Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti: promoţia 2011, clasa prof. Florin Zamfirescu;
Master, promotia 2013, clasa prof. Gelu Colceag
Participă la Gala HOP la secţiunea Individual cu Manifest pentru (Hip) HOP, text propriu, după Cum am devenit fermecător, simpatic şi delicios, de Tristan Tzara.
Lorena Copil: Care ţi-e cea mai dragă amintire despre teatru?
Răzvan Krem Alexe: Una dintre cele mai dragi amintiri este strâns legată de perioada 2010-2011, când am jucat, alături de o duzină de colegi şi de dl. Prof. Florin Zamfirescu, în spectacolul graffiti.drimz, în stagiunea Teatrului Odeon. A fost o experienţă intensă, m-am bucurat teribil să împart scena cu o serie de colegi minunaţi şi, desigur, cu un maestru al artelor.
L.C.: Ce-ţi stârneşte interesul?
R.K.A.: Îmi stârnesc interesul manifestările (şi manifestele) artistice.
L.C.: Dacă ar fi să petreci o zi cu personajul preferat, cum ar arăta aceasta?
R.K.A.: Posibilităţile sunt infinite! Dar, pentru a petrece 24 de ore magice, într-un spaţiu ferit de activitate umană, alături de Nola Rice (Scarlett Johansson în Match Point), aş avea nevoie de câteva lecţii despre reprezentantele sexului frumos de la colonelul Frank Slade (Al Pacino în Scent of a Woman). Sunt curios, însă, şi de o aventură inedită, la limita imposibilului, alături de Alonzo (Denzel Washington în Training Day).
L.C.: Ce-ţi place la generaţia din care faci parte?
R.K.A.: Admir vrerea, entuziasmul, curiozitatea, curajul şi frumuseţea tinerilor ce alcătuiesc generaţia actuală.
L.C.: Ce trebuie să înţeleagă un om dacă vrea să facă teatru?
R.K.A.: Dacă prin "teatru" te referi la "arta actorului", un aspirant al domeniului ar trebui să înţeleagă faptul că este o meserie de cursă lungă, ce nu poate fi imbrăţişată fără sacrificiu, muncă şi disciplină. Este, totodată, o meserie nobilă ce împlineşte spiritul; îi încurajez pe cei ce simt că au un "drac" lăuntric, să-l exorcizeze prin teatru sau prin orice altă formă de artă.
L.C.: De ce ţi-e frică?
R.K.A.: Uneori, de înălţime.
L.C.: Ce te stimulează?
R.K.A.: Momentan... proiectele profesionale.
L.C.: La ce n-ai putea să renunţi?
R.K.A.: La dragostea pentru semeni.
L.C.: Ce te face fericit?
R.K.A.: Scena.
L.C.: Dragă publicule...
R.K.A.: Îţi mulţumesc pentru răbdare. Ştiu că eşti selectiv, subiectiv şi pretenţios. Dar încearcă te rog să înţelegi că noi, slujitorii artelor, nu te subestimăm. Nu ne plasăm deasupra ta. Creaţiile noastre ar fi nule fără aportul tău. În linii mari, eşti ireproşabil, însă personal, am o doleanţă: la un spectacol de teatru, abţine-te, rogu-te, din a-ţi verbaliza comentariile. Prezintă-le, eventual, după ce părăseşti incinta. E dovadă de bun simţ şi de respect faţă de prestatorii de servicii artistice, care au muncit asiduu luni de zile, pentru deliciul tău audio-vizual. Atât. Merci. Ne revedem curând!