Decizii personale, consecinţe colective - Masculin / Feminin la Undercloud, 2015

Într-o manieră plină de umor, piesa Masculin / Feminin (titlu care ilustrează atât raportul de forţe dintre cele două genuri, cât şi trecerea de la unul la celălalt) prezintă consecinţele acţiunilor individuale asupra celor apropiaţi şi modul în care binele personal poate fi devastator pentru cei din jur.

Tratând situaţia bărbatului care se simte femeie şi care doreşte ca fizicul său să reflecte această trăire, spectacolul oferă o perspectivă asupra identităţii de gen care nici nu idealizează situaţia prin acceptare necondiţionată, nici nu o blamează categoric argumentând că o atare schimbare ar fi împotriva firii. Înţelegerea este, e adevărat, limitată. Dar asta nu pentru că Adam s-a născut bărbat şi ar trebui să rămână bărbat, ci pentru că şi-a construit o viaţă întreagă pe ceea ce ştia că este fals. Pentru că hotărârea sa de schimbare de sex îi afectează puternic şi pe soţia lui şi pe fiul său încă nenăscut. Pentru că această criză interioară, imposibilitatea de a mai trăi o viaţă care nu este autentică, antrenează decepţia altei persoane - soţia - care află după cinci ani de căsătorie că propria sa viaţă era un fals.

Piesa şochează atât prin limbajul folosit cât şi prin situaţiile abordate. Sunt câteva elemente care par stridente pe parcursul piesei, unul dintre ele fiind modul în care este tratată problema schimbării de sex în discuţia dintre soţul care vrea să devină femeie şi soţia lui, accentul căzând aici mai degrabă pe comic şi pe grotesc. Mi s-a părut forţat şi facil faptul că explicaţiile pentru problemele psihologice trebuie să rezide obligatoriu în traume din copilărie sau adolescenţă. Cumva se poate interpreta că orice persoană care îşi doreşte schimbarea de sex sau pur şi simplu a cărei identitate de gen este diferită de cea biologică a ajuns astfel din cauza unei agresiuni fizice sau a unui moment şocant, ceea ce este destul de reducţionist. De altfel, fiul nenăscut al personajului, care îşi imaginează ce viaţă ar fi avut, include în scenariul său nesiguranţa privitoare la propria orientare sexuală, cauzată de faptul că şi-a văzut tatăl îmbrăcat în femeie.

Şocurile puternice pe care le primeşte spectatorul pe tot parcursul spectacolului (şi care par, ce-i drept, pe alocuri, supralicitate), sunt create fie de violenţa verbală, fie de teme-tabu care în viaţa cotidiană sunt, de regulă, abordate mai delicat. Violul, moartea, importanţa unei vieţi omeneşti - toate acestea sunt aspecte ale realităţii umane pe care deseori preferăm să le ignorăm, ca mecanism de auto-conservare. Ca societate, avem tendinţa de a diminua receptarea cu adevărat a catastrofei personală a altcuiva, câtă vreme este suficient de depărtată de propria existenţă.

Piesele Liei Bugnar confruntă spectatorul cu realităţi marginale şi îl pun în situaţia de a nu putea să le ignore. Cei doi copii nenăscuţi care îşi construiesc în detaliu vieţile pe care le-ar putea avea şi care nici măcar nu ar fi fericite sunt personajele care creează momente cu adevărat emoţionante. Scena prin care un observator inocent e forţat să devină agresor şi complice este redată cu un realism puternic, deşi este doar evocată. Brutalitatea de limbaj şi reacţiile persoanelor implicate - cu scâncetul muribund al victimei, ca detaliu percutant, sfâşietor - îl fac pe spectator să fie acolo, în poveste.

Detaliile banale, cotidiene - supa, ciorapii - sunt cele care adaugă realism piesei. Perspectiva lui Adam, soţul care dorea să se transforme în femeie, nu este prezentată aproape deloc în prima parte a piesei, acesta apărând mai degrabă ca un individ reţinut, detaşat şi chiar egoist, fiind prea consumat de propria confuzie identitară pentru a putea gestiona implicaţiile create de acţiunile sale. Dacă iniţial, în relaţia soţ-soţie, accentul cade pe suferinţa Evei, finalul piesei aduce în prim-plan zbuciumul lui Adam, sentimentul de a nu aparţine, de a nu se potrivi în propria piele, invidia faţă de frumoasa soţie, cumplita sa izolare şi schimbările ce au loc în viaţa sa. Totul porneşte de la banalul detaliu al ciorapilor de damă - secret al feminităţii de care Adam, devenit acum Ada, se loveşte.

Dacă problema schimbării de sex fusese trivializată prin abordarea de până la acesta, monologul emoţionant din perspectiva bărbatului devenit femeie restabileşte balanţa: spectatorul are acces la perspectiva soţului, a soţiei şi a fiului lor. Poate astfel să empatizeze cu toate personajele. În această piesă nu există în mod clar o victimă şi un agresor. Într-un anume fel, toate personajele sunt victime, iar deciziile lor, imperfecte, dar omeneşti, mânate de instinctul de a se proteja pe sine în detrimentul celorlalţi, sunt perfect inteligibile.

Finalul piesei este cald şi plin de speranţă, în ciuda episoadelor pline de cruzime şi nefericire care au fost înfăţişate, evocate sau imaginate. Îmbrăţişarea dintre Eva, Ada şi Adam reprezintă o acceptare profundă a celuilalt. Iar duo-ul Ada-Adam, care generează, de altfel, numeroase momente comice, sugerează faptul că personajul a reuşit să-şi afirme şi să-şi accepte laturile personalităţii sale (atât feminitatea ascunsă, cât şi masculinitatea vinovată), ajungând astfel la o reîntregire a fiinţei.

Personajele-narator (fiul nenăscut şi iubita sa) constituie un device teatral foarte eficient, prin care s-a creat contrapunctul discuţiilor dintre soţ şi soţie, comentarii scurte, pertinente şi pline de umor negru la situaţia acestora. Am putut remarca, totuşi, o uşoară tendinţă de comenta excesiv anumite scene sau de a accentua adevăruri evidente.

Durerea individuală din care se naşte firesc comicul (din cauza situaţiilor grave, dar absurde în care ajung personajele) este unul dintre motivele pentru care merită văzut Masculin ( Feminin. Care reuşeşte în acelaşi timp să-şi amuze, să-şi înduioşeze şi să-şi îngrozească spectatorii.