Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Spotlight

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Două fragilităţi întâlnindu-se - Spotlight


Mihai Brezeanu

februarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
S-a tot vorbit de All the President's Men / Toţi oamenii preşedintelui. Unii comentatori au amintit de State of Play. Cătălin Tolontan a adus în discuţie Truth. Tot redactorul-şef al Gazetei Sporturilor a pomenit de The Newsroom. Spotlight are câte ceva din toate aceste producţii cinematografice ce aşază în prim-plan jurnalismul, după cum are şi altceva ce e doar al lui. Greu de spus dacă acel "ceva" particular e un pas înainte în istoria acelui cinema care narează povestea unor oameni în căutarea adevărului sau e doar o simplă aducere la zi a felului în care societatea îi percepe pe aceşti cetăţeni de profesie jurnalişti care, uneori, rareori, aduc la lumina hălci ale prezentului sau trecutului apropiat teribil de urât mirositoare.

Foarte bine jucat (dintr-o distribuţie excelentă, un bonus pentru Mark Ruffalo şi Michael Keaton, ultimul parcă încă mai bun decât în Birdman), încă şi mai bine scris (greu de crezut că Josh Singer şi Tom McCarthy vor rata Oscar-ul pentru scenariu original), filmul curge lin, fără asperităţi, fără extreme, fără salturi şi prăbuşiri, fără băgat degete în ochiul privitorului, fără eroisme, fără episoade moralizatoare. E meritul regiei discrete, cultivate şi inteligente a lui Tom McCarthy de a înăbuşi orice tentativă de senzaţionalizare. În epoca breaking news-ului, un film despre fapte cu adevărat excepţionale prezentat pe un ton plat e cu adevărat o ştire!

Şi totuşi, nu în tonul neaşteptat al redării stă unicitatea lui Spotlight, cât în curajul şi capacitatea sa de a aduce pe ecran un adevăr de o frumuseţe, simplitate şi profunzime tulburătoare. După ce, vreme îndelungată, spectatorul e ţinut să creadă că undeva, în istoria recentă a Boston Globe, cineva din conducerea ziarului acum pe cale să dezvăluie cumplitul secret al Bisericii Catolice locale a înăbuşit cu ştiinţă subiectul, la final realitatea se prezintă după cum urmează: nimeni n-a vrut să bage sub preş nimic. Omul care acum a coordonat echipa ce a găsit adevărul l-a mai avut sub ochi cu ceva vreme înainte, dar nu l-a recunoscut ca atare. Cum s-a putut întâmpla asta?

"I don't know", răspunde personajul lui Keaton. Şi e atâta onestitate, oboseală, dezorientare şi căldură umană în acest răspuns, încât nu mai e loc de nici un reproş. E însă loc de un pic de înţelegere a lumii din jur.

Lumea aceea pe care o simplificăm pe baza de teorii ale conspiraţiei, pe bază de sistem care învinge mereu şi controlează tot, pe bază de jurnalişti pe care noi, restul omenirii, pentru a nu-i trata de tabloizi sau corupţi, atunci musai trebuie să-i transformăm în eroi, în supra-humanoizi mai imaculaţi decât conceperea tuturor Christilor imaginabili. Şi facem asta nu din dorinţa de a pipăi idealul, ci din nevoia de a ne linişti conştiinţele în faţă abandonului propriei căutări, liniştire însoţită de fraze de genul "n-are sens, toţi sunt o apă şi o pământ, nimeni nu are nici o şansă să afle / schimbe ceva", "eh, e adevărat că unu-doi au reuşit, da' aia au spate, frate, nu glumă! crezi că n-a avut cineva interesul ca ei să afle şi să scrie despre asta?, "sunt nebuni, mah, ce vreţi? crezi că un om normal, cu familie şi griji, stă să facă ce au făcut aia?".

Împingând înţelegerea oleacă mai departe de simplificarea naivă, dar vast majoritară de mai sus, Spotlight pune spotul pe acea specie de jurnalist care refuză atât ipostază eroică, dar şi pe cea vândut-şpăgară. A omului care încearcă să îşi facă meseria, mânat de un instinct pe care îl resimte atroce, când şi când, dar pe care îl înţelege prea puţin. Omul acesta bântuie, în mare parte a timpului, printr-un întuneric adânc în căutarea a nu ştie exact ce, prinde un pont, ratează zece, face un pas înainte, trei înapoi, e un soi de cercetător etern doctorand pentru care plagiatul nu e niciodată o soluţie.

Re-adus de destin în faţa unei uşi pe care, cu ani în urmă, o crezuse zid, omul lui Keaton apasă clanţa. În încăperea în care păşeşte, mai multe voci se ridică: "Acum, abia acum vii?". Sunt oamenii prinşi pe teribil de îngusta fâşie dintre lumină şi întuneric, cei care au crezut prea puţin în puterea lor de a influenţa, cei care au crezut prea puţin în faptul că povestea lor poate fi spusă, poate fi crezută, cei care în care speranţa, deşi încă pâlpâindă, s-a mulţumit să rămână ascunsă undeva în adâncurile conştiinţei.

Cristian Tudor Popescu spunea undeva că întâlnirea dintre doi oameni e posibilă doar atunci când cei doi îşi pun la bătaie părţile moi, slăbiciunile. Spotlight spune povestea a două fragilităţi întâlnindu-se.




 Toate articolele despre Spotlight


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Calitatea de jurnalist - Spotlight, Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer