Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu 2005

Muzica germană - specialitatea casei


Oltea Şerban-Pârâu

Jurnal de festival, septembrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ce poţi spune despre o orchestră care avea aproape trei secole de existenţă în vremea în care pianele din Bucureşti puteau fi numărate pe degetele de la o mână! Cu siguranţă că de-a lungul istoriei ei, Capela (acum de Stat) din Dresda a trecut prin diverse stadii, însă cu siguranţă nivelul la care se găseşte ea în 2005 este o bună reflectare a 450 de ani de tradiţie.

În 1823, într-unul din caietele de conversaţie ale lui Beethoven scria: "se spune că Dresden Hofkapelle este cea mai bună orchestră din Europa". Pentru Richard Wagner aceasta era o "harpă miraculoasă", iar Richard Strauss, cel care avea să o dirijeze mai bine de 60 de ani, o considera "cea mai bună orchestră de operă din lume". Seiji Ozawa, după ce a înregistrat Salomeea în 1991 spunea "această orchestră este un vis", iar pentru Sir Colin Davis era "orchestra cu cea mai puternică individualitate", iar citatele ar putea continua.

Deşi inversarea programelor de marţi şi miercuri a bulversat oarecum publicul, trebuie marcat faptul că aşa cum Kyrov Symphony ne-au oferit un program rus plus Enescu, nemţii ne-au propus un program german plus Enescu, împărţit tot în două seri. Cu diferenţa că opţiunea lui Valery Gergiev pentru Suita I de Enescu a fost cu adevărat un act de profund respect faţă de numele ce patronează festivalul, în timp ce programarea celor două Intermezzi op. 12 de Enescu de către Myung-Whun Chung şi Capela de Stat din Dresda a părut mai degrabă o simplă obligaţie îndeplinită.

Dar să revenim la "specialitatea casei", muzica germană şi la concertul Beethoven - Brahms pe care l-am ascultat, deşi ne propusesem să venim la seara Haydn - Bruckner. Gestica lui Myung-Whun Chung a avut parte de la minunata orchestră din Dresda de cele mai fericite răspunsuri. Nici nu putea fi altfel din partea unui ansamblu care pe lângă gloria istorică o adună şi pe cea artistică. Capela de Stat din Dresda a avut în persoana lui Myung-Whun Chung un partener pe măsură, faima celor două entităţi artistice - dirijor şi orchestră - concurându-se în sensul cel mai profitabil pentru public, care a putut asculta o interpretare a cărei viziune a reliefat caracterul plin de sugestivitate vizuală al Simfoniei a VI-a de Beethoven. Cu o eleganţă care a atins pe alocuri autentice momente de serenitate, gestul dirijoral al lui Myung-Whun Chung a pictat într-o cromatică sonoră de mare rafinament tablourile celor cinci părţi ale simfoniei care marchează începutul programatismului ca direcţie ce avea să marcheze epocile post-beethoveniene.



Departe de a se cantona în conservatorismul comod, de multe ori cea mai la îndemână soluţie privitor la această muzică, interpretarea lui Myung-Whun Chung a condus cu ştiinţă sunetul de o rară calitate al orchestrei spre o viziune personală, cu sugestii impresioniste pe alocuri, cu siguranţă interesantă, oferind încă o cheie de interpretare textului beethovenian. În tălmăcirea minunatului instrument simfonic, Pastorala, cu atmosfera ei preromantică vizionară, a sunat precum un vechi instrument cremonez la care cântă un virtuoz al zilelor noastre. Actul dirijoral al lui Myung-Whun Chung este străbătut de o linişte suverană, de un tip personal de stăpânire a exploziei sonore, a momentelor pline de tensiune sau a celor rarefiate, gestica sa acoperind atât palierul tehnic al intrărilor şi al dozajelor, cât şi pe cel al sugestiei cromatice. Aşezându-se cu voluptate în tempourile sale mai lente, dar excepţional susţinute, Myung-Whun Chung clădeşte cu artă frazele ample şi momentele culminante, trecerile subite forte-piano fiind în mod admirabil puse în slujba muzicii şi nu a efectului.

În Simfonia I de Brahms am avut aceeaşi senzaţie de continuitate a frazei, culminaţiile, susţinerea, toate elementele discursului muzical fiind conduse de un fir călăuzitor oferind o grandioasă perspectivă a întregului, din nou tempourile mai lente conferind profunzime frazei şi relief la nivel motivic. Scriitura brahmsiană capătă caracterul unui amplu şi inexorabil fluviu sonor, în sondarea adâncimilor sale Myung-Whun Chung reuşind o dozare aproape ideală a compartimentelor ce îşi preiau sonorităţile şi intenţiile de frazare.

Se pare că oboseala refuză să se instaleze asupra ascultătorilor Festivalului "George Enescu", care nu s-au lăsat opriţi în a unsprezecea seară nici de ploaie, nici de neobişnuitele inversări de programe. Plecând de la concert am trecut pe lângă Piaţa festivalului unde sub o ploaie abundentă un alt public, destul de numeros, asculta ascuns sub umbrele concertul Bucharest Wind Orchestra. În faţa unei astfel de evidenţe, comentariile culturo-scepticilor din România cred că ar trebui să-şi schimbe puţin orientarea.





 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2005


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltea Şerban-Pârâu


Alte articole

 Acustica imposibilă a Sălii Palatului. Şi o observaţie bună., Constantin Vică
 Qu'est ce que c'est ca?, Oltea Şerban-Pârâu
 Emoţia şi confortul echilibrului - Antonio Meneses, Virgil Oprina
 Cum de ruşii sună bine? - Kirov Symphony Orchestra, Oltea Şerban-Pârâu
 O atmosferă a contrariilor - La Argentina - Tango, Virgil Oprina
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2005


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer