Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Romeo şi Julieta

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fascinaţia costumelor - Romeo şi Julieta


Adrian Ţion

iulie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Bine a făcut TVR că a transmis de mai multe ori Hamlet-ul lui Vlad Mugur din 2001, spectacol realizat şi filmat pe scena Teatrului Naţional din Cluj, considerat o capodoperă, tocmai în anul Shakespeare, când se împlinesc 400 de ani de la moartea marelui Will. Mi se pare deopotrivă un omagiu adus creaţiei genialului renascentist englez şi o recunoaştere a importanţei regiei în genere, care valorizează inspirat piesele lui. În ultimii ani, am văzut pe scena Naţionalului clujean cel puţin două montări stimulative: Hamlet şi Cum vă place. Prima se datorează italianului Roberto Bacci cu Cristian Grosu în rolul lui Hamlet, iar a doua maghiarului Peter Uray. În selecţia făcută de Roberto Bacci eroii sunt spadasini, în vreme ce personajele dirijate de Peter Uray devin dansatori. Se vede că de la amândoi a avut ceva de învăţat tânărul regizor Tudor Lucanu atunci când i s-a înfiripat în minte ideea transpunerii scenice a celebrei tragedii shakespeariene Romeo şi Julieta. Dacă Hamlet e spadasin, Julieta de ce n-ar fi croitoreasă? Zis şi făcut.

Din sala de antrenament la scrimă se trece direct la atelierul de croitorie. De fapt, la două ateliere de croitorie, căci sunt două familii rivale care luptă pentru concurenţă pe piaţa modei din Verona. Ştiţi povestea... Cele două familii rivale: Capulet şi Montague. O fi căutat şi Shakespeare pe Google informaţii onomastice sau etnice din arealul italian aşa cum căutăm noi, pentru a verifica documentaţia în domeniu a regizorului, ateliere de croitorie sau ţesătorii venerate de marii creatori de modă în Verona de azi? Aserţiunea maliţioasă are, desigur, rol de omagiu, căci nu mai pune nimeni la îndoială genialitatea celui sărbătorit, intuiţia şi vasta sa cultură ca om deplin al Renaşterii. E limpede că ideea lui Tudor Lucanu vizează şi tradiţia industriei textile din peninsulă, cu imprimeriile, mătăsurile şi vestimentaţiile de valoare, amintite şi în Anonimul veneţian, filmul lui Enrico Maria Salerno din 1970. Costumaţia şi măştile vin, probabil, din celebrul carnaval veneţian. Nu numai că regizorul caută acest rafinament de clasă, ci îl şi îndreptăţeşte prin demersul său de supradimensionare a spaţiului scenei la un salon al imaginarului vestimentar. Ca un imagier (vânzător de imagini) sui generis, el creează cu ajutorul Alinei Herescu o serie de desene pe tema modei, colecţie de costume şi imagini de o frumuseţe în sine, reflectate în oglinzi uriaşe pentru a le spori splendoarea.


La ridicarea cortinei, atelierele (pline de maşini de cusut, manechine, foarfece, măsurători, suluri de mătase de diferite culori aşezate pe rafturi) sunt în plină activitate. Dar mania grandorii îi face pe "croitori" să râvnească la mai mult prestigiu, la mai mult material de lucru de calitate. Apare gâlceava între cele două firme-familii: Capulet şi Montague. Mătasea la metraj, trasă dintr-o parte în alta a scenei, e simbolul acestei dispute. Impactul vizual e puternic de la bun început. Materialele trase din rafturi vor însoţi stările sufleteşti ale personajelor, vor înveli în falduri diafane delicateţea şi vor exterioriza ura. Culorile calde alternează cu cele reci într-un joc al caracterelor care se înfruntă violent.


Romeo (în interpretarea lui Matei Rotaru), prototipul îndrăgostitului dintotdeauna, pare un copil uşuratic până la întâlnirea marii iubiri. Distincţia de pe chipul lui rezonează cu brocarturile bleumarin-argintii în care e drapat permanent. E avântat în decizii şi abulic în acelaşi timp. Prietenii îi aplică o mască de măgăruş / iepuraş pe faţă, în semn de răsfăţ, ironizându-i candoarea sufletească. E elegant, plin de rafinament, sensibil, cu timbrul vocal perfect adecvat unui tânăr sincer îndrăgostit, dar, totuşi, Matei Rotaru e cam uniform în joc, nu zguduie. Mai mult a impresionat în Clasa noastră. În orice caz, el e distribuit într-un rol mai credibil decât cel imaginat de regizor pentru Julieta interpretată de Sânziana Tarţa. După prestaţia ei în Moarte şi reîncarnare într-un cawboy mi-a fost greu să-mi închipui că talentata actriţă se poate transforma dintr-o drogată într-un bar, într-o făptură serafică, dar nici regizorul n-a marşat prea tare pe această idee. Sânziana Tarţa e cutia cu surprize a colectivului de actori de la Naţionalul clujean şi cred că de aceea a ales-o Lucanu. Poate să se transpună în ipostaze dintre cele mai diferite, nu numai în roluri şi piese diferite, ci şi în cadrul aceluiaşi rol. Julieta ei poate să fie o tânără din ziua de azi, cu aspect şi mers sportiv (are în picioare ghete), poartă ochelari, ca Betty cea urâtă (ca să dezamăgească mai întâi), poate să sugereze inocenţa cu pălăriuţa roşie cu buline negre a Scufiţei Roşii pe cap, dar mai ales, poate fi chiar îndrăgostita pătimaşă din poveste care-şi coase dezinvolt mari inimi roşii pe haine; aici, cu părul lung despletit şi ondulat pe spate, îmbrăcată într-o rochie înflorată i se compune o fizionomie de tip romantic (ca să mulţumească publicul obsedat de şablonul idealizat). Oare nu această multitudine de ţinte caracterologice o defavorizează, deşi actriţa răspunde corect cerinţelor?


Pentru că se maimuţăreşte, imită şi bălăcăreşte pe oricine, Mercuţio va avea ca mască un cap de maimuţă. Hainele lui nu impun respect întrucât e un tip socratic ce dezavuează fastul. Deplin stăpân pe mijloacele sale de expresie, flegmatic şi incisiv în replici, afişând o atitudine de dispreţ imperial faţă de orgolioşii Veronei, Sorin Leoveanu creează un rol memorabil în Mercuţio. Alături de Sorin Leoveanu, Anca Hanu în rolul Doicii creează singurele momente comice din această tragică poveste de dragoste. Chiar costumul ei e comic alcătuit: pantaloni îndungaţi, o bluză de mătase cu discrepante volănaşe la gât, la care se adaugă mersul ei şontâcăit - se mişcă prin scenă ajutată de un baston.


Expresie a extravaganţei e Angelica Nicoară în Lady Capulet, care apare în cel puţin patru toalete excentrice. La fel de împodobit vestimentar e tatăl Julietei, interpretat de Ovidiu Crişan. Redingota lui Tybalt, interpret de Ionuţ Caras, exprimă severitate, orgoliu nemăsurat, intoleranţă faţă de rivali. O figură rizibilă face Adrian Cucu în Paris, pretendentul oficial la mâna Julietei, un curtezan fanfaron, umflat în pene de struţ vopsite în roşu ţipător. Strălucesc în costume somptuoase Escalus (Cătălin Herlo), Lady Montague (Irina Wintze). Radu Lărgeanu în Benvolio, mascat în arici (semn al retractilităţii congenitale?), e un titirez simpatic ce se învîrte fără succes în jurul lui Romeo, un prieten de nădejde vorbind precipitat şi agitându-se fără rost. E un creator de atmosferă ce umple pauzele prin limbuţia sa. În contrast cu fastul bogaţilor Veronei apare părintele Lorenzo în interpretarea lui Cornel Răileanu, înveşmântat în sutana gri a cuvioşiei.

Coloana sonoră asigurată de Şerban Ursachi se pliază empatic pe atmosfera scenelor. Pe ritmuri şi melodii italieneşti Vava Ştefănescu pune actorii la bâţâieli contemporane în scena balului şi nu numai. Cristian Rigman (Spiţerul şi Peter), Miron Maxim (Baltazar), Diana Buluga (Rosalina) şi Ruaslan Bârlea (Abraham) completează distribuţia acestui spectacol, fiind, după cerinţă, croitori iscusiţi sau nobili îmburgheziţi. Pregnantă rămâne însă fascinaţia costumelor. Nu am destul spaţiu pentru a lăuda îndeajuns aceste costume, realizate de Alina Herescu, de o uimitoare frumuseţe şi expresivitate.

Este o adevărată paradă a costumelor, dar în utilizarea dată de regizor, ele devin măşti strălucitoare într-o lume a aparenţelor, a modei epatante, mai presus de iluminarea interioară a conştiinţelor. Ura dintre cele două familii e frumos drapată / acoperită / ascunsă în falduri unduioase de mătase. Aceste costume-măşti vor fi lepădate în momentul morţii eroilor. De aici o vagă nedeterminare în scena finală dintre Romeo şi Julieta, când manechinele alăturate închipuie trupurile lor moarte, ei rămânând în poziţie verticală cu palmele lipite în eternitate. Imagine picturală de mare efect. Bine că s-a renunţat la scena venirii rudelor certate spre a se împăca în faţa dezastrului provocat de vechea lor ură şi duşmănie. Deşi scurtat în unele părţi, textul shakespearian îşi păstrează unitatea şi frumuseţea.


Romeo şi Julieta, de William Shakespeare
traducere de Virgil Teodorescu şi Şt. O. Iosif, adaptare de Tudor Lucanu
regia: Tudor Lucanu
scenografia: Alina Herescu / muzica: Şerban Ursachi / coregrafia: Vava Ştefănescu / asistent de scenografie: Anda Pop / maestru de lumini: Jenel Moldovan
Distribuţia: Julieta: Sânziana Tarţa, Romeo: Matei Rotaru, Doica: Anca Hanu, Lorenzo: Cornel Răileanu, Mercuţio: Sorin Leoveanu, Tybalt: Ionuţ Caras, Paris: Adrian Cucu, Benvolio: Radu Lărgeanu, Capulet: Ovidiu Crişan, Lady Capulet: Angelica Nicoară, Lady Montague: Irina Wintze, Escalus: Cătălin Herlo, Peter, Spiţerul: Cristian Rigman, Balthazar: Miron Maxim, Rosalina: Diana Buluga, Abraham: Ruslan Bârlea



 Toate articolele despre Romeo şi Julieta


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer