august 2015
Festivalul de teatru Undercloud, 2015
Ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD va începe sâmbătă, 22 august 2015, cu un eveniment inedit: un cross cultural iniţiat de regizoarea şi scriitoarea Chris Simion împreună cu multipla campioană Valeria Răcilă Van Groningen. Întâlnirea are loc la Arcul de Triumf, singura condiţie a înscrierii fiind ca participanţii, care vor alerga până la MŢR, să vină cu o carte pe care o consideră esenţială pentru cultura lor şi a celorlalţi. După ce se dă startul de către bine-cunoscuta gimnastă Andreea Răducan, participanţii vor alerga sau merge pe distanţa propusă cu cartea în mână, iar la linia de sosire, o vor dona bibliotecii Undercloud, care va funcţiona în Clubul Ţăranului.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc la ora 19.00, cu spectacolul N(aum), în regia Marianei Cămărăşan, cu Oana Pellea şi Cristina Casian, un proiect Unteatru, preluat de Teatrul Metropolis, cu sprijinul Fundaţiei Gellu Naum. Spectacolul readuce în atenţia publicului figura celui mai important reprezentant al suprarealismului românesc şi a avut deja succes internaţional, fiind invitat la Palais des Beaux-Art din Bruxelles, în cadrul Galelor Teatrului Românesc, la Milano, Stockholm, Londra, New York.

Tot sâmbătă, se va juca şi primul spectacol din secţiunea Concurs: Flori pentru Algernon, în regia şi interpretarea Iuliei Colan, de la ora 21:00. Flori pentru Algernon, producţie a Teatrului ACT, este un one-woman show realizat în anul 2012, care are la bază opera omonimă a lui Daniel Keyes. Cartea­-jurnal dramatizată de Iulia Colan vorbeşte despre Charlie, un băiat retardat în vârstă de 33 de ani care devine parte a unui experiment spectaculos.

Pentru prima oară în istoria UNDERCLOUD, în program este inclusă şi proiecţia unui documentar: In Debt We Art, realizat de actorul Daniel Popa, despre teatrul independent. Proiecţia va avea loc în aer liber, la ora 22:00, în curtea MŢR, iar intrarea este liberă. Pornind de la ideea de "datorie" pe care o are artistul, Daniel Popa a vorbit cu nume importante ale scenei teatrului independent din România, pentru a răspunde la o serie de întrebări legate de modul în care mişcarea independentă a luat amploare în ultimii ani: "o călătorie culturală prin scena teatrală independentă contemporană, dezvoltată în jurul cuvântului DATORIE".


Duminică, 23 august 2015, sunt programate două spectacole din secţiunea Concurs - Promised Land (concept şi coregrafie: Arcadie Rusu, producţie independentă), Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste (regie Iris Spiridon, producţie Godot Cafe Teatru) - şi un spectacol-lectură, Sonata Kreutzer, în regia lui Chris Simion:

Promised Land analizează singurătatea în sens de interiorizare, dar şi în ideea de contemplare universală a omului, care este platforma generatoare de noi sensuri. Stările ascunse în spatele oricărui gest, oricărei mişcări vin din nevoia continuă de integrare pe un nou "Promised Land".

Spectacolul Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste este un dialog al sentimentelor, o naraţiune boemă a iubirii, în care actorii Andreea Bibiri şi Marius Manole captivează publicul prin expresivitatea şi naturaleţea prin care pornesc acest joc al trăirilor interioare, al întrebărilor fără răspuns, urmărind povestea unei relaţii şi progresul acesteia.

Sonata Kreutzer este una dintre cele mai bune povestiri scurte ale lui Lev Tolstoi, publicată în 1889 şi cenzurată nu numai în Rusia, ci şi în alte ţări, inclusiv în SUA, pe motiv de încălcare a moralităţii cu privire la sexualitate, aşa cum era privită în epocă. Dramatizarea lui Chris Simion îi are în distribuţie pe Marian Râlea şi Vlad Logigan.

Luni, 24 august 2015, se joacă primul spectacol din secţiunea Focus Moldova - Nekrotitanium, în regia Luminiţei Ţîcu. Bazat pe romanul cu acelaşi titlu, scris de Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş, Nekrotitanium pune în discuţie această prejudecată şi devine o combinaţie perfectă între violenţă, sarcasm, prostie, moldovenism, răutate şi alte caracteristici ale mioriticilor.

În zilele următoare, sunt programate celelalte două spectacole din Focus Moldova: Sex & Perestroika, în regia Luminiţei Ţîcu, marţi, 25 august, de la ora 20:00, şi BASH / Piesele zilelor din urmă, în regia lui Mihai Fusu, miercuri, 26 august, de la ora 20:00.

Sex & Perestroika este realizat după romanul cu acelaşi titlu de Constantin Cheianu şi balansează între document şi ficţional, între vuietul surd al unui afară nediferenţiat, pe care îl cercetează cu ochiul rece al observatorului, şi starea de surescitare a individului dependent de meandrele vieţii sale intime, între perestroika şi sex.

BASH/ Piesele zilelor din urmă este o colecţie de trei piese - Ifigenia în Orem, O haită de sfinţi şi Medeea redux - trei confesiuni, inspirate din mitologia antică greacă, în special din Euripide, care fac să te solidarizezi şi, în acelaşi timp, să urăşti personajele, fiecare dintre ele explorând complexitatea răului din viaţa de zi cu zi.

Marţi, 25 august 2015, în afară de spectacolul din Focus Moldova, sunt programate două spectacole din concurs: Amalia respiră adânc, în regia Amaliei Olaru, şi Jurnalul lui Adam şi al Evei, în regia lui Eugen Gyemant.

O producţie a Teatrului Mignon, Amalia respiră adânc, one-woman show cu Ioana Marchidan, porneşte de la un text de Alina Nelega (textul se poate descărca gratuit aici) şi prezintă un exerciţiu absurd de regăsire a sinelui prin cuvinte şi imagini. Un exerciţiu complex, în care textul si jocul actoricesc sunt foarte bine susţinute de conceptul audio­video, reprezentaţia fiind completată de proiecţii care aduc aminte de filmele noir. Emoţii, îndoieli, frământări, amintiri, regrete. Toate trezite deodată prin fotografierea unor detalii umane. Spectacolul, unul nu neapărat experimental, dar fragil, vorbeşte despre om şi căutările sale dinspre interior înspre lume, înspre ceilalţi...

Jurnalul lui Adam şi al Evei, cu Dan Rădulescu şi Dana Rogoz, este un spectacol în care povestea scrisă de Mark Twain este spusă pe scenă într-un mod emoţionant şi plin de umor deopotrivă. Pe parcursul reprezentaţiei, descoperirea continuă a mediului înconjurător, a timpului şi a spaţiului, dar mai ales a atracţiei fizice dintre Adam şi Eva stârnesc un amalgam de emoţii.

Tot marţi, 25 august 2015, va avea loc colocviul Teatrul independent şi dramaturgia contemporană românească, cu teatrologul Octavian Saiu şi invitaţii săi.

Ediţia a VIII-a se desfăşoară sub sigla programului european EFFE 2015-2016 - Europe for Festivals, un important certificat internaţional atribuit de către Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa. UNDERCLOUD este singurul festival internaţional de teatru independent din România care a primit această distincţie. Festivalul nostru a primit această importantă distincţie ca urmare a cooperării internaţionale în domeniul artelor spectacolului pe care a propus-o (începând cu ediţia de anul trecut) şi pe care o susţine în continuare

Juriul festivalului este format din regizorul Sanda Manu, dramaturgul Matei Vişniec, teatrologul Irina Ionescu, actorul George Ivaşcu şi teatrologul Octavian Saiu.

Biletele pot fi achiziţionate de aici: bilete.ro/undercloud sau de la InfoPoint-ul Undercloud, din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Preţul unui bilet este de 35 lei.

Ofertă: Cumperi un bilet şi primeşti unul gratis!
Un bilet cumpărat cu un card Raiffeisen îţi oferă un al doilea bilet gratis. Oferta se dedică doar spectatorilor care vor opta pentru plata fără cash şi este valabilă începând cu 20 august 2015, la Info Point-ul Undercloud în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MŢR).

UNDERCLOUD 2015 este finanţat de ARCUB în cadrul Programului cultural "Eşti Bucureşti" 2015 (Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti), Ministerul Culturii şi Cultelor şi Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Partenerii şi sponsorii festivalului, fără de care această platformă culturală nu ar fi putut fi dezvoltată, sunt: Raiffeisen Bank, Staropramen, Telekom România, Aqua Carpatica, Uniqa Asigurări.
Festivalul se desfăşoară şi cu sprijinul agenţiei de creaţie Armada, Kasper Events, Hotel Caro, Duke Hotel, Hotel Ibis, Class Living, Vitantis Mall, Cim Market, Casa de avocatură Sora&Asociaţii, Mucca şi Ambasada Statului Israel.
Partnerii media: ELLE, Psychologies, Viva, Glamour, Unica, Hotnews.ro, IQads, LiterNet.ro, Yorick, Ziarul Metropolis, Observator cultural, România Liberă, Academia Caţavencu, bazavan.ro, Decâtorevistă, Realitatea.net, Zile şi nopti, Cinemagia şi Radio Gold FM.
Partenerul tehnic al festivalului: 360 Revolution.
Co-producători: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Clubul Ţăranului.
Producători: Compania de Teatru DAYA şi MARLA Image Boutique
.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus