septembrie 2015
Festivalul George Enescu, 2015
Ieri nu am fost nici grăbit, nici fugărit. Am stat cuminţel la birou, am scris texte, am schiţat un plan de luptă pentru săptămâna aceasta (asupra căruia voi mai reveni de o sută de ori) şi, în general, am avut ceva din vivacitatea unei broaşte ţestoase.
 
Ca să îmi tai şi mai mult craca de sub picioare, m-am codit să merg la concertul Israel Philarmonic Orchestra - Zubin Mehta atât de mult, încât ora 20:30 m-a prins... acasă. N-aş fi eu dacă n-aş recunoaşte: duo-ul Schönberg-Bruckner ar fi necesitat de la mine mult mai multă disponibilitate şi concentrare decât aveam de dat. Păcatul recunoscut e pe jumătate iertat?

Îl voi spăla astăzi, şi nu din obligaţie, ci din tragere de inimă. Vox Maris este una dintre cele mai spectaculoase, mai picturale creaţii enesciene şi mereu o bucurie să vezi cum alege un maestru şi orchestra lui să o tălmăcească. Marius Vlad Budoiu are toată experienţa şi rafinamentul pentru a colora personal partitura marinarului visător, iar Corul Filarmonicii "George Enescu" şi-a demonstrat deja clasa în concertul de deschidere al Festivalului. Zubin Mehta nu este la prima întâlnire cu partitura şi sper ca limitele fizice să nu se pună de-a curmezişul unei viziuni care a amprentat decisiv o bună parte din performanţa dirijorală a ultimelor decenii.
 
Am descoperit Simfonia a IX-a de Mahler în 2011, graţie lui Daniele Gatti şi ansamblului său, Orchestre National de France. Eu, admit, sunt unul dintre cei care se bucură de rolul central pe care singularul compozitor austriac al zorilor modernităţii îl are în cele mai recente ediţii ale Festivalului.
 
Sehr langsam und noch zurückhaltend. Cât se poate de încet şi cu multă reţinere. Aceasta este indicaţia de tempo scrisă de compozitor pentru partea a IV-a. Aşa şi avansează măsurile, într-o dinamică sustrasă însăşi ideii de mişcare, într-o stratificare transparentă pe care instrumentele de coarde o înfiripă parcă din vid. Nicio tuse, nicio foială, niciun suflu nu ar trebui să tulbure ultimele pagini de partitură, expandate de Mahler pe minute laxe, ca şi când desprinderea sufletului de carapacea concretă s-ar face fibră cu fibră. Ultima notă este marcată ersterbend. Murind încet.
 
Nu aplauze, ci o mare de linişte lăuntrică ar trebui să se aştearnă în secundele care încep după ce muzica s-a risipit în suflete.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus