Următorul titlu vizionat a fost Ziua bună. Filmul are ca temă schimbarea, văzută prin prisma relaţiilor aranjate de o agenţie matrimonială din Chişinău condusă de un japonez şi o moldoveancă. Lidia şi Masato se ocupă cu viitoare căsătorii; el facilitează discuţii pe skype, face şi pe traducătorul între, pe de-o parte, niponi prea ocupaţi cu munca pentru a umbla după fuste şi, pe de altă parte, basarabence dornice de schimbarea vieţii lor. În prim-plan, sunt două femei, pregătite pentru acest pas radical - ar fi interesat de văzut în ce măsură ele, cât şi altele dinaintea lor, s-au integrat, şi-au găsit echilibrul într-o societate atât de diferită şi îndepărtată, aspect pe care Clara Kleininger a spus, la Q&A-ul de după proiecţe, că ar fi mai mult decât interesată să-l acopere. Pe la jumătatea documentarului - care ţine treizeci de minute -, Xenia, una din cele două femei pomenite, îşi primeşte viitorul soţ în satul natal. Takashi e botezat creştin, eveniment urmat de o nuntă cum nu s-a mai văzut. Ambele întâmplări sunt de un ridicol şi de un comic, combinate cu prost gust, pe care le găsim rar captate atât de frust. Regizoare, întrebată de subsemnatul ce părere are strict despre subiectul cinematografiat, a ales să ofere un răspuns prudent, referindu-se mai mult la cum părerile sunt împărţite. Dar, oare cum o fi receptat întreaga chestiune niponul venit dintr-o civilizaţie aflată la ani lumină de cele ale estului depărtat al Europei. Toată chestiunea bate spre bucata aceea cu Vişan, Tania Popa, Coca Bloos şi francezul din Occidentul lui Cristian Mungiu.
Al treilea film al zilei a fost, pentru mine, Swamp Dialogues (r. Ildikó Zonga Plájás). Regizoarea merge în Delta Dunării, unde intră în contact cu familii de pescari care îşi târăsc existenţa de pe o zi pe alta. Printre ei, Plájás descoperă oameni inteligenţi, cu simţul umorului, revoltaţi din principiu, care totuşi se descurcă; mai cu câte un văr pădurar, mai cu câte o minciunică (aproape) nevinovată livrată autorităţilor. Rar mi-a fost dat să văd o opinie anti-sistem atât de dură venită în bloc. De obicei, lumea gândeşte astfel, dar nu îndrăzneşte să şi verbalizeze. Documentarul e autentic, dar uneori această autenticitate e căutată. La un moment dat, o bătrână aude un cântec rusesc şi începe să fredoneze melancolic şi cu un soi de mândrie combinată cu spirit de apartenenţă - să nu uităm că vorbim despre lipoveni. În alt punct al proiectului, e surprinsă petrecerea cu iz manelistic de la localul din sat; un focus pe bar dezvăluie detalii precum indicaţia că un pahar de vin fiert ar costa, preţul rectificat fiind cu un marker de altă culoare decât restul anunţului, doi lei. Un alt exemplu pe care îl expunem în acest sens - şi mai sunt nenumărate - este extazul unei fete mândră nevoie mare că din peştii curăţaţi "azi-vară" pentru o ceată de oaspeţi şi-a cumpărat tableta mult visată; observăm o combinaţie între arhaic şi invazia consumabilelor atât de specifice capitalismului (în alt rând, printr-o panoramare prea voită, regizoarea trece de pe baltă, pescar, barcă, pe un morman de gunoaie, în special peturi, arucante undeva printre tufişurile de stuf ofilite de iarnă şi nepăsare). Şi, să nu uităm de momentul când sătenii joacă cărţi pe ziarul cu ştirea scrisă cu litere de-o şchioapă, cum că Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare. Astfel de intervenţii - la care se adaugă întrebări ale autoarei, cu destinatar clar - nu fac altceva decât să anuleze orice posibilitate ca grosul spectatorilor să mai poată avea altă receptare decât cea dorită de ea. Unde mai punem că, un fragment chiar episodic (majoritatea bucăţilor sunt lungi, le acordă tuturor timp de desfăşurare, numai aici nu se întâmplă aşa), aşadar, acest fragment este format din discuţia pe care Plájás o poartă cu un mic funcţionar din Sulina. El ori nu ştie pe ce lume trăieşte, ori e prea dezinteresat ca măcar să pară că ar cunoaşte realmente problemele pescarilor şi că ar avea nişte rezolvări, fie ele şi ipotetice. Dacă stăm să le bifăm pe toate, ajungem la concluzia că Swamp Dialogues este, de fapt, un lung şir de momente alese în cel mai puţin moderat mod cu putinţă.
Titlurile în original (din competiţia studenţească), în ordinea numirii lor în acest text: Про любовь: Ира (Belarus, 2014, 28 min, r. Ziamtsova Lubov); Ziua bună (România, UK, 2014, 31 min, r. Clara Kleininger); Dialoguri de baltă (România, Olanda, 2015, 53 min, r. Ildikó Zonga Plájás).
A fost o zi contradictorie, în care chiar şi textura seacă a desertului pe care l-am căutat atât de abitir în jurul prânzului m-a lăsat cu păreri împărţite. Să vedem ce va mai urma...