Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu 2005

Nigel, copilul teribil - Nigel Kennedy


Virgil Oprina

Jurnal de festival, septembrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Libertatea de a cânta ce-ţi place şi cum îţi place, dar nu oricum, ci doar aşa cum simţi că te poţi exprima cel mai bine, cu tot curajul, cu toată credinţa - aceasta pare să fie concluzia prezenţei artistice a lui Nigel Kennedy la Festivalul Internaţional George Enescu. Oricum prin concertul de la Sala mare a Teatrului Naţional, solistul britanic a făcut cea mai dramatică trecere "de la un gen la altul" după cum spun şi încă mai gândesc conservatorii cu sau fără Conservator. Astfel, după concertul de la Sala Palatului, cu două părţi diametral opuse, unde Nigel Kennedy a demonstrat că sub aparenţa unei prezenţe scenice neconvenţională pentru gen prin... candoarea sa, este de fapt un muzician extrem de serios faţă de actul artistic şi de neînduplecat în privinţa propriului ideal de perfecţiune tehnică, în cel de-al doilea concert a urmat o nouă surpriză. Deşi costumul a fost cam acelaşi, pentru cei care se aşteptau la o întâlnire de tip cameral cu jazz-rock-ul lui Nigel Kennedy şi a combo-ului cu trompetă pe numele său Jarek Smietana Jazz Sextet din Polonia, deziluzia a fost una de proporţii.

Copilul Nigel nu s-a mai jucat de această dată cu tempourile, ci cu efectele viorii sale electrice, îmbinând cu succes amprenta personală şi stilul evocat de partitură, fie că a fost vorba despre compoziţii proprii sau prelucrări de standarde. Interesant a fost ciclul de compoziţii în spirit Jimy Hendrix cu care a fost deschis recitalul. Într-un adevărat respect faţă de trăirile pe care le provocau compoziţiile şi chitaristica Marelui Jimy, timbrul viorii a fost unul dur, uscat, lipsit de echivoc. Rapelurile cu zona preclasică, grija pentru unitatea formei, solourile bine dozate, marcarea cu discernământ a stilului personal au fost doar câteva din argumentele care au convins publicul.

Nigel Kennedy s-a dovedit a fi acelaşi artist care, trecând peste propria lui faimă, trăieşte de fiecare dată din plin bucuria comunicării.

În concert s-a cântat un jazz-rock pe note, atât cât să nu fie răpită bucuria unei improvizaţii nelăsate doar la inspiraţia momentului. Formaţia clasică a lui Nigel Kennedy s-a făcut simţită şi a fost o adevărată bucurie să vezi cum acest muzician convinge că muzica este doar una, cea făcută cu emoţie - un mesaj profund enescian, care confirmă necesitatea existenţei şi pe viitor a mai multor genuri muzicale şi artistice în festival.

Oricum, 12 septembrie rămâne o zi deosebită pentru cine şi-a putut călca pe inimă şi nu a stat până la sfârşitul concertelor, alergând de la o sală la alta şi bucurându-se pe rând de mari nume ale scenelor lumii cât într-o stagiune obişnuită. Ce poate fi mai frumos decât să-ţi reaminteşti de sunetul instrumentelor de coarde marca Saint Martin in the Fields, pianistica ireală a lui Christian Zaccharias, traiectoria de meteorit a emoţiei lui Nigel Kennedy în spirit Hendrix, pentru a încheia cu eleganţa de boier de viţă veche a lui Zubin Mehta!



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2005


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Virgil Oprina


Alte articole

 Acustica imposibilă a Sălii Palatului. Şi o observaţie bună., Constantin Vică
 Qu'est ce que c'est ca?, Oltea Şerban-Pârâu
 Emoţia şi confortul echilibrului - Antonio Meneses, Virgil Oprina
 Cum de ruşii sună bine? - Kirov Symphony Orchestra, Oltea Şerban-Pârâu
 O atmosferă a contrariilor - La Argentina - Tango, Virgil Oprina
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2005


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer