Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (13.09.) - Festivalul Enescu, 2015


Marius Constantinescu

septembrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Paradoxal, zi destul de sedată ieri, cu un amplu interviu acordat de Evelyn Herlitzius, în curând şi în premieră pentru Bucureşti Marie din Wozzeck de Alban Berg. Una dintre sopranele majore ale repertoriului german, cu performanţe notabile pe marile scene ale Europei, Evelyn impresionează prin profunzime, prin analiză şi prin felul visceral în care se îmbracă de personajele cărora le dă corp: Elektra, Salomeea, Isolda, Kundry, Ortrud.

M-a uns pe suflet când mi-a spus că idolul care a însoţit-o în toată perioada formării ca artistă, care a întors-o dinspre dans către canto, a fost Gwyneth Jones. Ne-am regăsit în admiraţia fără margini pentru una dintre cele mai aparte apariţii pe scena lirică de după război, sculpturala galeză care le-a oferit marilor eroine wagneriene, dar şi reginelor verdiene şi, să nu uităm, criogenatei Turandot, profiluri conturate, referenţiale, greu de atins.

Cea din urmă Elektra a lui Patrice Chereau, Evelyn Herlitzius are ceva din masivitatea unei înotătoare, îmbunat de o graţie a mişcărilor care o dau de gol pe fosta dansatoare şi o figură de tragediană antică, o faţă care râde intens, iar râsul nu-i cotropeşte şi ochii.

Am avut plăcerea să prezint Piaţa Festivalului aseară, un mai mult decât concert, spectacol, imaginat de dirijorul Cristian Lupeş pornind de la Planetele lui Gustav Holst. Sateliţii care au gravitat în jurul monumentalei suite simfonice britanice s-au numit uvertura The School for Scandal de Samuel Barber şi celebra Rhapsody in Blue, de George Gershwin, încredinţată mâinilor soliste ale tinerei Angelica Postu.

Bucharest Festival Orchestra, un ansamblu hibrid, cu piese de mozaic adunate de prin cam toate orchestrele Bucureştiului, a încercat să răspundă exigenţelor dirijorului şi să deseneze un Holst corect şi atractiv pentru publicul venit în număr mare în piaţă. Sigur, forţei muzicii, care, nu o dată, impresionează prin amploare sau inventivitate a frazei, dar şi prin imediatul caracter recognoscibil al unora dintre părţi, i s-a raliat charisma lui Marcel Iureş. Vocea-i caldă, timbrată, intimă, numaidecât identificabilă a punctat toate părţile suitei cu intervenţii dintr-un text de Vlad Zografi care, cel puţin în aceeaşi măsură cu muzica, i-a ţinut pe spectatori empatici şi conectaţi.

Nu ocoliţi Piaţa Festivalului, surprizele pot veni şi de aici, fără emfază, fără scrobeală, fără bilet de intrare.




 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2015


0 comentarii

Spacer Spacer