FilmSense / decembrie 2015
Bridge of Spies
În ultimul deceniu, cu War Horse şi, mai ales, cu Lincoln şi cu acest nou film, Bridge of Spies, Steven Spielberg dovedeşte că e cel mai elegant dintre politicienii-autor de la Hollywood. În Bridge of Spies el construieşte o parabolă despre importanţa existenţei unor minţi luminate în politică, unor minţi capabile să găsească tactul de a depăşi gîndirea strategică de tip militar, dincolo de care se află un presupus fond uman, universal, comun (cinematograful? inconştientul filmic?). Acest fond comun, odată activat, după cum vedem în cazul avocatului James B. Donovan (interpretat de Tom Hanks), face posibilă înţelegerea între rivali, ceea ce duce - şi în cele mai neaşteptate cazuri - la răspunsuri politice blînde. Un astfel de episod e cel în care James B. Donovan a contribuit la eliberarea a 1.113 prizonieri americani din Cuba, în urma unor discuţii private cu Fidel Castro (în anul 1962), moment amintit în epilogul scris al filmului de faţă. Un astfel de episod e cel prezentat în Bridge of Spies - primul schimb de prizonieri-spion între SUA şi URSS în timpul Războiului Rece, pe podul Glienicke din Berlin, un schimb mediat tot de avocatul James B. Donovan.

Povestea avocatului de pe ecran este propusă de Matt Charman şi revizuită de Joel şi Ethan Coen (care l-au avut pe Spielberg drept producător executiv la True Grit). În cadrul ei, James B. Donovan nu e pus în relaţie cu două informaţii (reale) preţioase, care ar fi coborît puţin nivelul de eroism pe care i-l construieşte Spielberg în ochii spectatorilor săi.

O primă informaţie priveşte colaborarea sa, din poziţia de consilier juridic, în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, cu o agenţie a guvernului federal american care coordona cercetarea ştiinţifică în vederea sprijinirii efortului de război al SUA. În acelaşi timp, Donovan a fost şi consilierul departamentului american de informaţii din care, după război, s-a născut Central Intelligence Agency. Fără aceste date, pare că selectarea lui Donovan de către CIA pentru negocierile de eliberare a lui Francis Gary Powers, pilotul avionului U-2 doborît de ruşi în 1960, nu a avut nicio legătură cu apropierea acestuia de serviciile secrete americane; pare că a fost legată numai de relaţia pe care avocatul a avut-o cu spionul rus Rudolf Abel (folosit drept monedă de schimb cu Powers), pe care l-a apărat în instanţă cîţiva ani mai devreme. Statura eroică e cu atît mai mare cu cît - în lipsa acestor detalii - Donovan pare un fanatic al dreptăţii (americane şi, drept urmare, universale), dat fiind faptul că a înfruntat atît statul cît şi dispreţul public în încercarea (întemeiată legal) de a îl salva pe Abel de la pedeapsa capitală şi, apoi, chiar de la închisoare pe viaţă. A doua informaţie priveşte eliberarea prizonierilor din Cuba. Sînt pomenite întîlnirile avocatului cu Fidel Castro şi numărul de persoane eliberate, nu şi faptul că pentru eliberarea prizonierilor a fost înaintată o sumă considerabilă conducătorului Cubei - 53 de milioane de dolari (417 milioane de dolari contemporani).

În lipsa acestor detalii, construcţia filmului îl pune pe spectator pe o poziţie asemănătoare celei pe care o au copiii familiei Donovan la final, cînd rămîn cu gura căscată şi chipurile întoarse către tată, privind de jos în sus (şi filmate de sus în jos), imediat ce află de la televizor că tatăl lor a contribuit la eliberarea lui Francis Gary Powers. Expresia fidelă a ethosului hollywoodian, conform căruia omul exemplar (expresie repetată pe ecran şi în rusă şi în engleză) este eroul (un erou uman - după cum vedem, Donovan răceşte în timpul misiunii berlineze) care poate uni colectivitatea într-o suflare regeneratoare. O suflare prin care îi depăşim pe ceilalţi, cei care cresc infernul nostru. Sovieticii, cubanezii, atunci, ISIS şi, în paralel cu ei, ruşii, acum. James B. Donovan e eroul care lipseşte acestor vremuri, e mintea limpede care vede realitatea prin legi şi care cuprinde omenirea în privirea sa. Familie, carieră, prezenţă socială în cel mai înalt nivel, reuşită.

Arricam LT şi Arricam ST, obiective anamorfice Hawk V-Lite, V-Plus şi V-Lite Vintage '74, peliculă Kodak de 35mm. În epoca CGI 3D, care ocupă bună parte din multiplexuri, e reconfortant să urmăreşti un film înregistrat pe peliculă, a cărei granulaţie, în conjuncţie cu o scenografie cu dichis, te întoarce în anii aceia. Sigur, e parte din joc, cu tot cu floricele, cipsuri de porumb şi sosuri asortate, propuse de bufetul din holul complexului cinematografic! În film, ocheade către Billy Wilder (One, Two, Three rulează într-un cinema din Berlin) sau Saving Private Ryan (un poliţist deranjat de insistenţa avocatului de a-l scăpa pe Rudolf Abel, insistenţă pe care o consideră insultătoare, urlă către personajul lui Hanks că a fost soldat la debarcarea pe plaja Omaha în al Doilea Război Mondial; debarcare prezentă în debutul filmului realizat de Spielberg în 1998, cu Tom Hanks în rolul principal). O întoarcere a cîtorva străzi din New York cu cincizeci şi cinci de ani în urmă, o epocă reconstruită şi în studiourile Babelsberg de lîngă Berlin (unde a fost filmat Metropolis al lui Lang, unde s-au înregistrat secvenţe din Inglourious Basterds sau The Grand Budapest Hotel) şi filmări în Wroclaw, Polonia, pentru că arată ca Berlinul estic al anilor '60.


Regia: Steven Spielberg Cu: Tom Hanks, Amy Ryan, Billy Magnussen, Alan Alda, Austin Stowell, Eve Hewson, Domenick Lombardozzi

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus