Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  La loi du marché

Despre precaritatea unui sistem - La loi du marché / The Measure of a Man


Ion Indolean

Observator Cultural, ianuarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Intrat în cursa încheiată pentru Palme d'Or 2015, La loi du marché are un discurs social susţinut de reprezentaţia exemplară a lui Vincent Lindon, pentru care francezul a şi cîştigat premiul de interpretare masculină la Cannes. Titlul filmului, cunoscut ca The Measure of a Man ("măsura unui om") de către publicul internaţional, s-ar traduce mot-à-mot, de fapt, ca "legea pieţei"; sau, mai metaforic, ca "regulă a jocului", dacă ar fi să facem o trimitere tematică spre proiectul atît de cunoscut pe care Jean Renoir îl închega în 1948. Dar ambele chei de interpretare sînt valide. Prin drama individuală a unui om căruia îi sînt puse la încercare limitele este cercetată o întreagă lume capitalistă, prinsă într-o nesfîrşită recesiune financiară. Scenariul se ramifică, invitînd la analiza mai multor tipuri de crize cu care încearcă să se lupte occidentalul de rînd, trezit, brusc, într-o junglă căreia nu era pregătit să îi facă faţă.
 
Demersul în cauză îşi asumă, în măsuri egale, o latură socială şi una estetică. Regizorul Stéphane Brizé şi directorul de imagine Eric Dumont sînt consecvenţi cu regimul de filmare intruziv, pe care îl aplică fără excepţie. Cadrul strîns rezultat invadează intimitatea personajelor. Brizé nu vrea cu orice preţ să fie democrat în abordare, adică să caute mai multe puncte de vedere, înţelegînd că se poate ca prin urmărirea istoriei unui singur personaj să conturezi, totuşi, o imagine rezonabil de validă a întregii clase mijlocii de jos. Tehnic vorbind, ideea de a vedea lumea doar prin experienţele lui Thierry Taugourdeau (Lindon), este rezultatul defocalizării celorlalte planuri ale încadraturii. Zone pe care le vedem în ceaţă, la fel cum par să fie şi pentru protagonist. Or, această manieră creează o stare continuă de aşteptare şi o tensiune rar întîlnită într-un tip de cinema fundamentat pe minimul de resurse, pe evitarea laturii senzaţionaliste a unei situaţii.
 
Subiectul scenariului, scris de Brizé împreună cu Olivier Gorce, este extrem de actual: Thierry are în jur de 50 de ani, şi-a pierdut de ceva timp locul de muncă şi nu se mai descurcă cu banii cîştigaţi doar de soţia lui. Are un fiu infirm, pe care trebuie să îl susţină la facultate, aşa că încearcă din răsputeri să se reangajeze. Ar accepta orice. 500 de euro pe lună reprezintă suma despre care spune că l-ar face să se menţină pe linia de plutire. Pentru o persoană corectă, care şi-a văzut de treabă atîţia ani şi nu a greşit nimănui, această posibilă soartă ar fi greu de digerat. Lindon acumulează tensiunea lui Thierry în aşa fel încît, spre final, aproape că devine palpabilă. Dînd la o parte orice fel de preludiu, filmul intră direct în mijlocul unei discuţii grele. Protagonistul se află într-un birou şi spune, încercînd pe cît posibil să evite o răbufnire, că s-a săturat să facă în van tot felul de specializări: sistemul e birocratic, inutil complicat şi nu îl ajută.
 
Brizé şi Gorce gîndesc de la început tensiunea undeva sus, apelînd pe parcurs la o succesiune de evenimente care mai adaugă, fiecare luat în parte, cîte un grad atmosferei încinse. Pe Thierry doar sforţările sisifice şi păstrarea supraomenească a cumpătului îl fac să meargă înainte, iar întrebarea constantă e cînd va ceda.
 
Pe la mijlocul acţiunii, coscenariştii intuiesc că s-ar putea ca peregrinările protagonistului să se transforme într-o lamentaţie prelungită sau că un deznodămînt sub forma unei dezlănţuiri în public ar fi prea la îndemînă, aşa că "îl angajează" pe Thierry - în (ceea ce devine) jumătatea secundă a naraţiunii. Ajuns paznic la un mall - deci intrat cumva în sistem -, el trece de cealaltă parte a baricadei: e cel care împarte dreptatea, numai că această poziţie îl stînjeneşte serios. Brizé surprinde foarte subtil acest lucru - iar Dumont (DoP-ul antenumit) vine în întîmpinarea dorinţelor lui estetice. Le netezeşte. Cu toate că este debutant în lungmetraj, dovedeşte o stăpînire de sine şi un fler specifice unui profesionist experimentat. Realismul secvenţelor pe care le cinematografiază e, cum spuneam, suma unei însuşiri corecte a mijloacelor tehnice. Întîrzierea, cu fracţiuni de secundă, a focalizării cîte unui nou subiect surprins (devenit, aşadar, punct de interes temporar), atunci cînd Dumont panoramează lateral, facilitează starea constantă de conflict. Iar apropierea exagerată de feţele personajelor se înscrie în aceeaşi logică a creării de tensiune. Lucrînd matematic, Dumont trece de la chipul lui Thierry la acela al interlocutorilor lui, pentru ca apoi să revină, pentru reacţii; pe aceleaşi coordonate, sînt momente cînd montajul îşi asumă producerea acestei joncţiuni.
 
Tot ceea ce reuşeşte La loi du marché, radiografierea critică a lumii surprinse, investigaţia socială rafinată, directeţea abordării estetice, nivelul înalt al execuţiei, toate acestea fac ca filmul să invite la o dezbatere serioasă a cîtorva probleme actuale majore.
 




 Toate articolele despre La loi du marché
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2015
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Observator - La loi du marché, Cristina Zaharia
 S-au decernat Premiile César! - Vincent Lindon, Cel mai bun actor în La loi du marché. Acum, în cinema!, Comunicat de presă
 Corporaţii, şomaj, relocare, globalizare, pace! - La loi du marché / Legea pieţei, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer