Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Terminator Genisys

Amintiri posibile - Terminator Genisys


Cristina Zaharia

Port.ro, iulie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Schwarzy se întoarce în rolul care l-a făcut celebru. De data aceasta, după atâţia ani, îşi asumă vârsta, are răgazul să se ia şi peste picior şi generozitatea să ia şi bătaie din plin. Filmul vine cu un buchet de efecte interesante, cu găuri în scenariu şi cu un plus de nuditate.

Erau versuri foarte frumoase în filmul clasic Splendor in the Grass - "Vom regăsi puteri în ce-a rămas". E valabil şi pentru filmul de acum.

James Cameron, mereu vizionar, făcea istorie în 1984 şi 1991, în filmele lui cu roboţi împotriva oamenilor. Terminatorul lui face parte şi acum dintr-un Top 10 cu cele mai bune CGI din cinema. Este normal aşadar ca atunci când apare unul în plus, fan sau nu Schwarzenegger, să vrei să vezi despre ce este vorba. Şi să te aştepţi la efecte şi cascadorii nemaiîntâlnite.

Dacă vă place genul SF de acţiune, veţi vedea cu ochii voştri că realizatorii au plusat mult şi au realizat un film dens, lung, cu momente rezumative din trecut, cu multe, într-adevăr cu multe efecte spectaculoase. Şi cascadorii, de genul acela performant, care pune mereu pe gânduri şi treabă departamentul respectiv, pregătit pentru laude la premiile Taurus ale cascadorilor. Dacă însă nu agreaţi filmele de acest tip, alegeţi liniştiţi o comedie sau o animaţie, ca să fiţi cu adevărat în câştig.

Ceea ce urmează sunt câteva cuvinte ca să pună lucrurile în ordine. Genisys este în primul rând un omagiu Arnold Schwarzenegger. Sunt multe provocări pentru el. Destule scene violente şi fizice pe care le rezolvă, în ciuda vârstei (care se simte doar în porecla personajului, o glumiţă). De la apariţia formidabilă a nudului său de Mr. Universe, Terminatorul lui din trecut, şi până la robotul-tată îngrijorat de soarta omului pe care este setat să îl apere, actorul-ex-guvernator trece prin rol cu bine. Acceptă chiar să se autoparodieze, iar replicile lui succinte şi mersul teleghidat sunt luate peste picior. Desigur, ştim că nu are simţul umorului, chiar dacă a jucat în comedii. Iar aici glumele sunt palide, cumva nefireşti. Chiar şi celebra replică "I'll Be Back" primeşte acum un comic "Hein?", ce trece însă rapid printre exploziile din jur.

Metalul roboţilor care te fixau ameninţător cu ochiul-led se păstrează şi este reluat aici, îmbogăţit, multiplicat în detalii, în număr (cu dinţi umani acum, straniu). Machiajul e foarte reuşit. Iar Genisys apelează cu curaj exact la partea care ne lăsa în 1991 cu răsuflarea tăiată. Robotul de metal care se prelinge al eroului negativ este acum cu faţa splendidă, imobilă a sud-coreeanului Byung-hun Lee. Robotul lui poate să-şi schimbe forma, să iasă original din oglinzi, să-i crească braţe ascuţite-sabie, să se regenereze după indiferent cât de multe împuşcături. Lui Lee îi aparţin cele mai multe efecte, unele mai frumoase şi mai migălite decât altele, plus cea mai (una din puţinele) emoţionantă scenă, când acidul din bidoanele din tavan îl topeşte. El merită să fie urmărit. După rolul din Red 2 şi cel de aici - porţi deschise.

Din păcate, filmul nu se leagă şi pierde mult din cauza scenariului însăilat, scris parcă pe genunchi, în metrou. Multe twist-uri doar ca să fie, sărituri cronologice ca să îţi joace mintea feste, inutile sau prea puţin dezvoltate ulterior îmbâcsesc un scenariu schematic, simpluţ. Tocmai de aceea lupta contracronometru nu te presează, nu simţi adrenalina, emoţia, drama sfârşitului lumii. E doar efectul, doar de privit. Luptele din viitor se rezolvă în vârtej de clişee, cu aceleaşi, iar şi iar, lupte corp la corp, cu pumni şi gloanţe. Mult prea multe gloanţe pentru un SF.

Nu zic, lupta Schwarzenegger contra lui Schwarzenegger, unul bătrân şi îmbrăcat, altul tânăr şi gol (nu întrebaţi, dar aşa înţelegi clar care e care) e interesantă, luptele faţă în faţă cu Terminatorul 1000 de metal lichid au punctele lor de frumuseţe, coregrafiere şi interes. Însă, prin multele repetări creează un efect de recul, de liniştită aşteptare de depăşire a momentului către finalul previzibil.

Rotund, când începe standard (încă manieră plăcută) cu vocea din off a eroului care expune povestea şi se termină la fel, filmul împinge la rampă vedete noi. Ea, mama, celebra Sarah Connor, cea care în trecut era jucată cu nerv de Linda Hamilton, este acum în bucla temporală, înapoi în viitor, în 1984, o adolescentă. Emilia Clarke, mică şi plăcută în prim-planuri, vedeta din Games of Thrones, îşi încearcă iar puterile pe marele ecrane (după Dom Hemingway) cu un blockbuster. Rămâne de văzut cu ce efecte. Are şi ea scena ei de nuditate - domnule, dar se dezbracă oamenii în războiul ăsta, ceva de speriat -, încă o găselniţă de atragere a noilor generaţii, pentru devierea atenţiei de la liniaritatea scenariului. Şi nu, nu vă bucuraţi. Filmul, din punctul acesta de vedere, este foarte pudic.

Când lumea se sfârşeşte, Kyle Reese este trimis în trecut, ca să o protejeze pe mama eroului eliberator. Iar acest Kyle Reese este Jai Courtney, de data aceasta un munte de om - sigur că se dezbracă şi el, ce credeaţi (sunt trimiteri şi citări la filmul vechi, inclusiv scena din gang). Actorul urcă încă o treaptă şi nu doar graţie fizicului lucrat (şi mai mult de la Spartacus), după franciza Divergent. Este clar că ne vom mai întâlni cu el, durul din filmele de acţiune, vedeta din noul val al Hollywoodului.

Plăcut de descoperit acum, în Genisys - reîntâlnirea cu unul din actorii care au dat chip lui Dr. Who, probabil că o să-l mai vedem într-o continuare (căci nu i-au răbdat să nu trântească un clişeu în final). La fel, o cascadorie originală, performantă. Începe ca în Speed cu o fugă pe şosea, dar autobuzul şcolar, galben, ca să fie mai distinct şi mai şantajabil emoţional, se răstoarnă peste cap şi se rostogoleşte şi cade aproape de pe pod. Scena este foarte bine montată, iar salvarea în extremis, una din reuşite. Un lanţ de ajutor şi o filmare în profunzimea cadrului transformă scena în una de forţă.

Am tot văzut în ultimii ani filme cu roboţi. Într-un fel, începem să trăim viitorul. Cel de acum, cu riduri, care ştie şi se simte bătrân ("Bătrân. Nu depăşit" cum se tot repetă) are momentele lui simpatice. Ce aduce, în fărâme, filmul de faţă este ideea frisonantă că o conspiraţie poate să reuşeşească acum prin tehnologie şi conectarea la orice, mizând pe dorinţa, pe obişnuinţa tuturor de a fi mereu online.

Muzica are şi ea momentele ei când se umflă pânză în vânt, eroică, epică, amplă în cele câteva accente. Ca la Matrix, când scena de la metrou este memorabilă, şi aici există una de întâlnire într-o parcare subterană, de aflare a adevărului, cu efect de preschimbare.  Plăcută şi reuşită este şi scena când John este absorbit de un tomograf, strat după strat de dezintegrare nanotehnologică. Frumos, original.  Din păcate, nu este Transformers, nu are scenografia futuristă care să te ia pe sus. Ceea ce contează pentru regizorul de televiziune Alan Taylor (v. Spartacus, Mad Men, Game of Thrones) sunt personajele. Cu ele şi rămâi până la finalul de basm (urban).
 
Filmul va avea încasări mari, însă mai mult ca sigur că nu cele scontate. Şi va fi şi o continuare, la fel de necesară ca cea de acum.




 Toate articolele despre Terminator Genisys


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer