Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  UbuZdup!

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ubu resuscitat - UbuZdup!


Adrian Ţion

octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Lumea grotesc-absurdă a ridicolului Ubu, imaginat de Alfred Jarry pe la 1900, tinde să se reverse din nou peste noi, din realitatea imediată pe scenă şi invers, prilej de a recompune simptomatologia personajului în felii de viaţă servite la cald. Propunerea vine din partea lui Gábor Tompa, mereu interesat să ia pulsul evenimentelor sau să le augmenteze artistic. E vorba despre temperatura unui fulminant "ev aprins" transpus à rebours în limbaj teatral sub patronajul scriitorului francez, al stilului său inconfundabil. Este temperatura luată personajului, lumii debusolate a prezentului, mistuită de boli incurabile. Aş spune că nu se putea găsi un timp mai bun pentru această punere în scenă, când cele două realităţi se privesc în oglindă, scrutător şi cinic, trimiţându-şi bezele inocente una alteia. Din acest punct de vedere UbuZdup! este o reprezentaţie de stringentă actualitate.

Fireşte, Ubu roi e prototipul din care se desprind celelalte scrieri ale lui Jarry, gravitând sub formă de sateliţi în jurul uriaşei planete Ubu, transformată de regizori, de-a lungul timpului, în rampă de lansare pentru astronauţii absurdului. Fără îndoială că regizorul Gábor Tompa este unul dintre aceştia. Escalele lui pe piste similare (Ionesco, Beckett) şi-au dovedit eficienţa. El a croşetat cu sârg, inspirat, constructiv şi de data aceasta, replici din Ubu enchaîné sau din Ubu sur la butte avansând şi adăugând pe linia înscenărilor comice secvenţe noi din "istoria" personajului. Secvenţe credibile, în spiritul lui Jarry. Pe toate le-a reunit sub titlul UbuZdup! într-un spectacol unitar şi complementar totodată. Sugestiv titlu întrucât aflăm că megalomanul, tiranul şi gurmandul Domn Ubu e trimis la zdup. Nicio legătură cu megalomanii, tiranii şi gurmanzii din viaţa politică de azi trimişi la zdup, doar atât că oglinda în care ei se admiră e atât de reală! De altfel, pentru ei, ca şi pentru Ubu, puşcăria e o altă sinecură. Intrările şi ieşirile din puşcărie ale lui Ubu şi ale madamei sale sunt atât de dese încât par decupate din telejurnalele noastre. Prometeu rău înlănţuit al lui Gide uzează de un ludic sublim. Ubu ferecat (Ubu la zdup) e mai vorace decât în libertate, exhibându-şi nestingherit poftele în limitele aceluiaşi ludic, pregătit ca deriziune fără limite.

Scenele, aparent haotice şi disparate, împrumutând câte ceva din stridenţele promovate în commédia dell'árte, sunt structural legate între ele prin ritm şi culoare, prin stil şi bufonerii. Dar regizorul a ţinut să adauge doi factori unificatori de mare efect. El a apelat (nici mai mult nici mai puţin) la încarnarea Conştiinţei (artistice) în persoana firavă a scriitorului francez, ipostaze franc redate de Cristian Grosu. A doua găselniţă se referă la un liant muzical susţinut de Sânziana Tarţa în chip de cântăreaţă, însoţită de trei instrumentişti. Scenele sunt dense, înţesate de semnificaţii şi cu toate că sunt lungi, ele nu trenează. De altfel, cu muzica Adei Milea şi coregrafia Vavei Ştefănescu nici nu-ţi dai seama când trec cele (aproape) două ore de spectacol, vorba reputatului critic teatral Ion Cocora.

Fără evoluţia excepţională a lui Marian Râlea în Dom' Ubu, strădaniile lui Tompa nu ar fi atins împlinirea. Intenţiile lui ar fi rămas şterse sau, dimpotrivă, exagerat îngroşate în sens clovnesc. Subtilitatea actorului face ca echilibrul dintre prea rafinat elitism şi buf de esenţă grobiană să fie menţinut pe muchia subţire a comicului de bună calitate. Sarcină asumată şi reuşită pe toată lungimea reprezentaţiei. Al doilea mare câştig pe linie de distribuţie vine din partea lui Cornel Răileanu. Apariţia lui în rolul Lordului Byvolus este fermecătoare, revigorantă. Mai mult decât atât, el trage după sine trena milogilor, profitorilor deghizaţi în "cetăţeni liberi" şi prin schimbarea registrului interpretativ marchează un moment important în derularea acţiunii. Şarmul lui Răileanu e la concurenţă cu acela al lui Marian Râlea, polarităţi interpretative de marcă, în măsură să susţină construcţia. Anca Hanu în Madam Ubu merge pe linia clasicizantă, adică nu sare din tipologia personajului cu elemente-surpriză. E o concepţie ce ţine de stereotipie. Parcă am mai văzut-o pe această Madam Ubu în alte montări. Cuplul ubuist e scos la lumină din gunoaiele istoriei, adică ridicaţi la nivelul scenei într-un container de gunoi şi e coborât tot acolo la moarte. Dar vor reînvia, nicio grijă, pentru că specia liderilor megalomani, asasini, corupţi şi lacomi e fără sfârşit. Dictatorii sunt printre noi ca şi acoliţii lor.

De la numele haioase date personajelor şi până la fricţiunile dintre ele, comicul debordează în reprize ţintind inepuizabilul. Morişca potenţării în absurd a întâmplărilor se învârteşte cu repeziciune. Absurd sau real? Oglinda e omniprezentă. Venind din universul ubuesc românesc al totalitarismului, unde despotismul şi lăudăroşenia erau extrapolate grotesc, Matei Vişniec mărturisea că pentru el absurdul e real. Aşa încât nu e de mirare că eroii piesei se rostogolesc împreună cu morişca, sunt luaţi de val şi împinşi în joc derizoriu, mor şi reînvie ca în teatrul de marionete, stârnind hohote de râs. De fapt, derizoriul e ridicat la rang de magnificienţă ridicolă. Jocul actorilor (ca joc de-a mascarada) contribuie din plin la impresia de carnaval jalnic, dezgustător. Dan Chiorean în Pişănţap, marchiz de iarbădeasă e plin de clovnerii amuzante. Suav şi expansiv se prezintă Silvius Iorga în Pişăblând, inocent marchiz de iarbădeasă. Alexandra Tarce în Euteria se pisiceşte cu farmec. Cei trei "cetăţeni liberi" (Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim) acţionează împreună ca pioni ilari ai lumii pe dos, la fel ca alt grup compact, cel al "fetelor bătrâne" (Irina Wintze, Elena Ivanca, Angelica Nicoară). Triplete comice proiectate în vitrina absurdului. Cristian Rigman e un Temnicer cuminte, iar Ionuţ Caras un ocnaş revoluţionar integrat în degringoladă. Scurtele apariţii ale lui Dragoş Pop în Soliman şi ale lui Adrian Cucu în Vizirul sunt încărcate de tensiune şi de ironice viziuni ale intruziunii lumii arabe, vârful acid al satirei în concepţia lui Gábor Tompa. Să ne limităm numai la detenţia lui Ubu? Nu! În UbuZdup! Libertatea însăşi e la zdup!



 Toate articolele despre UbuZdup!
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer