Cei care au probleme cu violenţa şi cu umorul negru să stea acasă. Daltoniştii la fel. Pentru că acest univers e în două culori, anume alb şi negru, pigmentată de pete de culoare, anume semne de punctuaţie, interjecţii, ele merg mai ales pentru sânge. Dar şi pentru personaje precum The Yellow Bastard. Imaginaţi-vă şi un sunet de foc de armă sau de steluţă ninja. Şi zgomotul pe care îl face un dovleac cînd îl arunci de sus, o ţeastă se sparge la fel. În Sin City toată lumea e înarmată. Până şi sub jartiere sunt arme albe şi de foc. Aici toate femeile sunt uşoare, dar e greu să le uiţi după ce te uiţi la ele. Mai ales că s-ar putea să fie ultimul lucru pe care îl vezi. Miller a zis că nimeni nu se poate atinge de romane fără a le distruge. Robert Rodriguez l-a convins că poate face bandă desenată pusă direct pe ecran. Un tip special de Rock'n Roll. Jam Session cu anumite instrumente. I-a zis lui Miller că numai Mickey Rourke poate să-l joace pe Marv. Rodriguez l-a folosit în Once upon a time in Mexico şi ştia că Mickey poate să fie mai blând decît căţeluşa lui, o corcitură de chihuahua cu whippet, numită Loki. Rodriguez i-a mai zis lui Miller că viitorul filmul este digital. Sin City a fost filmat în Digital HD şi green screen, modus operandi început cu Spy Kids, made in Troublemaker studios, adică la el în garaj.
Şi pentru că se tot vorbeşte de Tarantino this, Tarantino that, legat de inputul lui la Sin City, omul n-are nici o treabă, Rodriguez era fanul lui Miller, dar dacă verişorul texan i-a dat o piesă pentru Kill Bill, fostul videoclerk a filmat o scenă şi i-a dat voie să-i folosească numele. Ceea ce n-a dăunat deloc filmului în cariera sa comercială. Adică urmează Sin City doi şi trei, mai multe poveşti din cel mai cool, întunecat şi păcătos oraş, în acuarele de Edward Hopper şi Bosch, pe solouri de Miles Davis şi ritmuri de Link Wray!"You'll never leave Sin City where you are king", spune cântecul Sin City de pe genericul final la Snake Eyes de Brain de Palma (şi La Mulţi ani). Rumble!