Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Întâmplări de prin apartamente, la Astra Film, 2015


Ion Indolean

octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Rehearsals - concreteţea unui subiect bine surprins

Având chiar şi mai mult timp liber decât de obicei până la primul film din competiţia Student - pe care mi-l programasem începând cu orele 18:30 -, am luat programul la mână şi am dat peste numele Anei-Maria Vîjdea, pe care o ştiu din facultate. Pentru mine, documentarul ei era un must, din două motive mari şi late: să îmi satisfac curiozitatea şi pentru că i-am urmărit o parte din activitate. Grija deosebită faţă de încadraturi, selecţia mai degrabă neobişnuită a subiectelor, atenţia pentru detalii, o caracterizează. Documentarul ei - cu care se află în competiţia naţională a acestei ediţii -, se numeşte Rehearsals şi are parfumul unui experiment. Opt muzicieni din colţuri diferite ale lumii se întâlnesc pentru prima lor oară şi se pregătesc să reinterpreteze muzica Mariei Tănase; din câte am înţeles, alegerea subiectului este fundamentată de faptul că se află în aria de interes a regizoarei. Ideea documentarului reprezintă mare parte din reuşita lui, iar tipul de filmare, împreună cu montajul fluent, oferă un soi de îmbiere la contemplare. Sunt momente când uiţi că te afli la un film, cum la fel uită muzicienii, mai tot timpul, că sunt surprinşi pe lentilă. Ei par să o înţeleagă cu adevărat pe Maria Tănase. Vîjdea dezvăluie puţin din fiecare persoană, dar, mai important, îi adună pe toţi într-o singură entitate, le reduce voit spre zero individualitatea, sub această sarcină pe care şi-o iau împreună: de a o înţelege mai bine pe cântăreaţa română şi de a intra în atmosfera vieţii şi creaţiei ei. Cu toate că se văd pentru prima oară şi provin din culturi diferite (Spania, Turcia, Anglia etc.), simţirea lor este excepţională, iar alegerea regizorală ca genericul de final să intervină chiar înaintea concertului propriu-zis - care, deci, nu este cinematografiat - se înscrie pe linia unei concepţii solide în direcţia tehnicii sugestiei. Este un procedeu pe care puţini şi-l asumă, pentru că au impresia că, dacă ies din convenţional, nu vor mai livra spectatorilor ceea ce acestora li se vâră pe gât în mod obişnuit. Or, această dorinţă poate şi trebuie să mai şi fie modificată de artist, care prin însăşi meseria lui este cel puţin obligat să incite, să fie incomod. În fond, prin asimilarea e(ste)tici de faţă, Ana-Maria Vîjdea dovedeşte cumpătarea şi discreţia unui cineast rafinat.

Maybe Darkness; Super Unit - în competiţia studenţească

Cele două scurtmetraje studenţeşti pe care le-am văzut pe 8 octombrie 2015 la Astra au în comun - la fel ca mediumetrajul Anei-Maria Vîjdea - faptul că sunt filmate, în marea lor majoritate în interior. Şi aici se opresc asemănările. Maybe Darkness este opera unui artist în devenire, pe când Super Unit nu. Primul lucrează cu cadre statice pentru o bună bucată din film, apoi camera începe să se mişte în apartamentul vechi pe care îl surprinde. Este un discurs al rememorării, al generaţiilor trecute, al reperelor, al celor care au fost şi nu mai sunt. Al doilea face abuz de tehnica montajului intelectual dzigavertovian, fără să înţeleagă foarte bine cu ce se mănâncă acesta. Maybe Darkness este realizat de Juliette Joffé, o franţuzoaică ce, la fel ca Vîjdea, aduce aminte de maniera Chantal Akerman - cadrele sunt lungi, largi, matematice, deseori drepte pe ax, iar vocile din off aduc aminte de News from Home (1977). Este de departe, până acum, cel mai neaşteptat documentar angrenat în secţiune, nefiind deloc autosuficient, pentru că atunci când crezi că nu mai are cu ce să te surprindă o mai face o dată şi apoi încă o dată. Apartamentul cinematografiat dezvăluie o lume şi, mai mult de atât, un cineast delicat. Celălalt, Super Unit, e mult prea demonstrativ. Se observă clar că, în interiorul unui bloc construit după model Corbusierian, oamenii sunt puşi să facă lucruri, să se succeadă prin faţa camerei de filmat, să îşi exagereze activităţile zilnice. Ei nu sunt naturali, iar filmul dă dovadă de nişte naivităţi pe care le ocoleşti dacă ai cunoştinţe artistice elementare.

Titlurile în original (din competiţia studenţească), în ordinea numirii lor în acest text: Peut-etre la noir (Franţa, 2014, 26 min, r. Juliette Joffé); Superjednostka (Polonia, 2014, 20 min, r. Teresa Czepiec).

A fost o zi bună - atât că mă doare gâtul. Sper să nu răcesc.




 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 6 documentare de neratat la Astra Film on Tour Bucureşti, Comunicat de presă
 Astra Film on Tour aduce 6 filme de top la Cluj!, Comunicat de presă
 Astra Film Festival 2015 - vitrina mondială a filmului de non-ficţiune, Comunicat de presă
 Hamlet-ul Indoneziei? - The Look of Silence, Florian-Rareş Tileagă
 Spartacus şi Cassandra, câştigătorul Marelui Premiu la Astra Film Festival, 2015, Ion Gnatiuc
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer