Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Hunger Games: Mockingjay - Part 2, The

Stay with Me - The Hunger Games: Mockingjay - Part 2


Cristina Zaharia

Port.ro, noiembrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Uităm mereu că Jennifer Lawrence nu a apărut pe ecrane odată cu seria Hunger Games. Ea a confirmat încă de la început, cu drama din 2010, Winter's Bone, cu are a intrat la nominalizări la Globurile de Aur şi Oscar, 2011.

Dovedea acolo, la vârstă fragedă, că avea deja stil şi tehnică, putere de concentrare şi de a emoţiona, de a convinge. Nu doar un trup perfect ca în X-Men (franciză cu care merge mai departe, o vedem curând în următorul) cu Mystique, nu doar o faţă frumoasă, aparte, cu linii slave.

De altfel, doar trei ani mai târziu, în 2013, chiar câştigă marile premii americane - Globurile de Aur şi Oscarul - cu rolul efervescent din Silver Living Playbook. Şi anul următor repetă figura, surprinzând cu un rol de compoziţie, Glob şi BAFTA în 2014 meritate pentru American Hustle. Confirmarea talentului şi a locului câştigat în rândul vedetelor tinere din Noul Hollywood.

Cartea Hunger Games a Suzannei Collins a sosit la timp, când publicul dorea şi accepta o tânără femeie ca erou puternic, de acţiune. Filmul din 2012 care deschidea seria aducea în prim-plan, alert, cu suspans, o societate la capătul puterilor, foarte divizată, cum va face şi seria rivală a Veronicăi Roth, Divergent-ul, ca şi aventuri şi sacrificii impuse cu forţa de alţii, asemenea variantei masculine Maze Runner.

Cu o primă parte foarte plată, statică (în film), a doua energică şi reuşită, ne aşteptam la un final ascendent. Şi partea a 3-a, Revolta, prima parte, a avut toate acestea.

Pentru că se poartă trilogiile, 3D-ul şi, mai nou, ultima parte a trilogiei sau francizei spartă în două filme distincte, s-a procedat, normal, la fel şi la Hunger Games. În 2, luptele şi efectele, tensiunea, miza şi rezolvările se anunţau furibunde. Şi iată acum Marele Final, evenimentul anului atât de aşteptat. Acum aflăm ce se întâmplă cu Gaiţa aceasta bătăioasă, pornită la atac cu arcul ei.

Bine la seria de faţă este că s-a păstrat - cum rar se întâmplă - acelaşi regizor la toată franciza. Francis Lawrence este cel care a realimentat filmul cu energie şi i-a imprimat fior tragic, deschidere, suflu epic, cum nu a avut pilotul.

Ştim că sunt 12 sectoare, fiecare distinct, cu caracteristicile lui, cu oamenii, cu uniformele lor. Ştim că totul este un joc supertehnologizat gândit pentru partea de "circ" fără pâine - partea de adrenalină a francizei. Aşadar gadgeturi, ecrane, dispozitive, strategii politice uluitoare, twist-uri mereu cu un pas înaintea spectatorului, aproape de calibrul din seria Ender's Game. Ştim că sunt Ei şi ceilalţi. Ei - Capitoliul şi şeful tiranic - şi ei - restul, Panem-ul înrobit. Aşadar caste, costume, foamea pentru putere, furia mocnită. Ştim că această Katniss a intrat în joc prin sacrificiu, voluntar în locul surorii mai mici. Deci scene multe emoţionante, de familie. Şi, bineînţeles, cum îi stă bine unui film nu numai pentru adolescenţi, o poveste de dragoste cu hârtoape, dar cu speranţă. Cu un triunghi, căci a fost înainte seria Twilight care a dat tonul.

Pilotul a început seria pe modelul roman cu gladiatori în arenă, cu costume (şi peruci) ale patricienilor fără griji. Însă, pe măsură ce filmele s-au succedat, modelul a fost înlocuit cu unul mai aproape, mai veridic, mai dramatic, decorurile s-au ascuţit, s-a preferat schema din filmele de război din al doilea război mondial, nazişti versus ruşi. Veţi vedea, în ultima parte nu mai sunt doar trimiteri sau accente (cum avea şi Star Wars), sunt chiar uniforme clare ale rebelilor pe model estic şi ale ofiţerilor de la masa şefului paranoic cu tăieturile germane. O reducţie nu foarte subtilă a istoriei care se tot repetă, o manipulare în plus, vizuală, nu numai sonoră, prin accentele muzicale.

La fel, de la pădurea acţiunii din pilot, se intră încet în oraş, iar luptele devin de gherilă, underground, oraşul îşi schimbă forma. Desigur, zidurile dau sentimentul de claustrofobie, dar şi de sărăcie, de îngrădire a spaţiului de filmare.

Acum apar creaturi noi, mutanţi gelatinoşi ca de săpun - nu zic, foarte bine realizaţi, ba, ca să fiu sinceră, scena cu ei prin canale una din puţinele scene cu adevărat reuşite, de mare impact - doar că din alt film. Genurile cinematografice se amestecă, de mult timp nu mai sunt filme clare într-un singur gen sau altul. Aici, momentul de horror cu zombi dă tensiune în plus filmului, miră, sperie, dar scoate franciza de pe şinele ei distopice.

Lupta finală este, în mod neaşteptat, cu multe momente lirice, mai statice, de pregătire a echipei, a luptei, de mici mărturisiri, timp pentru discursuri. Fiecare în sine reuşite, dar împreună în întreg nu foarte necesare sau bine lipite de rest. Aştepţi ca spectator mai multă acţiune, nu neapărat simple împuşcături.

Partea aceasta vorbeşte foarte acut despre manipulare (video în primul rând), cea de propagandă. Tiranul, liderul fanatic, bătrân, trebuie înlocuit. Discursurile devin acum de campanie prezidenţială. Este Panem-ul pregătit pentru şeful următor? O femeie? Mici tatonări pentru modelul din viaţa reală, cum avea şi seria Divergent. Echipa mixtă are personaje puternice, mai ales cele afro-americane.

Oraşele decimate, de atâtea ori văzute în genul acesta de filme, în risipă de detalii de scenografie, au mereu scenele lor emoţionante, de şantaj afectiv. Cel de aici, cu străzile goale prin care se mişcă eroii ca pe tabla de şah cu capcane trimite clar la Berlinul pătrăţos bombardat în WWII, un buton emoţional accesat instinctiv.

Finalul seriei este puţin lungit (poate chiar ar fi trebuit mai comprimat). Dens totuşi. Cadrele sunt ticsite cu detalii migălite ce scapă din cauza abundenţei (rucsacii, de exemplu, cu aspectul lor de burtă de gândac, ce interesant arată). Rămâi pe retină cu ochii neverosimili de frumoşi ai surorii ei - Willow Shields, aşteptăm să mai creşti şi să ne farmeci în continuare. Place mult provocarea Jocului Foamei de aici (genul din care aşteptam să tot apară în această parte a doua) sub forma unui talaz negru de smoală, foarte reuşit, plastic, dramatic, interesant filmat şi montat. Pelerina protagonistei, de mătase matlasată, lungă, amplă, ce găselniţă să umple grafic o scenă neobişnuită de luptă.

Regreţi însă ca spectator că se începe aşa de brusc, fără niciun memento de legătură cu seria, cu ce-a fost în trecut, niciun flashback. Cei care nu au văzut Revolta 1 (ba, chiar şi cei care au vizionat-o) au nevoie de câteva mici repere, de mici aduceri aminte. Oamenii sectoarelor aproape că nu mai există aici. Desigur, apare o masă colorată, cu cei din jurul Capitoliului, dar doar ca etalare de forme şi culori pentru coafurile fanteziste şi hainele fashion inadecvate eploziilor. Un clişeu, dar cam sărac. Fanii cărţilor însă vor fi încântaţi, cuvintele sunt acolo până la ultimul punct. Accepţi convenţia, chiar mai cheesy, cu toate că ai tânjit după o răsturnare. Cea care întreaga serie a fost eroina amazoană îşi acceptă de data aceasta - nu ca pe o înfrângere - destinul de femeie. Elipsa din final te ia pe nepregătite şi crează un recul, dar o înţelegi, pacea aduce intrarea în normalitate.

Nu este un film uşor şi deloc ieftin. Multe efecte, multe explozii, machete îndelung modelate, echipe întregi care au gândit fiecare loc de filmare. Un film de costume, de machiaj dificil. Şi, dacă până şi Harry Potter va merge mai departe, poate că şi aici va mai fi o surpriză. Şi atunci vom fi împăcaţi.

Seria a început şi se termină cu Jennifer Lawrence, cu chipul ei în prim-plan, cu discursul, cu vocea ei pe cântecul genericului de final. De văzut, de gândit.




 Toate articolele despre Hunger Games: Mockingjay - Part 2, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer