Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Patul conjugal

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un Omagiu pentru Viitorul României - Patul conjugal


Bogdan Burileanu

iulie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Recent, Pro Cinema şi-a surprins telespectatorii. Programarea unui film de referinţă, cum este Patul conjugal al lui Mircea Daneliuc (Bucureşti, 1993) pare a însemna mai mult decât o detaşare de "ciclul Sergiu Nicolaescu". Mă feresc de speculaţii privind soarta cinematografic-comercială a nemuritorului bard al epopeii naţionale sau a fostului boss ProTV-ist. Rămâne opţiunea culturală, care trebuie salutată.

Prietena AMV - cinefil serios, cu gust şi discernământ cert - fost jurnalist la România liberă în anii '90 şi actual avocat la un cabinet respectabil,  căreia i-am recomandat să-l vadă, îmi răspunde în scris, a doua zi, astfel: "Patul conjugal nu mi-a plăcut deloc. Mi s-a părut o oroare, un film de-a dreptul isteric şi de o vulgaritate extremă". Măi, să fie...?

M-am uitat cu atenţie, încercând să pricep de unde o asemenea respingere la un om matur, dar încă tânăr; în fond, un produs intelectual şi moral al primilor ani de după Revoluţie. Cu tot ce înseamnă asta: radicalism, severitate morală, oroare în faţa imposturii, a hoţiei şi şmecheriei de sorginte dâmboviţeană.

De unde, acum, neplăcerea acerbă, pigmentată cu adjective tari? Să fi devenit filmul caduc? Ar fi fost bine. Însemna ca, sub şocul formei violente de contestare şi respingere a rădăcinilor ce tocmai se înfiripau atunci, în năuceala post-revoluţionară, lumea să se fi scuturat. Şi că regizorul, înşelându-se în spaimele şi disperările momentului, izbutise să trezească la realitate ceea ce unul dintre profitorii momentului a numit, cu cinism, "populimea".

De unde...?

Poate că stilul abrupt, bolovănos, colţuros, incandescent şi zgomotos al acestui important creator de cinema care rămâne Mircea Daneliuc le stă, multora, în gât. Dar felul cum priza el realitatea cotidiană atunci, la începutul anilor '90, era deplin adecvat la fondul respectivei stări de fapt (întâmplător, titlul unui alt film, semnat de Stere Gulea, coleg de generaţie şi de simţire).

Dincolo de titlu, Patul conjugal reprezintă, în fond, un leagăn.  El înseamnă - ne place sau nu să recunoaştem - matricea în care se zămisleşte, la început de drum, după marea zguduială, viitorul naţiei: oameni şi neoameni, idei şi idioţi, simţiri şi nesimţiri, patetisme şi şmecherii, neocomunism-cinism-capitalism şi alte "isme".

Ce se întâmplă, de fapt, de atunci şi până acum, în societatea românească, frământată şi fărâmiţată pe toate planurile, nu reprezintă altceva decât roadele a ceea ce s-a semănat (sau însămânţat) la vremea respectivă pe terenul, chipurile, eliberat de sub stăpânirea Partidului şi a Securităţii. Ne "bucurăm" azi de hoţie şi neruşinare, de plagiate şi falsuri, de şpăgi şi drumuri etern neterminate, de televiziuni supuse abjectei propagande? Normal. Daneliuc le-a pus, pe toate, în Patul său conjugal, apoi le-a răsturnat, le-a răsucit şi ni le-a oferit, poate isterizat de disperare, în orice caz, furios pe orbirea noastră: "Na... uite ce v-aşteaptă! Să nu spuneţi că n-aţi ştiut..."!

Cei doi poli care "învârtesc" afacerea românească sunt, în acest teribil film, poate greu de suportat pentru adevărul conţinut, cele două volume encomiastice, dedicate Conducătorului preaşiproslăvit. Primul se numeşte Omagiu şi reprezintă, culmea, chiar un capital! Nea Vasile, responsabilul de cinematograf care, dacă ar fi avut bacalaureatul, n-ar mai fi stat în cultură (mărturisire grotesc-terifiantă a personajului însuşi), îl scoate la vânzare. Ca şi pe copilul idiotizat, ratat la avort, este pus pe aceeaşi listă comercială, a investiţiilor curajoase. Ambele se dau atunci, la începutul timpurilor libere, pe "parai". Dar, ghinion strămoşesc (vecinii, vremurile, duşmanii, calamităţile, istoria), niciunul nu-şi găseşte cumpărătorul meritat.

Acesta este primul cerc al filmului. Nucleul. Sâmburele generator. Unul în care realismul este, cum se spune, la el acasă. Aproape un ciné-vérité, în care câinii vagabonzi bântuie printre blocurile părăsite de pe Victoria Socialismului asupra Capitalei, comuniştii vagabonzi, rebotezaţi ca socialişti ai muncii, se regrupează şi ţin şedinţe-specta-cool, în care nea Vasile Potop, administratorul îi bombăne, îi pizduie, dar îi susţine, servil şi oportunist, luându-le banii.

Al doilea cerc concentric îl încadrează pe primul, atunci când acelaşi Vasile (mdeh, un fel de specialist în cinema; altul, mai bun şi mai ieftin, de unde să iei? Doar n-o să strici banii pe Piţa, Pintilie, Daneliuc sau Gulea) este peţit de nişte întreprinzători pe apucate, să facă un film! Adică intrigă, scenariu, actori, regie... Să facem totul! Păi, cum să nu? Cine ştie mai bine culisele cinemaului? Cine concurează (şi chiar câştigă) cu o vedetă hollywoodiană precum Arnold Schwarzenegger, într-o secvenţă orgasmic-memorabilă? În acest segment al acţiunii, lucrurile încep să se vadă nu chiar aşa cum sunt ele în realitate, ci aşa cum se văd prin ochii lui nea Vasile - creatorul. Amplificate, căci omul descinde, ca noi toţi, din stirpea lui Caragiale, cu al său "văz enorm şi simţ monstruos". Putem spune mai ciudate, mai strâmbe sau mai pompoase, pe alocuri ridicole sau chiar aberante. În fine, după posibilităţi şi viziuni (căci televiziunile private încă nu apăruseră; se făceau doar şedinţele de constituire, tot pe la cinematograful de mahala manageriat de omul-nostru-bun-la-orice).

Şi, când afacerea de creaţie cinematografică îşi ia avânt, iar casieriţa devine vedetă porno cu acte în regulă, protagonistul se vede sărit, rejectat, înlocuit! Apare, brusc, dublura-vedetă! În locul lui, care dusese greul, care ştia totul, care avea de vânzare şi un copil suferind de debilitate mintală, şi o carte atinsă de debilitate politico-ideologică, ba chiar şi o amantă-star-în-devenire şi parvenire de la casieriţă la actriţă, şi care, recunoscătoare, dar şi cunoscătoare a simţămintelor bărbaţilor, deopotrivă cu regulile de succes ale filmului, îi temperează tendinţele cenzitar-autoritare cu celebra replică "Attend que je t'explique!"

Cum să nu înnebuneşti tu, omul simplu, muncitor, descurcăreţ, fără bacalureat, dar... orişicât?! Aşa că Vasile chiar înnebuneşte. Prin ochii lui, lumea apare (în cel de-al treilea cerc concentric) strâmbă, ca şi cuiul care se îndoaie când este nu dezbătut, ci chiar bătut cu ciocanul, prin lovituri furioase, în capul de lemn al nevestei legitime, dar bătrână, sluţită de vârstă şi de socialismul victorios, într-un cuvânt: depăşită de timpurile cele noi.

Aici filmul lui Daneliuc pare a fi atins apogeul. Cel puţin ritmul dement şi jocul nebun, nebunesc, dinicesc şi danieliucest lasă impresia că mai mult şi mai rău de-atât, nu se poate.

Ba se poate! Vine epilogul şi, după o săritură peste timp (nu mult, doar vreo câţiva ani: 10-15), nea Vasile nu mai e. Nici nevasta oficială, nici cinematograful părăginit şi păduchios. Pe Victoria Socialismului asupra Capitalei, desfundată şi deşertică, merge tot înainte (căci, vorba aceea: tot înainte era mai bine!) nu un tren, ci un tramvai-fantomă. Înăuntru, produsul patului conjugal, cel eşuat şi la avort, şi la export. Adică viitorul României (şi aici se pregăteşte să intre în acţiune cel de-al doileavolum: tradus, după ureche, şi de pe stradă "Te futură, of, România!").

Tramvaiul numit şi "dorinţă" - dorinţa acuplării, a coitului, a înmulţirii oarbe, animalice automate, fără dragoste şi fără rost, aşa cum vroia chiar Omagiatul cel Împuşcat - îi aduce alături pe masculul decerebrat, dar totuşi fecund, şi pe fosta subalternă a lui taică-său, fosta vedetă de cinema porno, acum, o prostituată deşelată şi flămândă, apatică şi fără nicio altă pretenţie. Cu acel "Vrei...?" îl agaţă ea pe junele a cărui principală calitate constă în aceea că e singurul client. "Normal!", răspunde acesta, gângav. Vai de normalitatea asta luată, pasămite, la purtare. Purtare sexuală, dar nu pe biroul administratorului Vasile, ci pe volumul acela, nevândut, dar cu valoare şi semnificaţie premonitorie: "The Future of Romania". Mai pe româneşte: Viitorul României.

Cu 22 de ani în urmă, foloseam, în revista Noul Cinema, ca titlu al analizei la acest film, îndemnul biblic "Creşteţi şi vă înmulţiţi!".

Multe dintre mlădiţele epocii Ceauşescu au crescut şi s-au înmulţit.

Quod erat demonstrandum...



 Toate articolele despre Patul conjugal


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Bogdan Burileanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer