Muntele Magic la Gala de deschidere a Anim'est, 2015

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est 2015 ne-a prezentat la Gala de Deschidere o peliculă regizată de Anca Damian. Muntele magic. Povestea, sugerată prin colaje de fotografii, animaţii şi prin coloana sonoră semnată de către Alexander Bălănescu, ne prezintă viaţa lui Adam Jacek Winkler care a cunoscut războiul, teama, absenţa şi pierderea în toate formele lor simbolizate prin culori, tuşe, cuvinte şi pauze. Călătorind prin istorie, purtând în permanenţă frica dispariţiei propriei identităţi, Adam luptă pentru obţinerea drepturilor popoarele atacate de Armata Roşie, sugerată prin pete de culori aprinse care par că înghit toate formele de viaţă.

Într-un dialog cu fiica sa, Adam speră că se va întoarce şi dă viaţă propriei poveşti, iniţiindu-şi fiica în tainele visurilor, ale speranţelor. O epistolă adresată tuturor celor care vor să lupte, să salveze, să îmbrăţişeze lumea aşa cum este ea, fragilă şi întunecată, plutind deasupra unui hău absolut.

Prăpastia devine un cimitir. Fuga se finalizează într-un cimitir. Întâlnirea cu moartea devine sursă de evadare. Cerul cu stele. Munţii devin forme de fericire surdă.

Fotografii smulse dintr-un trecut îndepărtat, cu zâmbete, cu absenţa Poloniei, cu prezenţa parfumului franţuzesc, cu dansuri pe străzi sonore, cu oglinzi liniştite, care nu proiectează un prezent al înfrângerii, ci al luptei continue.
"Nu mai vedeam decât cu un ochi. Celălalt a rămas acolo, să privească moartea."

Vederea devine o formă de conştientizare a nimicniciei condiţiei umane. A neputinţei de a salva un popor dedicat suferinţei. A neputinţei de a iubi. De a da viaţă unui pustiu întunecat. Aşa că, Adam uită să vadă. Se închide în întunericul salvator în care eliberarea tinde spre forme imprecise, în care lumina şoptită îl conduce la întoarcere.

Întins pe munte, contopindu-se cu scara ce-l poartă spre înalt, singura formă de salvare absolută, în care viaţa nu este condiţionată de ură sau de războaie pline de strigăte adresate lacrimilor, Adam zboară, asemenea fiinţei legendare ce planează deasupra unei religii interioare.

Şi el nu va uita că cerul este o eternă întoarcere în noi înşine, de care putem să ne prindem şi să vedem, închişi în întuneric, lumea din jurul nostru care începe să moară.