Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu 2005

Motorul Nigel Kennedy


Virgil Oprina

Ziarul de duminică, septembrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Unul dintre punctele de vârf ale Festivalului "George Enescu" a fost, fără îndoială, concertul susţinut de Orchestra Naţională Radio la Sala Palatului, care a stârnit ecouri şi... "valuri" pe măsura faimei rebelului muzicii clasice Nigel Kennedy.

Chiar dacă am putut asculta Orchestra Naţională Radio doar cu uvertura Egmont de Beethoven, tot ne-am putut da seama că orchestra e într-o formă bună şi pare în continuare motivată să continue în crescendo o perioadă plină de succese începută acum un an cu ocazia întâlnirii cu marele muzician Mstislav Rostropovici în contextul Festivalului Artelor. Atunci această orchestră a simţit că poate mai mult, climatul de concentrare pe care l-am remarcat atunci menţinându-se de atunci.

Seara a fost gândită în jurul personalităţii lui Nigel Kennedy şi a cuprins Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră şi Concertul în re minor pentru două viori şi orchestră de Bach (împreună cu Remus Azoiţei, tânăr violonist roman stabilit la Londra care s-a dovedit un partener perfect pentru vedeta serii) şi Concertul pentru vioară şi orchestră de Elgar. Opusurile bachiene ne-au dat iniţial impresia unei goane după un record mondial pe care nimeni nu doreşte să-l vadă doborât. Sper însă ca aceste rânduri să nu fie luate drept o critică adusă solistului Nigel Kennedy. Nu de alta, dar o astfel de atitudine te poate plasa fără menajamente în acea zonă gri şi mai puţin... cool a părerii generale. Aceea că trebuie cu orice preţ să fii în pas cu... ceva. Nigel Kennedy este însă un artist căruia merită să-i vezi lucrurile bune. Iar acestea sunt foarte multe. Unul dintre cele mai importante este arta sa de a fi atât de liber şi atât de disciplinat în acelaşi timp, asemenea marelui Louis Armstrong care spune că "cele mai valoroase improvizaţii sunt acelea pe care le studiezi mai mult acasă". Această performanţă ascunde un muzician neînchipuit de dur cu el însuşi pentru noi, cei din sală. Nigel Kennedy este tipul de artist-motor, făcând parte din acea tipologie de interpreţi creatori care împing înainte concepţiile, percepţiile şi implicit manierele de interpretare şi de ascultare.



Şi a venit partea a doua cu un altfel de baroc sau mai bine zis cu romantismul foarte încărcat al concertului de Elgar, atmosfera de... show din prima parte preschimbându-se într-una oarecum... patetică. Patetismului însiropat al scriiturii lui Elgar, Kennedy i-a opus o manieră de interpretare foarte bine stăpânită, tehnica uluitoare şi concepţia consecventă a frazării ridicând performanţa la nivelul aşteptării acelei părţi a publicului neimpresionată de efecte de ordin sportiv. Abia aici s-a dovedit curajul lui Nigel Kennedy, marele solist al serii. Acesta nu a ezitat să schimbe registrul aparent detaşat şi demitizant din prima parte cu cel al implicării totale într-o naraţiune muzicală ale cărei trăiri au purtat publicul în zona trăirilor de mare intensitate. Subjugând un public eterogen, pe care l-a atras în jurul generozităţii tonului său de o rară sensibilitate, Nigel Kennedy a dovedit că poate fi într-adevăr, înainte de toate, un mare artist.


P.S. Cât despre sonorizarea execrabilă semnată de inginerul de sunet al solistului, G.D. Falkenthal, ea ne duce la concluzia că se poate şi la "case mai mari" şi că soluţia construirii unei mari săli de concert cu acustică naturală în Bucureşti rămâne singura viabilă pentru rezolvarea problemei amplificării la Sala Palatului.



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2005


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Virgil Oprina


Alte articole

 Acustica imposibilă a Sălii Palatului. Şi o observaţie bună., Constantin Vică
 Qu'est ce que c'est ca?, Oltea Şerban-Pârâu
 Emoţia şi confortul echilibrului - Antonio Meneses, Virgil Oprina
 Cum de ruşii sună bine? - Kirov Symphony Orchestra, Oltea Şerban-Pârâu
 O atmosferă a contrariilor - La Argentina - Tango, Virgil Oprina
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2005


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer