Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2016

Maeştrii artei vizuale de la Berlinale Forum Expanded, Anton Vidokle şi Pierre Huyghe, se văd la BIEFF, 2016


Comunicat de presă

februarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Între 14 şi 20 martie 2016, Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF va împărtăşi publicului din România cele mai provocatoare titluri de la Berlinale Forum Expanded. Pierre Huyghe, unul dintre cei mai mari artişti conceptuali contemporani, Anton Vidokle, fondatorul celei mai mari platforme curatoriale de artă contemporană - e-flux - şi Bjørn Melhus, artist vizual german de referinţă, sunt câteva dintre numele momentului în arta vizuală şi cinema-ul experimental mondial ale căror lucrări vor fi aduse în premieră la Bucureşti.

Programul Rebranding Humanity reuneşte filmele de la Berlinale şi discută, alături de programul Digital Dystopias din competiţia internaţională, condiţia umană în contextul actual în care manifestări specifice omului lucrează împotriva umanităţii. Fie că este vorba de forme de guvernare dictatoriale, de abuzuri la adresa identităţii religioase şi culturale sau de intervenţii dezastruoase asupra mediului, filmele distilează viziuni artistice angajate care trag un semnal de alarmă prin înfăţişarea unor traiectorii distopice (şi uneori post-apocaliptice) ale omenirii.
 
Un amestec de realitate şi ficţiune ni se înfăţisează în Untitled (Human Mask), filmul artistului vizual Pierre Huyghe, prezentat în 2015 la Metropolitan Museum of Art, New York. Pornind de la povestea reală a maimuţei dresate să lucreze ca ospătăriţă, spre amuzamentul clientelei, artistul o suprapune unui decor distopic, undeva în zona interzisă a dezastrului nuclear de la Fukushima. Figura singuratică, ce apare drept unică supravieţuitoare a unui dezastru nuclear, ne atrage atenţia asupra pericolului reducerii fiinţei umane la baza sa biologică, cauzat de politica mondială de a pune avantajele energiei nucleare mai presus de siguranţa oamenilor pe care ar trebui să îi servească.

Viitorul omenirii, într-o perspectivă utopică ce promite nemurire şi înviere, este abordat de Anton Vidokle, fondatorul e-flux, în This Is Comos, o naraţiune complexă concentrată pe operele filosofului rus Nikolai Fedorov, gravitând în jurul ideilor indestructibilităţii energiei şi a potenţării condiţiei umane drept concepte-cheie ale cosmismului, orientare contemporană comunismului. Filmul este construit ca un colaj vizual şi auditiv, intrerupt la intervale de timp de ecrane roşii cu un aşa-zis efect terapeutic. Creaţia lui Vidokle invită la reflecţie asupra prăpastiei etice ce se ascunde dincolo de visul de a ridica omul la o condiţie considerată superioară.
 
And on a Different Note este o intimă observaţie a comportamentului uman în situaţii de criză. Autorul, Mohammad Shawky Hassan, este un expat egiptean ce locuieşte în New York şi care experimentează primăvara arabă din ţara natală, expunându-se unui flux interminabil de talk-show-uri politice egiptene. Şuvoiul auditiv transpune spectatorul în lumea interioară a regizorului, alienat faţă de propria ţară, faţă de identitatea sa naţională şi în final faţă de sine însuşi.

Programul Digital Dystopias anunţă că viitorul promiţător previzionat de evolutia economică şi tehnologică, întrezărit în zorii modernităţii, nu va avea loc. Alături de această conştientizare, era digitală pune la dispoziţia artilştilor şi noi instrumente de a construi vizual un viitor copleşit de fragilitatea existenţei umane.
 
Un one-man show de mare clasă, filmul Freedom & Independence, al lui Bjørn Melhus, o caricaturizează pe cunoscuta capitalistă Ayn Rand, drept stareţa domnului Freedom şi a doamnei Independence, personaje trimise în prima ţară din lumea a treia. Repetând mecanic platitudini raţionale şi teologice, cei doi protagonişti scot în evidenţă, fără să-şi dea seama, mania de îndoctrinare capitalistă, în timp ce îi prezic inutilitatea inevitabilă. Retorica lor reductivă, de a striga şi a răspunde, este juxtapusă cântecului şi dansului celui mai sigur şi constant Adevăr din viaţă: moartea.


Transformând subtil fibra ADN-ului arhitecturii, Ulu Braun creează în Architektura o distopie digitală literală, post-apocaliptică, post-capitalistă, unde clădiri din baloane de săpun stau alături de biserici ruinate transformate în parcuri auto. Fiind o parabolă pentru generaţiile viitoare, pune sub semnul întrebării dacă minunea arhitecturală alchimică a urbanizării - şi efectele ei estetice şi de mediu - reprezintă o moştenire care merită primită.

Habana, din filmul distopic prin excelenţă al lui Edouard Salier, serveşte drept punct de aterizare pentru a experimenta direct o lume în ruină. Filmul oferă o investigaţie rapidă a Cubei sub asediu, unde forţe tehnologice superioare (non)umane au impus legea marţială locuitorilor capitalei. Habana, imortalizată într-o elegantă cinematografie clar-obscură, unitară (şi digitală), reflectă un prezent infiltrat de un viitor imaginat.


În prevestitorul The Invention of the Desert, al lui Thibault Le Texier, peisajul s-a schimbat complet spre digital, iar clipuri demo virtuale cu imobiliare (acasă, serviciu, recreativ) înlocuiesc lumea noastră dispărută. Complacerea omenirii în optimizarea existenţei prin tehnologie a devenit catalizatorul temerii distopice supreme: Inteligenţa Artificială subjugă specia umană, iar existenţa noastră nu mai este luată în calcul.
 
Cum îşi poate imagina cineva viitorul într-o ţară insulară totalitară precum Coreea de Nord, unde trecutul atestă un prezent în care (r)evoluţia şi progresul sunt suprimate? Pentru renumitul artist român Mihai Grecu răspunsul vine din interior, aşa cum filmul lui, The Reflection of Power oglindeşte meditativ puterea absolută şi megalomană a statului. Singure şi golite de prezenţa umană, monumentele dictatoriale emană o neclintită folie-de-grandeur care începe să fie înghiţită încet de un potop de dimensiuni biblice.


Un loc cu graniţe şi legi confuze. Personaje captive într-o existenţă ale cărei limite le depăşesc pe cele cuprinse de camera de filmat. Aşa arată lumea din Arab League Park din Casablanca în care ne conduce artista vizuală Randa Maroufi. În The Park, acţiunile încremenite în gesturi de schimb, aşteptare şi agresiune sunt jucate urmărind o partitură dirijată de artistă, care foloseşte compoziţia pentru a explora realitatea. Dar şi această realitate este virtuală, pentru că scenele provin dintr-un repertoriu de auto-reprezentări violente găsite pe Internet. Artista le repetă vocabularul. Violenţa, ne spune ea, este un limbaj, iar interpretarea sa ţine de context. (Inès Bouaillon). Acest film este prezentat în parteneriat cu Le Fresnoy - Studio National des Arts Contemporains.


Filmele din programul Rebranding Humanity sunt proiectate cu susţinerea generoasă a Institutului pentru Film şi Artă Video Arsenal, iar cele din Digital Dystopias cu sprijinul Goethe-Institut.

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF are loc în perioada 14-20 martie 2016 şi este susţinută de: Administraţia Fondului Cultural Naţional, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Ambasada Israelului, Ambasada Suediei, Institutul Francez, Institutul Cervantes, Le Fresnoy - Studio National des Arts Contemporains, Universitatea Naţională de Arte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, TNT.
Parteneri media: HotNews, Radio România Cultural, Zile şi Nopţi, Cinemap, Cinemagia, CinemaRx, LiterNet, The Romania Journal, Ziarul Metropolis, B365, Cinefan, All about Romanian Cinema, Revista Arta, Graphic Front, igloo, The Institute, VICE, Think Outside the Box, SUB25.ro, Decât o Revistă, IQads, Cărtureşti, Cooperativa Urbană, Urban.ro, TeenPress, Revista @FILM, movienews.ro, Acoperişul de sticlă.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2016


0 comentarii

Spacer Spacer