Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Box

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un meci de box între năzuinţă şi întâmplare - Box


Maria Ruxandra Burcescu

noiembrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul Box al lui Florin Şerban este, în primul rând, despre un meci de box dintre două categorii sociale care se izbesc cu puterea unui tsunami. Nu este, însă, vorba despre un conflict de clasă pronunţat şi accentuat ci, mai degrabă, despre o izbire cu efecte colosale, filmată cu încetinitorul, astfel încât să putem observa fiecare moleculă care se loveşte de cea opusă ei. Privind pelicula Box, de altfel încărcată de simboluri şi metafore, avem în permanenţă senzaţia că urmărim un meci de box simbolic, filmat cu încetinitorul, în care fiecare replică este un pumn, iar fiecare gest prevesteşte un knock-out final.

Rafael (Rafael Florea) este un bărbat de 19 ani care lucrează într-o spălătorie auto şi, în timpul liber, boxează din pasiune, dorindu-şi să facă performanţă. Cristina (Hilda Péter) este o femeie în vârstă de 34 de ani, actriţă, care îşi împarte timpul între meserie şi îndatoriri familiale. În prima parte a filmului asistăm la un tango mut al respingerii şi atragerii dintre cele două personaje. Rafael o urmăreşte cu îndârjire pe Cristina, iar aceasta îl remarcă, dar nu reacţionează, cel puţin nu la un nivel evident.

Filmul este construit într-un mod superb, bazat pe observarea detaliilor şi a reacţiilor personajelor. Nicio o replică nu este dată în mod gratuit, nicio privire nu este accidentală. Fiecare acţiune, fiecare cuvânt şi fiecare gest, oricât de mic, reprezintă piese ale unui puzzle ce reface realitatea la nivel microscopic. Pentru că, la fel ca în filmul său de debut Eu când vreau să fluier, fluier, regizorul Florin Şerban reuşeşte ceea ce puţini regizori reuşesc: să dea viaţă unui scenariu. Iar prin a da viaţa nu mă refer la a atrage spectatorul sau a-l încânta (deşi se întâmplă şi acest lucru), ci la a-l face să creadă că ceea ce priveşte este real, că există viaţă palpabilă în interiorul pânzei cinematografice. De la cele mai mici detalii până la întâmplări dramatice, care produc veritabile cutremure interioare, filmul lui Florin Şerban este, prin excelenţă, un film al realismului, un film care, întocmai ca o oglindă, reflectă în mod exact realitatea şi îşi transpune spectatorul nu într-un univers ficţional, ci într-unul interior, de profunzime şi cât se poate de real. Să reuşeşti să faci un film despre fiecare dintre cei care îl privesc dar care să fie, totuşi, despre un anumit subiect, este o artă. O artă de a crea o peliculă cameleonică, un film care se mulează pe individualitatea fiecăruia dintre spectatori, ramând, în acelaşi timp, dedicat subiectului principal pe care îl abordează.

Am citit o cronică a acestui film în care se reproşa lipsa de individualitate a personajelor, în sensul că acestea ar putea fi oricare dintre noi. Pot spune că cel care a scris-o nu a înţeles nimic din Box. Aceasta este, de fapt, cheia descifrării peliculei: faptul că personajele reprezintă prototipuri pentru că, în definitiv, nu este un film dedicat unor oameni, ci unei situaţii de viaţă. Există multe elipse tocmai pentru a le permite spectatorilor să le completeze cu ceea ce sunt, ce cred şi ce gândesc. Dacă apreciem poezia ermetică a lui Ion Barbu şi romanele în faţa cărora suntem puşi în situaţia de a gândi şi de a ajunge la răspunsuri urmând un drum al reflecţiei interioare, atunci, cu siguranţă, vom aprecia noul film al lui Florin Şerban.

Spuneam, mai devreme, că pelicula Box este încărcată de simboluri şi metafore profunde. Una dintre acestea este metafora apei, a spălării care, la nivel simbolic, corespunde unei deziceri de propria viaţă. Nu este întâmplător faptul că, înainte de a face un gest categoric şi definitiv, Cristina se cufundă în apa din cadă. Într-un alt plan Rafael, într-o veritabilă metaforă moromeţiană, taie nucul din curtea sa. Gesturile celor doi reprezintă, de fapt, o renunţare la tot ceea ce înseamnă ei ca oameni şi la tot ceea ce înseamnă viaţa lor, aşa cum ne era ea prezentată în debutul peliculei. Imaginile scenei de teatru goale şi a străzilor pustii creează senzaţia unui eveniment apocaliptic, un fel de ochi al furtunii în care, pentru câteva momente, totul este încremenit şi imuabil în propria distrugere. Iar aceasta se întâmplă pentru că, la un anumit nivel, asistăm la o astfel de apocalipsă, dar este una proprie fiinţei, interioare şi, ca atare, una inaccesibilă pentru cei care asistă. De aceea, folosindu-se de cadrul exterior şi de tot ceea ce înseamnă decor, Florin Şerban creează un fel de gaură a cheii prin care putem privi şi înţelege drama personajelor, precum şi cutremurul interior al acestora. Pentru că, în definitiv, Box este un film despre ratare, neputinţă şi durere. Este un film în care absolut toate personajele au eşuat în ceea ce ar fi trebuit sau şi-ar fi dorit să fie, iar ultimul lucru care le rămâne este să plece capul în faţa unui destin inevitabil. Este un drum anevoios pe care îl parcurgem ca spectatori, un drum de-a lungul căruia, la fiecare pas ni se relevă fragilitatea înduioşătoare şi înfricoşătoare, în acelaşi timp, a fiinţei şi a idealurilor sale.

De la cadrele lungi, în care observăm mersul personajelor, privirile lor, intenţiile suprimate la jumătate şi până la scenele violente de box (şi nu numai), ni se creează o stare de tensiune graduală care, la un moment dat, devine greu de privit. Or, modul acesta în care spectatorul este introdus treptat în acţiune şi lăsat să fiarbă la foc mic reprezintă o formă artistică extrem de inteligentă de a crea o perfectă omogenizare între peliculă şi public.

Despre jocul actorilor, tot ceea ce pot spune este că absolut toţi cei care au interpretat au fost la înălţimea filmului. Rafael Florea, care a jucat rolul lui Rafael în film a dovedit o asumare şi o naturaleţe absolut sfâşietoare, transformându-şi personajul într-un simbol al luptei şi al deziluziei. Hilda Péter a dat naştere unei Cristine a cărei fragilitate şi luptă mocnită sunt vizibile în fiecare gest, cuvânt şi microexpresie. Extrem de interesant este faptul că Florin Şerban a ales pentru filmul său, două categorii de actori: actori care au făcut studii de specialitate şi actori care nu au beneficiat de astfel de studii, cel puţin nu la nivelul unei instituţii de stat. În mod special evit să folosesc termeni precum "profesionist" şi "amator" pentru că absolut niciun actor din pelicula Box nu poate fi încadrat în categoria "amator" sau "neprofesionist", decât din punctul de vedere al unui limbaj de lemn. Pentru a completa metafora superbă şi a ilustra într-un mod perfect dualitatea filmului, actorii care au interpretat personaje din lumea teatrului (precum Cristina, soţul Cristinei, colegele, ei, etc.) sunt actori care au terminat universităţi de specialitate. De partea cealaltă, în lumea cealaltă, toţi cei care au interpretat au fost în egală măsură extraordinari, fără a fi avut, însă, studii de specialitate în domeniu în cadrul unei instituţii de stat.

Avem, aşadar, un film în film, o poveste în poveste în care realitatea şi ficţiunea se împletesc şi evadează din mediul steril al unei pânze cinematografice albe pentru a irumpe în viaţa noastră şi a-şi lăsa amprenta. Filmul Box este, fără îndoială, un film despre care vom auzi multe lucruri de bine şi pe care vă invit să îl vizionaţi în linişte, cu atenţie şi, cel mai mult, cu întoarcere către sine şi reflecţie.




 Toate articolele despre Box


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Maria Ruxandra Burcescu


Alte articole

 Cinefilaj - Box & Nude Area, Irina Trocan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer