Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Răbdarea de a construi cu inocenţă frumosul sonor


Marcel Frandeş

octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Concertul de deschidere a stagiunii 2015-2016 a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, care a avut loc la 1 octombrie 2015, a cuprins un program Beethoven ce a impus o atmosferă solemnă, demnă de aniversarea Zilei Internaţionale a Muzicii [1]: Uvertura Inaugurarea casei, în do major, op. 124, Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră, în sol major, op. 58 şi Simfonia nr. 5, în do minor, op. 67. Dirijorul Orchestrei simfonice a Filarmonicii bucureştene a fost maestrul Horia Andreescu, iar solistă, pianista Elena Bashkirova.

În deschiderea concertului simfonic de la sala Ateneului Român a răsunat Uvertura Inaugurarea casei (Die Weihe des Hauses) op. 124 de Ludwig van Beethoven. Lucrarea, destul de rar cântată în zilele noastre. A fost compusă în 1822, la comanda directorului teatrului Josefstadt, Joseph Kornhäusel, pentru inaugurarea acestui edificiu vienez. Uvertura a fost dedicată prinţului Nikolaus von Galitzin. Totodată, ea reprezintă un omagiu al lui Beethoven adresat lui Georg Friedrich Händel, cu precădere geniului său polifonic.

În versiunea dirijorală a lui Horia Andreescu, uvertura beethoveniană şi-a dezvăluit în mod treptat caracterul grandios. După o introducere lentă, în stil haydnian, unde rolul principal a fost jucat de instrumentele cu coarde, suflătorii au preluat iniţiativa, iar ritmul de marş, cu punctarea tipică, se afirma din ce în ce mai pregnant. Intervenţia trompetelor, cu timbrul lor tăios, aducea o atmosferă festivă. Apoi, viorile, în spiccato, dialogau cu oboiul ce etala o staccatură fină, realizată mimetic. Arpegii uriaşe se arcuiau cu eleganţă. Timpanul, cu lovituri precise, fundamenta conglomeratul sonor, marcând timpii principali ai măsurilor, precum un şef de ceremonii, care indică cu gesturi hotărâte locul fiecărui invitat. Am remarcat intervenţia contrabaşilor, cu pasajele lor în détaché, cântate cu velocitate. Totul era cuprins de entuziasm. Tutti-ul se avânta, construind prin sunete o formă muzicală, cunoscută sub denumirea de allegro de sonată. Impresionant a sunat fuga ce făcea aluzie la măiestria contrapunctică a muzicianului de la Hamburg, Händel. Ea a fost precedată de un interludiu. Mai apoi, percepeam accentele care împingeau fluxul sonor către zona culminantă. Tema iniţială reapărea la viori, precum un liman zărit la orizont. Flautul şi oboiul ţeseau o contratemă alături de viori şi clarinete. Alternanţa de funcţiuni tonale (tonică - dominantă - tonică) conducea spre o Codă impunătoare.


În continuare, publicul a audiat Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră, în sol major, op. 58 de Ludwig van Beethoven, în interpretarea plină de poezie şi rafinament a pianistei Elena Bashkirova. Muziciana rusă este fiica celebrului Dmitry Bashkirov. Ea s-a născut la Moscova şi a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu tatăl său.


A urmat o carieră solistică interpretând lucrări din repertoriul clasic, romantic şi din secolul al XX-lea, alături de filarmonicile din Dresda, Hamburg, München, Monte Carlo, NDR Symphonie-Orchester Berlin, Orchestre de Paris, Orchestra Mozarteum din Salzburg, Spanish National Orchestra. Gulbenkian Foundation Orchestra precum şi cu orchestrele simfonice din Chicago, Dallas şi Houston. Pianista a fost invitată în renumite festivaluri muzicale internaţionale, dintre care amintim: Klavier Festival Ruhr-Germania, Verbier Festival - Elveţia, Tonhalle Zǖrich, Kissinger Sommer-Germania, Stresa Festival - Italia, Beethoven Fest Bonn, Rheingau Musik Festival - Germania, Festivalul International George Enescu - Bucureşti. În Israel, Elena Bashkirova a fondat în anul 1998, International Jerusalem Chamber Music Festival, efectuând turnee de succes în: Berlin, Lisabona, Paris, Londra, Salzburg, Viena, Budapesta, Buenos Aires, Chicago şi New-York. De asemenea, a fondat un festival partener în Germania, la Jewish Museum Berlin.

La sala Ateneului Român, pianista Elena Bashkirova a entuziasmat publicul prin calitatea sunetului ei. Artista posedă o mare capacitate de elansare a frazei muzicale. Prin răbdarea de a înteţi tensiunea de la un sunet la altul, prin frumuseţea timbrului migălos picurat în fiecare celulă şi motiv muzical, solista convinge pe ascultător, îl plimbă imaginar printr-o grădină a cărei geometrie se încadrează perfect în lirismul unic al muzicii beethoveniene. Acele intensităţi abia perceptibile, folosite în momentele de minim tensional, păreau ireale. Cât de riscant este să cânţi astfel, la limita atingerii, acolo unde vibraţia se naşte şi moare ca o efemeridă! Şi ce trăire trebuie să aibă în suflet un artist când şopteşte, în timp ce, poate, în interiorul său se tânguie dureros!

Întâlneai în prima parte a concertului, Allegro con brio, o veritabilă polifonie de structuri semantice. Desfăşurarea muzicii, cu schimbările armonice organizate după un anume ritm interior se ciocnea cu ritmul rezultat din metrica superficială, acea organizare obligatorie a duratelor în muzica mensurală, totul conducând la o tensiune ce menţinea interesul de-a lungul întregii părţi, paradoxal, fără ca virtuozitatea să-şi aducă aici o contribuţie majoră.

În partea a doua a concertului, Andante con moto, contrastul dintre coralul pianului şi unisonul compartimentului corzilor fascina, datorită ineditului folosirii sale. Obişnuita ierarhizare solist-acompaniament orchestral părea aici suspendată. Finalul a adus o schimbare de atmosferă netă. Discursul muzical devenea dinamic, iar ritmul genera o mişcare extrem de zglobie a liniei principale. Perlatura articulaţiei, agogica reţinută şi supleţea mişcărilor mâinilor solistei te făceau să vezi parcă sunetele materializate: fulgere de gânduri ce apar şi dispar cu rapiditate.

La cererea publicului, pianista Elena Bashkirova a interpretat cu o mare inspiraţie, o Baladă de Piotr Ilici Ceaikovski.

După pauză, în partea a doua a serii muzicale de la Ateneul Român, am ascultat Simfonia nr. 5, în do minor, op. 67 de Ludwig van Beethoven, în viziunea interpretativă a dirijorului Horia Andreescu.Premiera simfoniei a avut loc în 22 decembrie 1808, la Theater an der Wien, când a fost cântată împreună cu Simfonia nr. 6, «Pastorala», cu Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră, precum şi cu părţi din Misa în do major. Concertul a durat, pe atunci, patru ore. Supranumită Simfonia destinului, lucrarea a fost dedicate prinţului Lobkowitz şi contelui Razumowsky.


Ca în majoritatea lucrărilor compozitorului german, principiul binelui răzbate şi în această simfonie. Confruntat cu pierderea treptată a auzului, Beethoven era "mânat de dorinţa de a comunica mai departe semenilor săi idei despre sensul ascendent al vieţii. Şi astfel, ideea forţei pe care omul o are de a se înălţa peste obstacolele ce-i barează înaintarea dreaptă" [2] se impune de la începutul simfoniei. Problema existenţei umane l-a preocupat îndelung pe compozitor, iar găsirea drumului de la întuneric la lumină l-a obsedat. Supremaţia morală a omului asupra universului fusese afirmată încă de Blaise Pascal [3], care spunea că "dacă fiinţa umană ar fi strivită şi ucisă de univers, tot ar fi mai nobilă decât acesta, fiindcă ea ştie că moare, în timp ce universul nu ştie nimic din toate acestea" [4].

Ascultam cu o mare satisfacţie estetică diversificarea unui motiv generator, bucurându-mă de fiecare modificare, transpunere armonică ori de contrastele timbrale violente. Interpretarea conferită de Horia Andreescu şi Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu aducea un torent muzical de dimensiuni neobişnuit de mari. În Andante con moto, intonaţiile eroice alternau cu starea de evlavie a unei rugăciuni fierbinţi. Fiecare intervenţie a artiştilor instrumentişti de pe scenă difuza lirismul muzicii, îngemănat cu o anume continuitate a filonului activ, către lumina adevărului spre frumos şi bine. Era acolo o vibraţie imnică covârşitoare. Allegro-ul părţii a treia te face să priveşti retrospectiv şi să fii totodată vizionar. Percepeam glasul corzilor grave ce intonau prima temă şoptită parcă interogativ, iar apoi vehementa temă secundă expusă de corni, cu reminiscenţe din formula ritmică generatoare a primei părţi a simfoniei. Cât de frumos a fost realizat Trio-ul! Muzica te legăna pentru scurt timp, precum un dans, pentru ca apoi, o secţiune senină în stil fugato să te facă să urmăreşti intrarea succesivă a vocilor la diferite compartimente ale ansamblului orchestral.

Suntem suprainformaţi în zilele noastre cu performanţele şi excesele unor activităţi umane ce se înscriu în Cartea Recordurilor (Guinness World Records). Genialitatea, însă este cu totul altceva. Ea se află în alt ungher. Geniul e lanţul ce trage lumea spre propăşire, spunea Odobescu [5]. Iar titanul de la Bonn acest lucru a făcut prin muzica sa!

În interpretarea Allegro-ului final al Simfoniei nr. 5 în do minor impresionau amplele sonorităţi ale acordului de tonică ce făceau posibilă prezenţa solarităţii într-un interior construit de om, sala de concert. Totul apărea viu, acolo unde instrumentele de suflat de alamă răsunau fastuos. Iar viorile şi celelalte voci înalte ale orchestrei declanşau un adevărat iureş melodic.

Dirijorul Horia Andreescu a condus această avalanşă de idei muzicale, dezvăluind publicului calităţile limbajului sonor beethovenian. Muzicianul a pus în valoare, în această capodoperă a muzicii simfonice, mai ales coloritul lărgit adus de anumite instrumente precum picola şi cei trei tromboni. Tempo-urile induse artiştilor instrumentişti cu dezinvoltură, logică şi o gestică dublată de arta spectacolului, au creat o atmosferă apoteotică, mai ales în Coda în Presto.

Este o axiomă afirmaţia că alegerea tempo-ului devine esenţială pentru redarea caracterului muzicii, a sensurilor mesajului compozitorului. Iată două versiuni, aflate la polul opus, în care Allegro-ul con brio al primei părţi a Simfoniei nr. 5 în do minor, op. 67 de Ludwig van Beethoven apare foarte diferit: unul mai lent, foarte expresiv, altul alert, cu o tensiune teribilă. Desigur, fiecare opţiune are amprenta personală clară, bine argumentată a dirijorului, iar marele public apreciază diversitatea de convicţiune a interpretării, atunci când trăirea este autentică. Ambele variante sunt minunate în felul lor.

Iată versiunea lui Sergiu Celibidache, dirijând Münchner Philharmoniker Orchestra:


Iată şi versiunea lui Seiji Ozawa, dirijând NHK Symphony Orchestra din Tokio:


Merită de observat şi faptul că termenul Allegro, tradus din limba italiană în română, înseamnă vesel. Paradoxal, Beethoven ne comunică iniţial prin sunetele acestei simfonii, tragismul destinului omenesc, pentru ca în ultimele două părţi 'sudate' ale opusului său, să ne transmită bucuria şi optimismul învingătorului unui destin crud. De la întuneric la lumină şi de la tragic la încrezător!

Revenind la concertul de la Ateneul Român, impresia generală a fost cea a unui eveniment cultural demn de reţinut ca punct de plecare al noii stagiuni simfonice 2015-2016, a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti.

Le dorim mult succes în noua Stagiune!

NOTE
[1] Ziua Internaţională a Muzicii a fost iniţiată la 1 octombrie 1975, de Lordul Yehudi Menuhin, cu scopul de a promova arta muzicală şi idealurile de pace şi prietenie între popoare şi culturi, prin organizarea de concerte gratuite, de diferite genuri, chiar şi în afara sălilor de concert.
*Fotografia Elenei Bashkirova a fost preluată de pe site-ul visiones criticas.cl
http://www.visionescriticas.cl
**landscape preluat de pe site-ul finersframer.com
http://finerframes.com/wp-content/uploads/2013/02/August-2008-036_edited.jpg
[2]Ştefănescu, Ioana: O istorie a muzicii universale, vol. 2, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996, pag. 383.
[3] Blaise Pascal
(1623-1662) a fost un matematician, fizician şi filozof francez.
[4] Ibidem.
[5 https://dexonline.ro/definitie/geniu
.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Reîntoarcerea la sincretismul artelor - Filmul şi muzica, Marcel Frandeş
 Violonistul Daniel Podlovschi în Concertul de Ludwig van Beethoven, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Mezzosoprana Roxana Constantinescu într-un program de arii de Mozart, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 O nouă istorie ieroglifică, Cleopatra David
 De ce nu fusion şi păcatele world-music - Muzică aramaică şi sufi la Catedrala Sfântul Iosif, Cleopatra David
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer