestre simfonice din Lübeck, Würzburg, Cagliari şi Mexico City, colaborând cu dirijori precum: Jin Wang, Anrnold Ostman, Arie Vardi, Anthony Bramall, Justus Franz, Jose Arean, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Ilarion Ionescu-Galaţi şi Florin Mihăescu. Andrei Licareţ este câştigătorul unor premii internaţionale, la concursuri de pian precum: Jeunesses Musicales, Bucureşti-Yamaha, Lory Wallfisch, Tel-Hai şi Concursul Concertelor Shreveport.
 
Pianistul, clavecinistul şi organistul Nicolae Licareţ, tatăl lui Andrei Licareţ, s-a născut la Bucureşti şi a început studiul pianului cu Natalia Iacobescu. Apoi, a beneficiat de îndrumările profesoarei Maria Buzelan şi s-a perfecţionat cu celebrele Cella Delavrancea, Muza Ciomac şi Florica Musicescu. După absolvirea Conservatorului din Bucureşti, a studiat la Weimar cu Hans Pischner-clavecin, Guido Agosti-pian. Apoi, la Bruges s-a perfecţionat cu Isolde Ahlgrimm. Se dedică studiului orgii, lucrând cu Iosif Gerstenengst. A concertat în marile centre muzicale de orgă ale Europei precum: München, Madrid, Burgos, Barcelona, Perugia, Leipzig, Santiago de Compostela, Viena, Halle şi Paris. A colaborat cu dirijorii: Carlo Zecchi, Witold Lutoslawski, Jean Martinon, Roberto Benzi, Lawrence Foster, Igor Markevitch, Cristian Mandeal, Sergiu Comisiona şi a avut ca parteneri muzicali pe Henryk Szeryng, Jean-Jacques Kantorov, Lola Bobescu, Mary Fujiwara, Daniel Podlovski, Luigi Halva, Gheorghe Zamfir, Ileana Cotrubaş. Atsuko Temma, Cătălin Ilea, Valentin Gheorghiu, Luz Leskovitz, Mariana Nicolesco şi Vladimir Orlov. Nicolae Licareţ a participat la importante festivaluri internaţionale, dintre care amintim pe cele de la Berlin, Cordoba, Sorrento, Zagreb, Halifax, Los Angeles, Brugge, Havana, Ossiah-Villach, Adelaide, Sydney, Braşov, Bangkok, Bucureşti, Ohrid şi Madrid. Muzicianul este unul dintre puţinii interpreţi cu activitate solistică concertistică la trei instrumente cu claviatură (orgă, clavecin şi pian). Nicolae Licareţ este membru fondator al cvintetului Concertino şi membru al trioului Pro Arte (ansamblu cameral oficial al Filarmonicii George Enescu). Din anul 1991, este Director Artistic al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti. A fost decorat cu ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi cu Ordinul Cavaler al Artelor şi Literelor, acordat de statul francez. Casa Regală i-a acordat medalia Regele Mihai, precum şi Ordinul Coroana României în Grad de Cavaler. De asemenea, Nicolae Licareţ este membru al Academiei Germano-Române.
 
În a doua parte a serii muzicale de la Ateneul Român, am ascultat Dansurile simfonice op. 45 de Serghei Rahmaninov. Lucrarea, un veritabil testament muzical, a fost compusă în 1940 şi a avut prima audiţie în 3 ianuarie 1941 cu Orchestra Filarmonicii din Philadelphia, sub bagheta lui Eugene Ormandy. La finele partiturii, compozitorul a scris cuvintele: "I Thank Thee, Lord!" (Îţi mulţumesc Doamne!)
 

Există o versiune pentru două piane op. 45 b, un aranjament pentru formaţie de suflători şi o versiune pentru două orgi. Varianta orchestrală necesită un ansamblu mare, compus din: piculină, două flaute, două oboaie, corn englez, două clarinete şi un clarinet bas, saxofon alto, două fagoturi şi un contrafagot, patru corni, trei trompete, trei tromboane, tubă timpane, trianglu, tamburină, tobă mică, tobă mare, tam-tam, xilofon, glockenspiel, clopote tubulare, harpă, pian, viori, viole, violoncele şi contrabaşi.
 
Lucrarea este structurată în trei părţi - Non Allegro; Andante con moto (Tempo di Valse); Lento assai. Allegro vivace - caracterul simfonic prevalează în faţa celui de suită de balet.
 
În interpretarea Orchestrei  Filarmonicii George Enescu, dirijate de Horia Andreescu, Dansurile simfonice op. 45 de Rahmaninov au întrunit trăsăturile expresive ale muzicii romantice la care a apelat Serghei Rahmaninov - lirism zbuciumat, tumultuos, chiar dureros, ca reflex al unei personalităţii anxioase şi introvertie - toate filtrându-le prin prisma talentului său unic. Într-adevăr, ascultam această sublimă muzică ce confirmă aserţiunea după care Rahmaninov este un melodist de cea mai autentică factură romantică. A afirmat-o el însuşi: "Niciodată nu am să trădez de dragul a cea ce consider a fi numai modă, melodia ce rămâne mereu în mine ca într-o fantezie de Schumann, prin intermediul căreia percep lumea înconjurătoare". [3]
 
Ascultam cele trei sunete care alcătuiesc motivul introductiv ce se dezvoltă într-o temă importantă. Câtă fermitate şi frăgezime în intenţia interpretativă! Ritmul pregnant, generat de loviturile de timpan, ipostazele coloristice ale enunţurilor muzicale, ca şi contrastul tonal la bemol major - la minor frapează la tot pasul. După o secţiune în care categoria estetică a grotescului învăluia discursul muzical, atmosfera se schimbă total. Calmul şi nostalgia se instaura pentru scurt timp. Intervenţiile oboiului şi clarinetului, cu motive ornamentale specifice folclorului rus, erau urmate de un solo al saxofonului alto, intonat cu un timbru plin de nobleţe, aducând un timbru aparte. Tonalitatea do diez minor convertea starea emoţională a fragmentului central. Apoi, într-o simetrie elegantă, a revenit tema iniţială cu alură ritmică fermă. În Coda părţii, se aşternea o pace sonoră, harpa, pianul şi glockenspielul evidenţiindu-se timbral. În partea a doua, Andante con moto (Tempo di Valse), simţeam mai degrabă un spirit elegiac, dar melancolia era combinată cu exuberanţa. Frumos au fost realizate acele arabescuri la instrumentele de suflat de lemn, iar solo-ul cornului englez a sunat cu adevărat nostalgic. Intensificarea valsului te conducea în sfera muzicii lui Ravel (care a compus, printre altele, celebrul La Valse -poème corégraphique pour orchestre). Admirabilă supleţea cu care Horia Andreescu, prin gesturi fluente şi sugestive, face să progreseze melodia, oriunde s-ar găsi ea în prim plan. Uneori, maestrul stătea pur şi simplu nemişcat, aşteptând reacţia unui compartiment orchestral, pentru ca apoi să intervină discret, dar încurajator, elevând tensiunea şi solicitând pasionalitate. În ultimul dans, Lento assai, cea mai dramatică parte, motivul Dies Irae din tradiţia gregoriană medievală, îşi face apariţia, amintind de sfârşitul vieţii. Apoteoza părţii este optimistă. Se aude o binecuvântare, iar Aleluia, preluată din Vecernii op. 37, încheie triumfal această minunată lucrare a lui Seghei Rahmaninov.
 
Se cunosc şi câteva creaţii coregrafice: cea a lui Salvatore Aiello, pentru North Carolina Theaterd din 1991, coregrafia lui Peter Martins, din 1994, pentru baletul din New-York, precum şi cea a lui Edwaard Liang, din 2012, alcătuită pentru San Francisco Ballet.
 

Parafrazându-l pe Jean-Jacques Nattiez, "putem decide să nu vorbim, să resimţim interior lucrurile, să nu comunicăm nimic celuilalt. Dar orice cunoştinţă, orice traducere a ceea ce simţim profund în faţa operelor de artă, în general, şi a muzicii, în particular, trece prin a vorbi despre. Şi, odată ce am înţeles aceasta (...), nu mi se pare inutil, în aceste timpuri de incertitudini şi confuzii să reflectăm asupra conduitei discursurilor despre muzică, să ştim cum le construim, în baza căror procese le interpretăm". [4]
 
NOTE:
[1] Ştefănescu, Ioana: O istorie a muzicii universale, vol. 3, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998, pag. 107.
[2] Schonberg, Harold.C: Vieţile marilor compozitori, Editura Lider, Bucureşti, 2000, pag. 204.
[3] Asafiev, Boris: Scrieri alese, ESPLA 1960, pag. 105.
[4] Nattiez, Jean-Jacques: Muzica, cercetarea şi viaţa. Un dialog imaginar, traducerea Luana Stan, Editura Muzicală, Bucureşti, 2007, pag. 113.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Reîntoarcerea la sincretismul artelor - Filmul şi muzica, Marcel Frandeş
 Violonistul Daniel Podlovschi în Concertul de Ludwig van Beethoven, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Mezzosoprana Roxana Constantinescu într-un program de arii de Mozart, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 O nouă istorie ieroglifică, Cleopatra David
 Răbdarea de a construi cu inocenţă frumosul sonor, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer