Emmy... namente TV

În mod normal, aici ar fi trebuit să găsiţi o cronică la Sin city... dar evenimentul BD al anului s-a transformat, la a doua vizionare (ceasul rău!), într-un soi de miş-maş obositor, iar cum controversele care abundă primprejur sunt la fel de monoton / redundante ca voice-over-ul lui Bruce Willis, cronicarul spune pas (deocamdată - mai multe despre SC sâmbătă 8 octombrie, ora 16.00, pe TVR Cultural) şi îşi întoarce privirea (o dată nu se pune) către televiziune. Mediu pe drept hulit, dar care posedă mândru partizani, reguli, regulamente şi premii. Recent s-a întâmplat festivitatea de decernare a premiilor Emmy (ediţia 57) - notăm cu plus chestiunile care au smuls aplauze şi cu minus pe cele care ar fi trebuit să atragă hohote, huiduieli sau măcar hm-hm-uri.

Plus: speech-ul din debut "performat" de Ellen DeGeneres, amuzant, emoţionant, elegant. Minus: restul apariţiilor / comentariilor marca DeGeneres, când caraghioase, când inutile. Plus: In Memoriam Johnny Carson (personalitate unic/irepetabilă a televiziunii americane, de care românii nu prea au habar din motiv de Ceauşescu & Co.), un tribut început de David Letterman şi încheiat de Johnny himself. Minus: Doris Roberts, premiată în fine pentru rolul din Everybody Loves Raymond, care s-a hotărât să apară pe scenă alături de doi nepoţei inconfortabili şi cu aer de Goe. Plus: speech-ul savuros, anti-Bush şi autocenzurat al lui Jon Stewart, cel mai acid talk-show host yankeu, premiat inclusiv pentru scriitură. Minus: James Spader, premiat pentru rolul din Boston Legal, căruia i-a intrat în cap, nu ştim cum, c-ar fi Christopher Walken... drept care îl imită jenant. Plus: Arrested Development, serial-cult, premiat pentru scenariu. Minus: Lost, mare premiant, serial-fluviu care a început foarte bine şi de atunci tot începe; Nevestele disperate, premiat pentru regie, serial de care sunt sătul fără să văd un episod măcar; Donald Trump (cu furca-n mână), serial-killer. Surpriza serii: Tarantino, care face ce face (un episod din CSI, de exemplu) şi e peste tot.

Concluzie: premii pe măsura premianţilor şi nu, nu sunt maliţios. Cum aş putea fi vis-a-vis de un mediu care mi i-a oferit pe Basil Fawlty, Father Ted, Al Bundy, George Costanza, Jack Bauer sau David Brent? Să fim serioşi.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.