Faţă de istoria originală din care se inspiră Iñárritu, multe au fost modificate pentru sporirea caracterului dramatic. Vorbim, în primul rând, despre chiar premisa filmului. În realitate, Hugh Glass este abandonat şi se întoarce înapoi fiindcă unul dintre oameni i-a furat puşca, dar în final îl iartă. În film, răzbunarea primeşte o cu totul altă dimensiune. Fitzgerald (Tom Hardy) îi omoară fiul rezultat din relaţia cu o indigenă (amerindiană), moment din care începe să aibă tot felul de halucinaţii. O altă modificare majoră ţine de călătoria în sine a lui Glass; sălbăticia îl face să devină un super-erou. El este atacat de un urs, fiind rănit grav, dar supravieţuieşte de unul singur, după ce e lăsat în urmă de echipaj. Toate aceste informaţii se regăsesc în roman, diferenţa fiind că acolo Glass îi găseşte mult mai repede pe cei care l-au abandonat, fără să fie nevoit să treacă prin atâtea încercări. În speranţa că va potenţa tensiunea, Iñárritu începe să fabuleze, imaginându-şi ce i s-ar mai putea întâmpla unui muribund într-o pădure imensă, plină de indieni şi de zăpadă. Pariul nu îi iese, pentru că totul ajunge să fie extrem de fabricat.
Aceste modificări în povestea personajului nu sunt surprinzătoare pentru tradiţia hollywoodiană, unde accentul pus pe vitejia eroului capătă întotdeauna proporţii stupid de mari. Singur împotriva lumii, Glass luptă cu natura, cu omul, dar şi cu el însuşi. Este promovat individualismul, egoismul celui care se descurcă în orice situaţie, indiferent cât de periculoasă ar fi. Astfel, devine justificabilă (dar deloc etică!) şi schimbarea premisei poveştii, fiindcă nimănui nu i-ar păsa de un om care are un scop atât de mărunt, recuperarea unei arme, şi care apoi alege să fie împăciuitor cu hoţul care l-a abandonat. Această construcţie a personajului devine ceva cu care spectatorul de multiplex se identifică imediat, fiind entuziasmat de senzaţiile tari şi foarte tari provocate.
The Revenant se vrea un film cu pretenţii, în care aproape toate cadrele (printre care o grămadă de peisaje filmate în stil Discovery Channel) se unesc cu gâfâiala lui DiCaprio înspre marile premii ale academiei. Iñárritu, la fel cum ne-a obişnuit, are în cap numai şi numai succesul comercial. Din păcate pentru mexican, de data asta nici măcar nu îi mai iese. DiCaprio joacă mediocru, fiind eclipsat atât de Hardy cât şi de Domhnall Gleeson (şeful celor două personaje).
Faima pe care şi-a sedimentat-o cărămidă cu cărămidă filmul, este o realizare (a câta?!) de ordin PR-istic. Faptul că DiCaprio a mâncat carne pentru rol deşi era vegetarian nu ar trebui să intereseze absolut pe nimeni. Asta, dacă am trăi într-o societate normală. Felicitări echipei care a ştiu să promoveze acest proiect!