Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (18.09.) - Festivalul Enescu, 2015

Ce bine ar fi fost dacă Vasily Petrenko şi Filarmonica Regală din Liverpool ar fi început... cu sfârşitul, cu bis-ul atât de spectaculos din Aleko de Serghei Rachmaninov... Ne-am fi bucurat din start de magnetismul lui Petrenko, unul din leii tineri ai baghetei, care a făcut din orchestra britanică (veterana orchestrelor din Regat, by the way) un ansamblu mondial de top. Ne-am fi dat seama că atâţia ani de rodaj comun, de mii de ore de repetiţii şi înregistrări, de influenţe reciproce au ca rezultat un sunet spectaculos, omogen, plin de nerv.

Ce bine dacă am fi continuat cu Simfonia nr. 1 de Rachmaninov, în care simbioza instrumentişti-dirijori a fost vizibilă, palpabilă, organică, mai ales în ultimele două părţi...

Ce bine dacă am păstra în minte drept referinţă absolută felul în care Alexandru Tomescu a cântat "Lăutarul" de George Enescu, secvenţa introductivă a suitei Impresii din copilărie... Alexandru şi-a făcut un obicei din a fi impecabil, dar patosul, personalitatea, unicitatea cu care a desenat auditiv aseară portretul muzicantului arhetipal au fost cu adevărat sărbătoreşti. Eu, după Concertul pentru vioară şi orchestră de Glazunov, nu mă dau în vânt, dar Alexandru & Vasily au format un parteneriat tânăr, vibrant, alert.

Ce bine dacă Fântânile din Roma, descriptiva partitură de Ottorino Respighi ar fi avut mai multă reliefare, în locul estompării şi amestecării temelor... Poate că au fost cauzate şi de nepunerea imediată în matcă tipică începuturilor, dar parcă şi dirijor, şi orchestră, s-au căutat unii pe alţii.

Ce bine dacă Petrenko va fi şi astăzi ca şi ieri, fluid, scăpărător, plastic în mişcare, aproape balerin sau acrobat pe podium, povestitor din braţe, fizionomie, suflu. Cu nivelul instaurat în partea a doua a concertului de aseară, dubletul Petrenko-Liverpool Phil are toate şansele să tatoneze gloria festivalieră a Filarmonicii din Berlin.

Ce bine dacă veţi avea un gând cald şi palmele pregătite pentru aplauze generoase în direcţia pianistului Simon Trpceski, solistul concertului de la Sala Palatului de la ora 20:00. Azi împlineşte 36 de ani, din care ultimii au fost petrecuţi în paradisul celor mai importante orchestre şi al dirijorilor care conduc la apoteoză: London Symphony, London Philharmonic, Royal Concertgebouw, Los Angeles Philharmonic, New York Philarmonic... Vladimir Ashkenazy, Andrew Davis, Gustavo Dudamel, Charles Dutoit, Vladimir Jurowski, Lorin Maazel, Antonio Pappano... Un interviu pe care, dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt ca să îl caracterizez, i-aş spune cool. Aşa a fost şi el. Mulţumesc, Simon! Măbucurmultsăfiuaici. :) I-am oferit, drept cadou de ziua lui, posibilitatea unui exerciţiu de imaginaţie: acela de a-şi cumpăra un bilet la un concert de pian. Cu cine, unde, ce? Soon in theatres.;-)