Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Păpuşarii de cuvinte şi imagini - Ciprian Mureşan şi Enric Fort Ballester la Salonul de Proiecte, 2015


Daria Ghiu

Observator Cultural, iulie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"A fost odată un împărat care avea trei fete... Te iubesc ca mierea, te iubesc ca zahărul, te iubesc ca sarea în bucate. Ce răspuns e ăsta? Să pleci de aici, să nu mai vii la mine... Şi fata a plecat, şi împăratul a plecat. Şi fata s-a dus să repare o fîntînă." Va apărea, fugitiv, şi Sfînta Duminică. Povestea pe care cei doi păpuşari o spun în lucrarea video a lui Ciprian Mureşan, unul dintre cei mai importanţi şi substanţiali artişti contemporani români, născut în 1977, o ia mereu de la început. Cînd încerci să prinzi un fir şi ţi se pare că l-ai apucat bine, se rupe la loc şi porneşte alt fir, apoi altul. E un aparent cadavre esquis realizat de copii, oricît de morbid ar suna. La un moment dat, intră în acţiune diamantele, ele se multiplică, totul se construieşte în jurul lor. Totul e de diamant: prinţesa diamantelor caută diamante, un personaj se dă drept diamant, prinţesa îl culege şi îl duce la ea, "în căsu... castelul de diamante". Cercei, pantofi, coroană - toate bătute în diamante. Opulenţa aceasta aproape compulsivă aminteşte de Comoara lui Corneliu Porumboiu, cel mai nou film al său. Dar e altceva. Acolo povestea e construită, e o parabolă despre lumea în care trăim şi despre proiecţii mentale şi aşteptări. În Comoara, tatăl îi citeşte fiului Robin Hood, iar căutarea presupusei comori în viaţa reală se încheie cu apariţia chiar a unei comori în toată regula, pe care tatăl o face posibilă pentru fiul său (excelent final al filmului, cînd copiii apucă cu mîinile din "comoara" achiziţionată avid de la preţiosul magazin de bijuterii de pe Calea Victoriei, lanţuri, cercei şi inele încurcate, şi le duc după ei alandala, pe toboganele de joacă din parcul dintre blocuri).
 
Povestea imaginată de Ciprian Mureşan, din care am citat la începutul acestui text, cuprinsă într-o lucrare video nouă, intitulată, nu întîmplător, Untitled (căci altfel cum?) şi expusă acum la Salonul de Proiecte din Bucureşti, e scrisă şi creată cap-coadă de copii şi în manieră absurd-urmuziană. Sînt, de fapt, numeroase fragmente de poveşti. Cuvintele se rostogolesc şi o iau la vale şi formează o posibilă gramatică a fanteziei, cu reguli nebănuite şi greu de stabilit, parafrazînd titlul celebru al unei cărţi care a făcut istorie, Grammatica della fantasia. Introduzione all'arte di inventare storie de Gianni Rodari. Cînd îşi explică demersul său, Rodari scrie la un moment dat că, la fel cum o piatră aruncată întrun lac creează cercuri tot mai largi pe suprafaţa liniştită a apei, tot astfel un cuvînt, rostit şi deci lansat în eter, provoacă o serie infinită de reacţii în lanţ, antrenînd în căderea lui sunete şi imagini, analogii, amintiri, vise. Imaginaţia intervine pentru a accepta sau a respinge, pentru a cenzura sau pentru a face conexiuni nebănuite. Cu poveştile fragmentate în această piesă de Ciprian Mureşan, excelent jucată de păpuşarii Lucian Rad şi Enikő Takács, care stau şi la baza scenariului, în urma unor work - shopuri realizate cu copii, te afli pe marginea prăpastiei. Pare că totul va exploda şi va cădea în ceva periculos. Paralele cu realitatea, poveştile acestea muşcă din realitate. Păpuşarii au costume speciale: au guri mari în loc de capete şi amintesc de vestimentaţia avangardistă sau împrumută puţin din grotescul întunecat al lui Paul McCarthy (dar lasă deoparte vulgaritatea acestuia din urmă) ori din filmele de groază; cu gurile lor manipulează micile păpuşi-copii. Cel mai şocant e să vezi cum le apucă cu gura şi le aruncă violent pe jos. Practica lui Ciprian Mureşan, în care copiii sînt protagonişti, îşi are trecutul său îndelungat, dacă ar fi să ne referim doar la acele lucrări al căror personaj este chiar fiul lui. Într-o serie de litografii din 2005-2008, copiii pionieri, cu ţinute demne, inspiră vapori de aurolac şi devin emblema noii generaţii post - nouăzeciste, în Untitled (Stanca), o lucrare video de 17 secunde, din 2006, gestul ameninţător al decapitării e făcut de un copil care priveşte serios în cameră. Jocul cu resurse minime, care aminteşte de propria noastră copilărie, are, ca în toate jocurile, deopotrivă, o latură nevinovată şi una plină de vinovăţie, a jocului interzis. Copiii sînt şi cei mai puri, dar şi cei mai cruzi, cruzimea fiind dată tocmai de inocenţă. Păpuşarii reduşi la guri uriaşe din videoul prezent acum la Salonul de Proiecte, în costume total negre, au ceva de călăi, iar imaginea lor mînuind păpuşile nu e departe de cea a tuturor decapitărilor recente. Sînt imagini care, vrem, nu vrem, ajung să ne invadeze mentalul. În expoziţia de faţă, curatorii decid să expună şi o lucrare mai veche a lui Ciprian Mureşan cu copii, Rinocerii, din 2006. Piesa lui E. Ionesco e altceva odată rostită de cei mici, e o interpretare nevinovat-subversivă, cu protagonişti descinşi parcă din Împăratul muştelor.

O lume în mic

Alături de Ciprian Mureşan expune tînărul artist Enric Fort Ballester. Căci în spatele expoziţiei Working from Language se derulează o lecţie despre artă şi un dialog maestru-discipol. Ciprian Mureşan a fost profesor de "desen experimental", timp de un an, în cadrul Universităţii de Artă din Braunschweig (Germania), unde l-a avut student şi pe Enric Fort Ballester. În oglindă, tînărul artist expune desene şi două lucrări video. Unul dintre filme se concentrează asupra unor persoane prezente în spaţiul public, care vorbesc singure: gurile lor articulează cuvinte şi fraze, noi vedem toate aceste mişcări, dar ne este tăiat sunetul, ne aflăm într-un film mut. Seria de desene pe care artistul spaniol le expune ţin şi ele tot de manipulare: pe foaia albă, artistul stabileşte perimetrul său de lucru. Desenează fin, cvasimicroscopic. Trebuie să priveşti cu atenţie, de sus. Pentru că artistul stabileşte în fiecare desen un microunivers. Camera de supraveghere are mîini şi o armă îndreptată către acel cineva care va trece prin dreptul ei. Trei oameni cu pancarte goale, instalaţi pe platforme mobile, sînt traşi cu sfori de un al patrulea, care pare că-i scoate din scenă ori îi duce, la comandă, către un nou protest. Iar acest din urmă desen-gest aminteşte de un performance realizat de Alexandra Pirici, în noiembrie 2012, în prima expoziţie a tranzit.ro/Bucureşti, KM. 0. Reprezentare şi repetiţie ale Pieţei Universităţii (curator Raluca Voinea). Un performance interactiv, "o dezvrăjire, o expunere a mecanismelor, un enactment, o deconspirare brută a spectacolului din Piaţa Universităţii", acesta era gîndit ca un joc video şi consta în posibilitatea de a comanda, live, din spaţiul expoziţional, unor oameni aflaţi în Piaţă, printre care şi ea: să facă ceea ce vrei tu, un protest homemade, ironic, la adresa televiziunilor şi a discursului media controlat.
 
Într-un alt desen, matadorul întărîtă taurul cu steagul Uniunii Europene. De altfel, corida e un motiv prezent în mai multe desene ale artistului, ca un laitmotiv al cruzimii, al puterii şi al violenţei nesăbuite. Situaţiile pe care Enric Fort le generează sînt pe punctul de a atinge ridicolul, dar construiesc un spaţiu al riscului, al alăturărilor absurde. Asemănat lui Dan Perjovschi ori artistului bulgar Nedko Solakov (acesta din urmă desenează, la fel, fiinţe fragile şi mici pe care le aşază în nişele, colţurile, asperităţile cele mai neaşteptate ale spaţiului unde expune), Enric Fort Ballester împărtăşeşte cu ei umorul, potenţialul critic al desenului. Dar e evident faptul că aparţine unei alte generaţii. Născut la sfîrşitul anilor '80, el desenează situaţii posibil explozive, posibil anarhice, nu are mesajul direct al lui Perjovschi, mesajul-oglindă, nici atitudinea postmodernă, poetic-lucidă, a lui Nedko Solakov. La Enric Fort Ballester, desenul e un mod de a gestiona realitatea din jurul lui, propunînd (nu opunînd) o altfel de realitate, uşor, dar în puncte esenţiale, modificată. E gestul celui încă nu definitiv revoltat, neîncrîncenat, dar al celui pe cale să se revolte. În mijlocul expoziţiei, o masă mare, un scaun, un creion. Ca vizitator, iei creionul, te aşezi şi desenezi, copiezi în voie, aşa cum, în copilărie, desenai cu ajutorul unei hîrtii de calc cele mai complexe prinţese cu putinţă, cele mai elaborate trene şi coroane, cei mai frumoşi prinţi, rupţi din cărţi de basm, şi pe care, prin desen, îi transformai în prietenii tăi imaginari. Cu toţii putem copia, pare să ne spună Ciprian Mureşan în acest alt proiect al său, cu toţii putem desena, arta e la liber. În plin proces de infantilizare în masă, arta caută să regăsească adevărata copilărie, ca început al tuturor lucrurilor.
 

Sageata Working from Language
Ciprian Mureşan şi Enric Fort
Ballester, 28 mai -12 iulie 2015
Salonul de Proiecte / MNAC Anexa, etaj 2
Calea Moşilor 62-68 Bucureşti




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Daria Ghiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer