Port.ro / august 2015
Paper Towns
Toţi cei care au suspinat la The Fault in Our Stars au acum un motiv în plus să vadă filmul. Autorul a rămas, ca şi tonul clar, sincer, la problemele unei vârste mici pentru descoperirea eului. Cu diferenţa că acum există mult mai mult umor şi nu mai suntem şantajaţi emoţional cu o boală incurabilă. Finalul poate contrariază, dar e cel real, lecţia potrivită de viaţă. Tocmai de aceea mai frumos. Ecranizarea de faţă după romanul lui John Green (tată şi pentru Fault in Our Stars) are o echipă tânără, de viitor. Începând cu regizorul Jake Schreier (v. Frank and Robot), cu cei doi scenarişti (de la Fault in Our Stars, plus deliciosul 500 Days with Summer), cu actorii protagonişti (phahaha, plus prezenţa rapidă a lui Ansel Elgort).

E normal ca să existe prospeţime şi lucruri plăcute, originale. Scene lirice reuşite şi, desigur, umor. O foarte înţelegătoare, amuzată privire spre grupul perfect de geek, tabăra nepopularilor din şcoală. Despre revanşa lor, despre victoria lor într-o bătălie care le va dărui amintiri de neuitat. Pentru că este vorba de un film după o carte a lui John Green, sigur că sunt puse apăsat întrebări esenţiale, despre drumul în viaţă, despre importanţa unor clipe, a libertăţii, a dragostei dintâi, dincolo de povestea romantică în sine (foarte nostimă apariţia lui înaintea filmului, cu mesajul adresat special publicului român). Şi, într-un fel, filmul este aproape ca o bandă desenată în imagini, cu vocea aceea din off la început şi la sfârşit care picură cuvintele miezoase, de căutare, din carte. Ca un videoclip frumos cu tineri porniţi în aventura vieţii. Pentru că imaginea este foarte atentă, foarte îngrijită. Sunt enorm de multe filme cu adolescenţi urcaţi în maşina care să îi ducă către maturizare. Filme de colegiu, unde eroii îşi caută (şi îşi găsesc de obicei) vocea personală. Aici avem un road-movie ilar şi tandru cu liceeni porniţi ca şi căpitanul Ahab după o balenă albă. Cu diferenţa că aici mai mare importanţă are călătoria în sine, acest drum al cunoaşterii decât însăşi personajele implicate.

Întâmplările şi micile detalii care îi duc pe toţi către ţel, către un alt punct, B, de pe linia destinului lor. Căci aici Green şi realizatorii filmului înţeleg că există viaţă după punctul B. Ahab nu are cum să facă o ţicneală la vârsta lui pentru Moby Dick splendidă şi rară a lui şi nici aceasta nu are cum să dispară stupid, după atâta voinţă de a fi diferită şi a supravieţui. Şi marele merit al acestui film care curge blând, simpatic, plăcut în fiecare cadru - atât de căutat - este farmecul actorilor tineri. Cu siguranţă că, dacă cineaştii nu ar fi avut flerul exact al acestui cast delicios, filmul ar fi fost mai tern. Mergeţi să îl vedeţi, să vă bucuraţi de întâlnirea cu Nat Wolff, carismatică tânără vedetă sexy în devenire, aşa ochios şi năsos cum este, la fel de extraodinar, de natural în cadru cum era Demetri Martin în foarte fainul film Taking Woodstock. Până şi Josiah Cerio, ca tânăr Quentin, de viitor, ataşant, cu lipici.

Cu Austin Abrams, cel mai activ dintre toţi, cu numărul lui mare de filme, de roluri la activ, copil-vedetă, cu mutriţa lui de şmecher cuceritor din filmele britance. Şi el reuşeşte să-şi facă personajul cât e posibil de simpatic, iar regizorul să-i ofere câteva scene şi prim-planuri care să ni-l fixeze în memorie. Cu acest Justice Smith, cu ţipetele lui şi cântatul temei Pokemon, cu ochelarii de aici, pe care îl aşteptăm cu interes în alte filme sau seriale. Cu această Jaz Sinclair cu părul roată pe salteluţă, foarte interesantă prezenţă. Şi, desigur, marcanta Cara Delevingne, atât de epatantă pentru erou, ca şi pentru public, aproape enervant de pregnantă în cadru. Experienţa ei din defilările fashion şi în faţa camerei de la pictoriale, ca şi relaxarea unei moşteniri genetice aristocratice o ajută să-şi contruiască cu inteligenţă un personaj rebel, altfel, deosebit. Viaţa trăită din plin, dar şi să te bucuri de clipă, de prezent, de ce ai, de prieteni şi de şcoală, de vârstă.

Filmul e plin de scene gândite milimetric să placă, să amuze, să devină, de ce nu, antologice (cronometrarea de la benzinărie!). Momentele dese cu cei trei buni prieteni din mica copilărie - "de când eram fetuşi" - cele mai reuşite şi mai amuzante scene din film. Aşa cum se întâmplă mereu, ştiu americanii, oricât de experimentaţi sau la început de drum, să dăruiască înapoi dragostea lor, mic omagiu patriotic şi turistic unui loc anume. De data aceasta este oraşul Orlando, iar acesta are parte de o mică prezentare în detalii originale, frumoase. Un film mic, poate prea siropos pentru unii, dar cu genul de poveste comică şi pozitivă care face bine oricui.
De: John Green Regia: Jake Schreier Cu: Nat Wolff, Cara Delevingne, Austin Abrams, Justice Smith, Halston Sage

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus