Marii cîştigători ai celei de-a 28-a ediţii a "Oscarurilor europene" (cum sînt supranumite premiile acordate anual de către Academia Europeană de Film) au fost Youth, noua creaţie a regizorului italian Paolo Sorrentino, şi mereu tinerii actori Sir Michael Caine (interpret principal în filmul amintit) şi Charlotte Rampling - ambii născuţi în Anglia, dar deveniţi staruri inconfundabile şi de neînlocuit ale cinematografului european (sau continental, căci, pentru insularii britanici, Europa a rămas, după cum ne-a reamintit actriţa distinsă, "continentul") şi mondial.
O dată la doi ani, Gala Premiilor Europene de Film se desfăşoară la Berlin, unde îşi are sediul Academia Europeană de Film (EFA), condusă de aproape un deceniu de către cineastul german Wim Wenders. Dacă ediţia din 2014 a fost găzduită de capitala letonă Riga (iar cea din 2016 va avea loc în oraşul polonez Wrocław), ediţia 2015 a ceremoniei s-a ţinut, în seara de sîmbătă, 12 decembrie 2015, într-o cunoscută sală de spectacole (Haus der Berliner Festspiele) din Capitala Germaniei. Prezentatorul Galei (ai cărei organizatori încearcă să rivalizeze cu Oscarurile, chiar dacă nu beneficiază de fastul şi glamour-ul Premiilor Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe Cinematografice) a fost, la fel ca şi în 2014, actorul comic, regizorul şi vedeta de televiziune Thomas Hermanns. Show-ul său reprezintă o inspirată combinaţie teutonă între Billy Crystal şi Ellen Degeneres, iar neaşteptata sa participare la antrenantul moment coregrafic realizat de un grup de masteranzi ai academiei berlineze Flying Steps, conduşi de maestrul Sebi Jaeger, a fost răsplătită cu aplauze pe deplin meritate. În 2015, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din România a intrat - graţie noii sale directoare generale, Anca Mitran - printre instituţiile care patronează premiile acordate de EFA (la ediţia a 28-a, au fost 26 de asemenea "patroni" culturali, naţionali şi regionali), eveniment căruia îi datorez şansa de a fi putut urmări Gala din Sala mare a "Casei Berlinalei".
Faptul că Youth (coproducţie Italia-Franţa-Marea Britanie-Elveţia), noul film scris şi regizat de Paolo Sorrentino, a triumfat la Berlin, ca urmare a voturilor exprimate de mulţi dintre cei 3.300 de membri, din 48 de ţări, ai EFA, nu i-a surprins, cred, pe mulţi participanţi la Gală, mai ales că anteriorul lungmetraj al cineastului italian, La grande bellezza (2013), cucerise, tot în Capitala germană, trofeele la patru categorii ale Premiilor Europene de Film (printre care trei principale, pentru "film european", "regizor european" şi "actor european" - prin Toni Servillo), după ce nu-şi găsise loc - la fel ca şi Youth - în palmaresul Festivalului de la Cannes. În ceea ce mă priveşte, deşi m-am bucurat că "marea frumuseţe" este întruchipată - pe ecran şi pe afişul noului film al lui Paolo Sorrentino - de către românca Mădălina Ghenea, sînt tot mai puţin impresionat de măiestria exhibată de "noul Fellini" (cum s-au grăbit să-l numească pe cineast fanii săi). Ceea ce nu înseamnă că nu apreciez, printre altele, prestaţia remarcabilă (ca mai toate apariţiile sale) a lui Michael Caine (secondat aici de americanul Harvey Keitel şi de englezoaica Rachel Weisz, nominalizată şi ea la categoria "actriţă europeană"). Amuzant a fost că Sir Michael a urcat mai întîi pe scenă - în ovaţiile îndelungi ale publicului - pentru a primi, de la Wim Wenders, Premiul Onorific al Preşedintelui şi Board-ului EFA (acordat, după cum a observat cineastul german, doar de două ori pînă acum, dar pe deplin meritat de "unul dintre cei mai mari actori ai timpului nostru"), iar atunci a glumit pe seama faptului că nu mai primise nici un alt premiu european şi a anticipat că va fi din nou nevoit să aştepte emoţionat şi, în final, să aplaude un alt cîştigător al premiului rezervat celui mai bun actor (ceea ce este deja obişnuit să facă). N-a fost să fie aşa, iar Michael Caine a fost desemnat "actorul european" al anului, pentru ca Paolo Sorrentino să primească din nou premiul pentru cel mai bun regizor european (trofeu prezentat de cineastul polonezo-britanic Paweł Pawlikowski, marele cîştigător de la ediţia 2014, cu cinci distincţii - incluzînd Premiul Publicului - pentru Ida), iar Youth să devină, cel puţin pentru membrii votanţi ai EFA, cel mai bun film european din 2015. Cum acest titlu se va lansa şi pe marile ecrane româneşti în luna ianuarie 2015, voi mai avea ocazia să revin asupra acestui film, pe care eu unul îl consider supraevaluat.
Discutabilă, dacă nu chiar desuetă, mi se pare distincţia făcută, în cadrul categoriilor de premiere, între "filmul european" şi "comedia europeană". Dacă la Globurile de Aur nominalizările şi premiile pentru Cel mai bun film şi pentru interpretare (roluri principale şi secundare) se împart - deseori contestabil şi acolo - în funcţie de gen cinematografic (unele vizează dramele, altele - musical-urile şi comediile), aici EFA pare a sugera că o comedie nu are cum să fie "filmul european" al anului. Ce te faci, însă, atunci cînd unul dintre cele şase filme intrate în cursa pentru marele premiu se află şi pe lista celor trei producţii nominalizate la categoria "comedie europeană", cum s-a întîmplat în 2015 cu En duva satt på en gren och funderade på tillvaron / A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence de Roy Andersson? Evident, cineastul suedez nu a primit premiul cel mare, ci pe cel de-al doilea din palmares, pe care l-a acceptat cu umor, afirmînd că, deşi în ţara sa de origine En duva... este considerat o distopie, el a dorit să realizeze o comedie.
O decizie foarte bună, însă, mi se pare aceea de a stabili un juriu special din şapte membri, specialişti în domeniile "tehnice" ale cinematografiei (imagine, montaj, scenografie, costume, design de sunet şi muzică), care au văzut toate cele 58 de filme intrate în selecţie şi au decis cîştigătorii a şase premii pentru excelenţă artistică, toţi profesionişti vrednici de stimă, care, prin eforturile depuse în spatele camerei sau în studioul lor, au contribuit decisiv la reuşita filmelor la care au lucrat. Nu cred că ar strica dacă organizatorii Premiilor Gopo sau UCIN ar prelua ideea, pentru că, în opinia mea, a lucra în industria cinematografică nu îţi conferă automat competenţa de a judeca toate aspectele şi etapele producţiei (şi postproducţiei) unui film; astfel, s-ar putea evita situaţiile jenante (cum a fost, de pildă, nominalizarea profesioniştilor care s-au străduit să facă inteligibile dialogurile, înregistrate "în priză directă", din filmul lui Corneliu Porumboiu Al doilea joc, la Premiul Gopo pentru "Cel mai bun sunet").
Cineaştii români au fost nominalizaţi la două categorii ale premiilor, dar nu au reuşit să intre în palmares. Regizorul Radu Jude şi prozatorul Florin Lăzărescu se aflau pe lista scurtă, de cinci, de la "scenarist european", pentru Aferim! (film care, la începutul anului 2015, obţinea, tot la Berlin, Ursul de Argint pentru regie), dar cîştigători au ieşit grecii Yorgos Lanthimos (regizor) şi Efthimis Filippou (coscenarist), pentru The Lobster, o coproducţie Marea Britanie-Irlanda-Grecia-Franţa-Olanda, care, la fel ca şi En duva... al lui Roy Andersson, poate fi considerat atît distopie, cît şi comedie (neagră). Iar Alexander Nanau, cu documentarul româno-maghiar Toto şi surorile lui, nu a prea avut şanse, la categoria "documentar european", în faţa filmului-portret Amy de Asif Kapadia, dedicat unei artiste intrate deja în legendă, cîntăreaţa britanică Amy Winehouse.
Chiar dacă românii nu au intrat în palmares, cred că orice nominalizare la "Oscarurile europene" reprezintă o izbîndă pentru cinematografia autohtonă, de care putem fi mîndri. Pe lîngă nominalizaţii Florin Lăzărescu şi Alexander Nanau (membru EFA), au mai participat la Gală regizorul Călin Peter Netzer (membru şi el, nominalizat cu două dintre cele trei lungmetraje ale sale de pînă acum) şi Ana Ularu, una dintre cele mai apreciate şi căutate (poate mai mult în străinătate decît în ţară) actriţe de film din România, care s-a achitat cu brio de misiunea de a prezenta premiul pentru "scurtmetraj european". Dintre nominalizaţii la această categorie (stabiliţi în colaborare cu 15 festivaluri specializate din Europa, printre care sper să intre în cîţiva ani şi bucureşteanul NexT), a fost declarat cîştigător filmul croat Piknik de Jure Pavlović. Şi, fiindcă am amintit de NexT, trebuie spus că România este reprezentată şi în Board-ul EFA, unul dintre cei 16 membri ai acestuia fiind producătoarea şi organizatoarea de evenimente Ada Solomon, care, din păcate, nu a putut fi prezentă la Gală.
Actriţa de origine britanică Charlotte Rampling a fost un alt star al serii. Ea a primit mai întîi - de la un invitat-surpriză ("cireaşa de pe tort", l-a numit ea), cunoscutul regizor francez François Ozon, cu care interpreta a colaborat la patru filme - un premiu onorific, pentru întreaga sa activitate, pentru ca apoi să fie desemnată "actriţa europeană" a anului, graţie rolului interpretat în filmul 45 Years al lui Andrew Haigh. Charlotte Rampling i-a dedicat premiul lui Jean-Noel Tassez, care i-a fost logodnic timp de 17 ani şi care a murit în urmă cu cîteva luni. Un alt film (pe lîngă Youth) care se va lansa la început de an 2016 şi în cinematografele româneşti, Mustang (Franţa-Germania-Turcia) al debutantei Deniz Gamze Ergüven, a primit premiul "Descoperirea europeană" - Prix FIPRESCI, dar el a reuşit să fie nominalizat şi la premiul cel mare. În fine, la categoria "lungmetraj de animaţie european", cîştigător a ieşit Song of the Sea (Irlanda-Belgia-Danemarca-Franţa-Luxemburg) de Tomm Moore, un film nominalizat şi la Oscar 2015. Premii onorifice au mai primit actorul austriac Christoph Waltz şi producătorul italian Andrea Occhipinti.
Chiar dacă, aşa cum au observat nu doar jurnaliştii, ci şi liderii EFA, ediţia 2015 a fost mai politizată ca de obicei (ceea ce e perfect explicabil, în contextul tragicelor evenimente recente), Gala Premiilor Europene de Film rămîne, înainte de toate, un excelent prilej pentru a sărbători vitalitatea cinematografului de pe "bătrînul continent".