Walk the Line - sex, drugs & country music

Bazat pe două (!) autobiografii ale legendei muzicii country Johnny Cash, Walk the Line cuprinde povestea (romanţată) a legăturii dintre el şi June Carter, o altă cîntăreaţă country pe care a cunoscut-o la începuturile carierei şi care avea să-i fie alături pînă la moarte.

Joaquin Phoenix face un Johnny Cash foarte credibil, reuşind să (sur)prindă foarte bine personalitatea complexă a Omului (în) Negru al muzicii country, vocea de şmirghel, mînia reţinută (cea mai mare parte a timpului), căutătura sumbră. Reese Witherspoon este surpriza plăcută din acest film, dovedindu-se la înălţimea partiturii - şi vocale, şi actoriceşti - fiind probabil şi singura din toată distribuţia care pare să fi luat în serios lecţiile de accent sudist... Una peste alta, cea mai bună performanţă a sa de pînă acum.

Dată fiind popularitatea uriaşă a lui Cash în rîndurile publicului nord-american, n-ar fi de mirare ca primirea (şi onorurile) să fie asemănătoare cu cele de care s-a bucurat Ray, o altă biografie muzicală cu rădăcini în Sudul Statelor Unite.

Filmul e "încopertat" de faimosul concert susţinut de Cash la închisoarea Folsom în 1968 şi îi urmăreşte traseul, începînd cu o copilărie marcată de cîmpurile de bumbac din Arkansas, moartea accidentală a fratelui său, de care Cash senior - un tată abuziv şi beţivan - îl acuză pe tînărul Johnny ("The Devil did this. He took the wrong son!"). Acţiunea se mută apoi în Germania, unde Cash e staţionat într-o bază militară, de unde îşi cumpără prima chitara şi compune primele cîntece. Întors acasă, reuşeşte să semneze un contract cu Sun Records şi pleacă la drum într-un turneu cu alţi tineri & neliniştiţi, pe numele lor Elvis Presley, Jerry Lee Lewis sau Buddy Holly. De-aici porneşte caruselul măririi, decăderii şi renaşterii lui Johnny Cash, via sex (extramarital), drugs (amfetamine stinse cu bere) & country music. Multă, un pic prea multă dacă nu eşti fan...

Scena de final ne dezvăluie un Joaquin Phoenix în vîrf de formă iar relaţia dintre el şi Reese Witherspoon are din plin (al)chimia de care se vorbeşte într-atît (poate prea mult uneori, pentru că dacă eşti un bun actor, vorba lui Kevin Bacon la conferinţa de presă pentru Where the Truth Lies, poţi să faci scene minunate şi cu cineva pe care-ţi vine să-l pocneşti în viaţa reală...).

Una peste altă, Walk the Line e (încă) un film biografic clasic în fond & formă, puţin cam lustruit pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale (acolo unde un pic de raşpel n-ar fi stricat), cu performanţe actoriceşti şi muzicale peste medie, un film făcut parcă pe gustul votanţilor pentru Oscaruri...

(Toronto, 15 septembrie 2005)

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.