septembrie 2015
Amy
În data de 18 septembrie 2015, va avea loc în România premiera în cinematografe a filmului AMY, regizat de Asif Kapadia (premiat cu BAFTA pentru SENNA).
 
Chiar dacă a declanşat controverse înainte să apară, filmul Amy promite să spună o poveste emoţionantă despre cine a fost Amy Winehouse, dincolo de scenă.
 
Filmul este distribuit în cinematografe de Independenţa Film.
 
Regizorul Asif Kapadia a folosit imagini de arhivă şi piese care nu au mai fost făcute publice pentru a realiza acest film extrem de modern, emoţionant şi energic, care pune în evidenţă lumea în care trăim într-un mod unic. E vorba despre "fata din spatele numelui Amy Winehouse"A fost cu adevărat interesant să facem acest film. Foarte mulţi oameni au fost emoţionaţi când au văzut-o pe Amy fericită în copilărie şi la început de adolescenţă. Pentru că nu au avut ocazia să o vadă niciodată fericită. Au fost oameni care au plâns văzând-o aşa.  I-am auzit spunând: ‹‹N-am ştiut că a fost fericită. Ei au crezut că a fost nefericită şi confuză întreaga viaţă.››
 
Adevărul este că era uimitoare, inteligentă, atât de specială! Într-un interval scurt de timp, a trecut dintr-o parte în cealaltă.
Toţi cei cu care am vorbit sunt încă şocaţi de dispariţia ei, încă nu şi-au revenit. Erau furioşi, sufereau şi nimeni nu îi asculta. În intimitate, aveau cu toţii această suferinţă care îi măcina, pentru un om pe care l-au iubit, un om pe care îl vedeau că se distruge public, însă nimeni nu îi asculta. Nimeni nu a oprit asta, nimeni nu a oprit-o să se urce pe scenă.
Era o persoană uimitoare.  Şi ce trist, să ai o astfel de viaţă! Primul ei album a apărut când ea avea 18 ani, cel de-al doilea la 21-22 de ani, iar apoi... nimic creativ. E absurd.
 
Cum e Amy? Amy e foarte inteligentă, e specială. E genul acela de om pe care ai vrea să-l ai în preajmă. Când am văzut-o cum era în copilărie, atât de obişnuită şi atât de împăcată cu ea, a fost o surpriză pentru mine.
Sunt mulţi oameni apropiaţi de Amy, care ţineau la ea cu adevărat, dar nu arătau asta pentru că persoana pe care o vedeau pe ecran trimitea mesaje extrem de negative şi nu semăna deloc cu ce ştiau ei despre ea. Pur şi simplu nu înţelegeau ce i se întâmplă. Erau blocaţi, nu puteau ajunge la ea. Nici măcar nu-i puteau da un telefon. Ea nu avea telefon. Nimeni nu se putea apropia de ea. Ei sunt cei cu care am vrut să vorbesc, într-un fel, acest film este pentru ei", a declarat Asif Kapadia, regizorul filmului.
 
Un talent unic într-o generaţie, Amy Winehouse a fost o cântăreaţă ce a captat atenţia întregii lumi. Un artist de jazz în cel mai autentic sens al cuvântului - a scris şi a cântat din suflet, folosindu-se de harul său muzical pentru a-şi analiza propriile probleme. Combinaţia dintre sinceritatea ei pură şi talentul său excepţional a creat unele dintre cele mai adorate melodii ale epocii moderne.

Succesul ei imens a venit la pachet cu o invazie a reprezentanţilor mass media, care, împreună cu relaţiile ei defectuoase şi stilul de viaţă precar au marcat începutul declinului ei tragic. Amy Winehouse a decedat în urma unei intoxicaţii cu alcool, în iulie 2011, la vârsta de 27 de ani.
 
Nu doar calitatea interviurilor şi a materialelor video  dau unicitate filmului AMY, ci şi modul în care acesta abordează povestea lui Amy Winehouse: "Ne-am dorit foarte mult să nu prezentăm grozăviile publicate anterior", spune Gay-Rees, producătorul filmului, "pentru că s-au spus multe în presă la vremea respectivă şi ce rost ar fi avut să refolosim toate acestea? A trebuit să investigăm mai mult."
Kapadia simte că a surprins esenţa poveştii ei. "Este un film despre Amy şi compoziţiile ei", spune el. "Oamenii nu au înţeles cât de importante şi personale erau versurile ei."
"Versurile puse pe ecran îi fac pe oameni să conştientizeze că poate au dansat pe acea melodie şi nu şi-au dat seama cât de personale erau versurile."

În fond, realizatorii cred că AMY este un film despre dragoste: "Este o persoană care vrea să fie iubită", spune Kapadia, "cineva care are nevoie de dragoste şi nu are parte de ea întotdeauna.
"Adesea, cei care aveau grijă de ea au încercat să îi ofere afecţiune, dar ea îi respingea. Era o persoană complexă şi inteligentă. Amy este un film despre dragoste."
 
Filmul a strârnit multe controverse, iar review-urile apărute  în presa internaţională îi apreciază calitatea.
 
În  15 august 2011, Amy ar fi trebuit să concerteze la Bucureşti, dar cu aproximativ două luni înainte de aceasta dată, a anulat întregul turneu.
Pe 14 septembrie 2015 Amy Winehouse ar fi împlint 31 de ani. Premiera filmului in cinematografe va avea loc pe 18 septembrie 2015.
 
Parteneri: Elle, Cărtureşti, Cinemagia, Cinemarx, Cinefan, Sub25, Urban.ro, Veioza Arte.
______________________________________________________________
 
Independenţa Film este o companie de distribuţie de filme care din 1997 aduce în cinematografele din România productii independente de referinţă, de nişă sau câştigătoare ale unor premii internaţionale prestigioase.
Independenţa Film a distribuit pelicule ca: Deux jours, une nuit, La grande bellezza, Nymphomaniac, La Vie d'Adèle, The Hunt, Amour, Trainspotting, Amélie, Melancholia, Todo sobre mi madre, In The Mood for Love, Vicky Cristina Barcelona, Dogville etc.
 
Site oficial: www.independentafilm.ro
Facebook: https://www.facebook.com/Independenta.Film97
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=S_3Jd-3DiFY


Regia: Asif Kapadia Cu: Amy Winehouse, Yasiin Bey, Mark Ronson, Tony Bennett, Pete Doherty, Blake Fielder-Civil, Mitch Winehouse

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus