Pagină nu chiar atât de scurtă încât să nu consemneze lansarea de ieri, de la Ateneu, a monografiei Festivalul "George Enescu" în era Holender, cu câteva declaraţii... surprinzătoare ale celui care, timp de şapte ediţii (cea din 2015 inclusă) a influenţat decisiv traiectoria Festivalului. Se ştie că Ioan Holender le spune aşa cum le gândeşte. Nici ieri nu a făcut altfel.
Nu l-am văzut pe Fazil Say. Din nou. La ora aceea, de regulă, sunt în negocieri aprinse cu timpul, în primul rând, pentru a jongla cu provocările jurnalistice din a doua zi: Birou de Presă, însoţitori, echipe de televiziune de coordonat. Măcar să merite. Vă ţin la curent.
Am fost la Sala Palatului să mă pregătesc spiritual pentru interviul cu Yefim Bronfman de peste câteva ore (să îmi ţineţi pumnii!). Mr. Fortissimo, cum îl caracteriza marele Philip Roth acum câţiva ani în Pata umană, aşa cum el însuşi declară, s-a schimbat mult, astfel încât eu, cel puţin, l-am găsit cuceritor mai ales în partea a doua a Concertului nr. 3 pentru pian şi orchestră de Beethoven. Delicat, şopotitor pe claviatură, subtil şi diafan, aproape confesiv. Asta nu înseamnă că în pasajele viguroase nu a dat proba forţei sale expresive, după cum, în cele ludice, a fost ghiduş şi cu artificii în ochii altfel sobri.
Bis-ul din Scarlatti a fost, şi el, tot o glumă muzicală, un pahar de lichior ales din partea unui interpret care nu râde prea des, nici pe scenă, nici în afara ei.
Capela de Stat din Dresda are, dacă pot spune aşa, ghinionul de a veni la o seară după Filarmonica din Berlin. Mă tem ca toate orchestrele, câteva zile bune de aici înainte, vor trebui să treacă prin fatala comparaţie cu perfecţii muzicieni conduşi de Simon Rattle. Asta nu înseamnă ca ansamblul marelui Christian Thielemann a fost mai prejos, răsfăţând publicul cu un sunet impecabil, cu atacuri perfect şi filaje de mare clasă.
Rămâne oarecum o enigmă de ce Simfonia de cameră de Enescu pentru 12 instrumente soliste nu a fost dirijată de Thielemann, ci de Johannes Wulff-Woesten. Ziarul Festivalului ne-a anunţat clar că lucrarea va fi interpretată de Ansamblul de Cameră al Capelei de Stat Saxone din Dresda, dar nu puţini au fost spectatorii care au rămas cu senzaţia că Enescu nu este suficient de important pentru cel care este Directorul Festivalului de la Bayreuth.
Pregătiţi-vă pentru una dintre cele mai visătoare seri! Anja Harteros în muzica din altă lume a lui Richard Strauss va fi, fără doar şi poate, magică.