Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (10.09.) - Festivalul Enescu, 2015


Marius Constantinescu

septembrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Please, don't touch my violin! No one is supposed to touch my violin!". Îngheţ. Schimb o privire disperată cu Simona Rentea, de la Biroul de Presă al Festivalului. Se ridică agil, cu lavaliera în mână (foarte profi, de altfel, niciun fir ieşit din mufă) şi ia cutia viorii din mâna operatorului meu. Gândul meu fulgerător: începuse bine şi se termină prost. Se întoarce pe fotoliu, se reinstalează un zâmbet (tot profi şi el), reluăm de la răspunsul ei. Primul răspuns. Aşa a început interviul cu Anne Sophie Mutter.
 
Am simţit nevoia, la lansarea cărţii mele, să le mulţumesc colegilor mei alături de care am filmat atâtea inteviuri de-a lungul timpului. Am şi spus cât este de important ca, având tu însuţi propria tensiune inerentă momentului, să nu simţi venind una suplimentară peste umeri.
 
Ei bine, nu am să îi mulţumesc unui coleg care n-are nici cea mai mică idee nu doar ce înseamnă un cadru mai altfel, mai în afara reţetei, dar nici ce presupune o exclusivitate, practic singurul interviu pe care o asemenea figură îl oferă în câteva ore de stat pe pământ românesc. Dar trebuie să recunosc că, probabil, starea de arc în care m-a adus mi-a dat un plus de concentrare.
 
La exact ora stabilită pentru filmare, Anne Sophie Mutter şi-a făcut intrarea în salonul oficial de la Ateneu, impecabilă, plăcută, zveltă. Câteva retuşuri de machiaj, clachetă şi merge!
 
Episodul cu vioara este unul hazliu, până la urmă. Celălalt operator al meu observase că un colţ al case-ului intra într-un colţ al cadrului. Ne-am amuzat mult după aceea, pentru că a fost singurul dintre noi care a ţinut în mână, pentru o secundă, nişte milioane de euro...
 
Anne Sophie Mutter este visul oricărui jurnalist. Îţi oferă atât răspunsuri complexe, profunde, structurate, cordiale, dar şi... un oarecare scut, mai ales când întrebările tatonează zone personale. Cu perseverenţă şi delicateţe, scutul se poate fisura. Arată extraordinar, vorbeşte o engleză perfectă, complimentează şi glumeşte atât cât să îţi dea relaxare. Nu emană neapărat căldură, cât foarte multă stăpânire de sine, profesionalism, experienţă şi, câteodată, un dram de duioşie. Ca atunci când povesteşte cum face dulceaţă de caise pentru copiii ei. 
 
Am văzut prima parte a concertului Mutter & Mutter Virtuosi în car. Nu pot fi ipocrit: Dublul de Bach mi s-a părut prea sportiv, ca şi când ar fi primit un număr limitat de minute pentru el. Eu - am mai spus-o - iubesc mult acest concert şi îi caut şi o oarecare reverie, pe care am pierdut-o în această după-amiază sub degetele îndrăcite ale instrumentiştilor.
 
Anotimpurile lui Vivaldi au readus-o pe Anne Sophie (sculpturală în rochia verde venin) pe scenă şi în conul de lumină orbitoare sub care stă de atâţia ani. Interpretarea (aşa cum mă prevenise, de altfel) a fost atletică, intens personală, temperamentală, cu o flamă a virtuozităţii nicicând umbrită, cu pasaje lirice şi cu altele efervescente ca o şampanie vintage. Unui public vrăjit, marea violonistă i-a răspuns cu două bis-uri, dintre care Aria pe coarda sol de Bach a fost eterică, volatilă, perfectă.
 
Performanţa pe coarde a continuat, o oră mai târziu, cu Capuçon & Capuçon. Dublu concert pentru vioară, violoncel şi orchestră de Brahms e, în ultima vreme, o afacere de familie la Festivalul Internaţional "George Enescu". În 2013, Amanda Forsyth Zukerman şi Pinchas Zukerman s-au tachinat cu dragoste în cele trei părţi. În 2015, Renaud şi Gautier au înaintat cu siguranţă şi pasiune prin partitură, alături de London Symphony Orchestra şi Ion Marin. Îmbrăţişarea lor finală, atât de simplă şi de caldă, a stârnit ropote de aplauze.
 
Ion Marin e fericit. Nu pare, ci chiar e. După o Pasăre de foc... incandescentă, Simfonia a V-a de Mahler a fost dominată de un capăt la altul de viziunea lui, care nu face concesii exceselor şi oferă muzica drept expresie absolută a sincerităţii. Lucrare gigantică, lungă, agăţată în cuiul posterităţii (şi) pentru elegiacul Adagietto din partea a IV-a, Simfonia a V-a a avut în Ion Marin un mesager autoritar, implacabil. London Symphony Orchestra şi Ion Marin sunt un nucleu compact de aproape douăzeci şi cinci de ani. Aş spune că Festivalul are un nou zeu.




 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2015


0 comentarii

Spacer Spacer