O Sarah Chang as adorable as she can possibly be şi un Kristjan Järvi radiind de plăcerea de a povesti nu muzica, ci despre muzică şi despre cum ne îndepărtăm de ea tot încercând să o etichetăm, să o categorisim. O conferinţă de presă ticsită de colegi din presă (Max Emanuel Cencic remarca, întrucâtva candid, că doar la marile întruniri politice se mai vede aşa ceva). O, Fortuna furată cu urechea din repetiţia pentru seara aceasta. Iată episoadele mele de ieri.
Am fost onorat să subliniez valoarea echipei TVR care se ocupă de Festivalul 2015. O spun cu toată încrederea şi aş spune-o la fel de răspicat şi dacă nu aş face parte din ea: este cel mai bine pregătit colectiv de televiziune pentru un eveniment de asemenea amploare. Sper ca, din seara aceasta, urmărindu-ne transmisiunile, agendele, şi mai târziu, interviurile, să îmi daţi dreptate.
Sarah Chang, superstarul viorii cu credite impresionante pe cele mai importante scene de concert şi în prestigioasele studiouri de înregistrări, Sarah Chang, copilul minune care, la opt ani, cânta Concertul pentru vioară de Paganini cu Zubin Mehta şi New York Philarmonic fără o zi de repetiţie, Sarah Chang este zâmbetul tipic de girl next door şi ştiinţa de a se face plăcută (ce spun eu, fermecătoare de-a dreptul) pe care America le imprimă multor artişti de acest nivel. Ochii îi sclipesc, răspunsurile se înlănţuie, iar eu, în vria momentului, pun întrebări cu prea multe cuvinte, uit să îmi şterg fruntea, trag cu coada ochiului la sunetist din pricina unui pian care se învolburează periculos nu se ştie de unde... De partea cealaltă, relax and smile. Primul interviu Enescu 2015 stă sub semnul şarmului.
Al doilea, sub semnul entuziasmului. Kristjan Järvi dă pe-afară. De drag de muzică, de universalitatea ei, de foamea de a experimenta. Asta înseamnă o seară cu Goran Bregovic azi, un concert Beethoven mâine şi o sesiune de înregistrări Strauss-Ellington între. Asta dacă nu va fi partitura pentru cel mai recent film al lui Tom Hanks. "Câteodată mai şi dorm", glumeşte şi nu prea un dirijor care debordează la propriu şi la figurat, inclusiv în admiraţia pentru redutabila Orchestră Română de Tineret. Tată de patru copii ce pare, pentru bucuria pură şi simplă pe care o generează, al cincilea. Am dat de-o parte întrebările pregătite. Ar fi fost păcat să nu-l urmez pe drumul pe care m-a condus.
Sper ca deschiderea de azi să stea sub semnul controlului şi al norocului. O, Fortuna...