Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul FESTin pe Bulevard, 2015

Aproape incomplet, aproape inconsistent - Tatăl la FESTin pe Bulevard, 2015


Florian-Rareş Tileagă

PasiLiberi.ro, octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când ajungi la un festival pe ultima sută de metri şi încerci, în două zile, să prinzi cât poţi, ca să simţi măcar pe vârful limbii că ai gustat festivalul, e ca şi când vii la spartul târgului. Nu se mai vinde nimic şi nu te crede nimeni că ai fost acolo. Iacă aşa m-am pomenit eu în Bucureşti, la festivalul "FESTin pe Bulevard", 2015, care chiar e pe un bulevard şi care, din câte am aflat întrebând încolo şi încoace, e mai mult sau mai puţin un festin. Din care regret că am prins puţin şi despre care, din păcate, descopăr că nu există nici măcar o cronicuţă pe LiterNet (site-ul ăsta fiind, pentru mine, barometrul relevanţei oricărui festival românesc de teatru sau film). Aşa că, festin-nefestin...

... e totuşi un festival internaţional de teatru, lungit pe 10 zile (8-17 octombrie 2015), aflat la ediţia III (deşi eu abia anul acesta aflu despre el), aşadar e un eveniment care ar trebui să conteze mai mult în ceea ce numim, cu atâta umflare de piept, "lumea teatrală". Uitându-mă în zig-zag pe program, am remarcat tot felul de titluri, multe de la "Nottara" - însuşi "Nottara"-ul fiind organizator, putem spune că programul e un show-case de tip show-off -, altele de la Arad, Oradea, Ploieşti, Cluj, dar şi Polonia, Bulgaria. Apoi am deschis caietul-program, ca să văd ce argument e în spatele acestui festival care, de departe, pare un FNT mai mic. Iar ca argument pe hârtie am găsit ceva ce eu, din păcate, nu am găsit în spectacolul (Tatăl) pe care l-am văzut ieri, 15 octombrie 2015. Poate nu l-am văzut eu bine. Oricum, aştept spectacolul de azi, 16 octombrie 2015, Vestul singuratic, poate îl voi găsi acolo, fiindcă argumentul festivalului e acesta: avem o criză a limbajului, în teatru şi în viaţă, aşa cum avem şi un limbaj al crizei; există bariere pe care noi ni le punem şi de care tot noi ne lovim, atunci când pretindem că trecem mai departe; există limite şi depăşiri de limită, iar cel mai înţelept ar fi să gândim totul ca proces de comunicare, nu ca impunere. Pe scurt, cam acesta e mesajul. Unul destul de ferm, actual, cu oarecare doză de urgenţă şi care din păcate nu pare să se "îmbuce", iertaţi expresia, cu denumirea relaxantă a festivalului, adică "festin". În fine, poate greşesc, ţinând cont de infima mea experienţă de spectator în acest festival. E ca şi când aş încerca să zic ce gust are berea, după ce o beau cu capacul...

Tatăl

Voi scrie foarte puţin despre acest spectacol, fiindcă mă grăbesc să-l văd pe următorul. Problema este că chiar dacă aş fi avut mai mult timp, tot puţin aş fi scris, întrucât nu e un spectacol consistent nici ca mesaj, nici ca ansamblu de execuţii scenice. E valoros, din punctul meu de vedere, ca reuşite izolate, individuale, separabile unele de altele şi numărabile cu degetul. Poate veţi obiecta, cu argumentul că s-au auzit câteva "bravo-uri" entuziaste la aplauze. Eu, unul, nu "muşc" entuziasmele obligatorii şi cred că acest spectacol, construit ca directă şi completă reflectare a temelor din foarte puternicul text al lui Strindberg, eşuează acolo unde încearcă să transmită intensităţi, nu semnificaţii. Iar când spun "intensităţi" mă refer la efecte de momente şi imagini, la construcţii de dialog care vor prin ele însele să aibă impact, neţinându-se cont de ansamblu. Pentru că, dacă vorbim de ansamblu, atunci trebuie să remarc o monotonie accentuată, o lungire excesivă de tonalitate de la o scenă la alta, lungire care, tehnic vorbind, se numeşte redundanţă.

Din păcate, această redundanţă şi această moleşeală fără accente şi contrapuncte caracterizează prea multe producţii pe texte de secol XIX. De ce?, mă veţi întreba, pentru că spectacolul Tatăl pare să fie o excepţie, ca joc actoricesc intensiv şi ca soluţii scenografice de sugerare a spaţiului clinic, a falsei purităţi, a pereţilor subţiri etc... Răspunsul pentru acest simptom de cădere în redundanţă se află în citirea acelor texte, citire care în cazul multor regizori păcătuieşte aproape întotdeauna ca abordare gravă, liturgică, ca patos, ca rostiri de replică cu fruntea spre cer, ca scene pline de pauze, cu tempo larg, aproape fără ritm. Rezultatul e monotonie, plictiseală şi o epuizare actoricească fără prea mult efect. Păcat.

Autor: August Strindberg
Regie: Lupcho Gorgievsky
Scenografie: Maria Dimanova
Distribuţie (parţial
): Anastas Popdimitrov; Rumjana Merdjanska
Producţie: Teatrul Dramatic şi de Păpuşi Vratsa, Bulgaria
Vizionare: octombrie 2015, în cadrul Festivalului FESTin PE BULEVARD, Bucureşti
.



 Toate articolele despre Festivalul FESTin pe Bulevard, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Tone de râs, amestecate cu statul pe gânduri - Vestul singuratic la FESTin pe Bulevard, 2015, Florian-Rareş Tileagă
 Programul Festivalului Internaţional de Teatru FEST(in) pe Bulevard, 2015, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer