octombrie 2015
Articole diverse
Serile de chitară 2015
ediţia a V-a

În perioada 28 octombrie - 30 noiembrie 2015, Asociaţia Culturală Kitharalogos vă propune 8 călătorii muzicale în lumea chitarei, cu ocazia ediţiei aniversare a Festivalului Internaţional "Serile de chitară" ce reuneşte muzicieni de valoare din străinătate şi din ţară.

Capetele de afiş ale celei de-a cincea ediţii a "Serilor de chitară" sunt recitalurile extraordinare a doi dintre cei mai apreciaţi muzicieni din lumea chitarei clasice: italianul Carlo Marchione, un muzician rafinat, cu o tehnică impecabilă şi francezul Gabriel Bianco, unul dintre virtuozii noii generaţii de chitarişti.

Itinerariul muzical propus va fi completat de concertele chitariştilor români Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, Costin Soare şi Bogdan Mihăilescu, iar pentru a călători în lumi sonore cu un parfum special, au fost pregătite un recital cu instrumente originale din epoca Barocului - archlute (duo Olivia Iancu-Claudiu Lobonţ) şi un recital de jazz cu Sorin Romanescu. Invitat special pentru concertul de deschidere ce se va desfăşura la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, este flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români, instrumentist versatil care cântă pe un flaut de aur Muramatsu.

Patru dintre copiii şi adolescenţii cei mai talentaţi din România vor participa la o gală extraordinară a talentelor în afirmare, la Palatul Şuţu, o componentă importantă a proiectului asociaţiei care îşi propune sprijinirea şi promovarea acestora.
 
Leit-motivul acestei ediţii este aniversarea a 330 de ani de la naşterea a trei genii muzicale, Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel şi Domenico Scarlatti, astfel că fiecare concert va conţine cel puţin o lucrare a unuia dintre compozitorii de mai sus. Promovarea tinerilor compozitori români este o parte importantă a proiectului, având şi anul acesta două lucrări prezentate în primă audiţie absolută la Muzeul Naţional "George Enescu". Invitaţii străini, alături de doi chitarişti români, vor susţine masterclass-uri pentru elevi şi studenţi la Universitatea Naţională de Muzică şi Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti". De asemenea, festivalul va fi un prilej de dezbatere pe diverse teme muzical-chitaristice, prin conferinţa care se va desfăşura pe 15 noiembrie la UNMB.
 
Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile.
Mai multe informaţii pe www.kitharalogos.ro sau www.facebook.com/kitharalogos. Contact: [email protected].
Programul festivalului
Concerte
duo Ion Bogdan Ştefănescu (flaut) - Costin Soare (chitară)
28 octombrie 2015, ora 19, Universitatea Naţională de Muzică

Gala extraordinară a chitariştilor în afirmare
(Dominic Mihăilescu, Helga Leea Cristescu, Alexandru Grecu, Mihail Petre)
4 noiembrie 2015, ora 19, Palatul Şuţu
 
Carlo Marchione (Italia)
14 noiembrie 2015, ora 19, Universitatea Naţională de Muzică
 
Sorin Romanescu
15 noiembrie 2015, ora 21.30, Café Godot
 
duo Olivia Iancu - Claudiu Lobonţ (archlutes)
18 noiembrie 2015, ora 19, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română"
 
Bogdan Mihăilescu
21 noiembrie 2015, ora 19, Institutul Cervantes
 
duo Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu - Costin Soare
25 noiembrie 2015, ora 18, Muzeul Naţional "George Enescu"
 
Gabriel Bianco (Franţa)
28 noiembrie 2015, ora 19, Universitatea Naţională de Muzică

Conferinţă 
"Principii de interpretare muzicală" - Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu
"Retorică şi afecte în Fantaisie elegiaque, op. 59 de Fernando Sor" - Carlo Marchione (Italia)
15 noiembrie 2015, Universitatea Naţională de Muzică
 
Masterclassuri 
Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu
12 noiembrie 2015, Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti"
 
Carlo Marchione (Italia)
15 noiembrie 2015, Universitatea Naţională de Muzică
 
Bogdan Mihăilescu
20 noiembrie 2015, Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti"
 
Gabriel Bianco (Franţa)
29 noiembrie 2015, Universitatea Naţională de Muzică
 
Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos
Sponsor principal: Hora S.A.
Proiect cofinanţat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România
Parteneri: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", Muzeul Naţional "George Enescu", Fundaţia ACCUMM, Aperto, D'Addario Foundation, Institutul Cervantes, Institutul Francez, Institutul Italian, Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti", Café Godot
Parteneri media: RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, HotNews.ro, Dilema Veche, Observator Cultural, Liternet, Metropotam

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus