Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Tzara arde şi Dada se piaptănă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Istoria literară ca petrecere - Tzara arde şi Dada se piaptănă


Adrian Ţion

aprilie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Istoria literară inundă scena. Scriitorii celebri şi fantasmele lor estetice devin simple jucării în mâna regizorilor care, iată! se lasă din nou ademeniţi de spectaculozităţile livrescului. Mai mult chiar, la sugestia / propunerea unor scenarişti dibaci, se înfruptă vârtos din texte, documente şi biografii care au suscitat şi continuă să suscite interesul cititorilor. Marele merit al acestor regizori este că ştiu cum să organizeze materia faptică şi ideatică în coerente desfăşurări de imagini şi forţe scenice. Cu această impresie am ieşit din Art Club, de la spectacolul Teatrului Naţional din Cluj Tzara arde şi Dada se piaptănă, având încă pe haine şi în păr "confeti" (ieftine; de, artiştii rebeli sunt săraci) răspândite de actori peste spectatori, de parcă aş fi participat personal la programul susţinut la Cabaret Voltaire din Zűrich-ul anului 1916.

Naţionalul clujean e gazda unor manifestări de asemenea factură de ani buni şi de aceea nu e întâmplător că Tzara "se piaptănă" pe această scenă, unde şi cântăreaţa cheală a lui Tompa îşi piaptănă în acelaşi fel părul, toate acestea în vârtejul unor experimente avangardistice recunoscute ca atare. Poate că seria acestor cvasi-evocări a început-o Radu Afrim cu Mansardă la Paris cu vedere spre moarte (2004) după scenariul lui Matei Vişniec, unde am rămas siderat să-l văd pe Cioran personaj teatral în interpretarea dezinvoltă, neconvenţională a lui Ovidiu Crişan. Apoi l-am văzut pe Tristan Tzara în variantă lunguiaţă (Dragoş Pop) în Travestiuri (2006, regia Mona Marian), alături de Joyce şi Lenin (confluenţa avangardei literare cu politicul, în viziunea lui Tom Stoppard), ca să-l reîntâlnesc acum pe Tzara în variantă pipernicită, în interpretarea lui Filip Odangiu. Cine mai poate spune că istoria literară nu este vie? Ea trăieşte pe scenă ca la ea acasă. Ba mai mult chiar, întrucât casa ei e biblioteca şi acolo pătrund mai puţini, doar cercetătorii avizaţi. Unul dintre aceştia este profesorul Ion Pop, specialist în avangarda literară, care, împreună cu apropiaţii săi, Ştefana şi Ioan Pop-Curşeu, s-a gândit să marcheze centenarul mişcării dada prin această transpunere scenică. Rezultatul este această descătuşare de forţe creative ce s-au unit sub butada subtil ajustată Tzara arde şi Dada se piaptănă.

Fără îndoială că este vorba despre o muncă în colectiv, având trei scenarişti şi mai mulţi îndrumători pentru coregrafie, muzică, mişcare scenică, decor; proiectul Dada - 100: viaţă / artă / muzeu fiind realizat în parteneriat cu Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB şi Asociaţia Persona. Dar nu e mai puţin adevărat că, învăţând din modelele enumerate, regizoarea Ştefana Pop-Curşeu a putut să aplice o dreaptă măsură subiectului încropit din manifeste, poezii, scrisori, mărturii pentru a reuşi să închege un spectacol mai sus de aşteptări. Unitatea vizuală a ansamblului e dată de valizele de lemn multifuncţionale. Personajele - călători în spaţiul existenţial - vin de la Bucureşti la Zűrich, pleacă la Paris, păstrează legăturile cu cei rămaşi în ţară, aşa încât ele par într-un voiaj continuu, într-o căutare continuă a propriei identităţi, într-o lume bulversată de război. Fantomele tinereţii sunt sever judecate de o instanţă supremă, caricatural devoalată sub chipul a trei "ţapi negri" care întreabă şi pun în lumină faptele rebelilor. Echipa de actori funcţionează impecabil. Sub pretextul punerii în scenă a piesei Mouchoir de Nuages / Batistă de nori, cei cinci actori interpretează mai multe roluri fiecare pentru a da viaţă atmosferei din cabaretul Voltaire, fofilărilor personajului de a nu fi încorporat în armată, discuţiilor în contradictoriu din jurul manifestului artistic susţinut cu îndârjire, şocant, dar deschizător de drumuri în noua artă.

Tristan Tzara jucat de Filip Odangiu este un tip blând, sensibil, dar înzestrat cu oţelite convingeri, aşa cum, se pare, a fost şi personajul real, mai puţin cunoscut prin propria-i creaţie, decât prin zgomotul stârnit în jurul manifestului său poetic. Gaşca de prieteni-parteneri care gravitează în jurul lui Tzara, evocând figurile pitoreşti ale unor ilustre nume ale avangardei, este susţinută, prin participări remarcabile, individualizante, de Rareş Stoica (Sf. Gargal, Marcel Iancu şi alte personaje), Cătălin Codreanu (Sf. Casdoas, Hugo Ball şi alte personaje) şi Cristian Grosu (Sf. Govdela, Richard Huelsenbeck şi alte personaje). Plăcerea de a juca şi de a se juca ştrengăreşte cu personajele întruchipate este atributul suprem al echipei de actori, din care Cristian Grosu se remarcă îndeosebi prin ilare scălâmbăieli şi ironii adorabile, în perfect acord cu ansamblul discursului bazat pe comic agrementat cu absurd. Este absurdul relevat la modul agresiv de nişte pionieri ai păcii, neîncrezători în război, în arta burgheză şi în convenţii prăfuite. Surprinzătoare este apariţia regizoarei Ştefana Pop-Curşeu în rolul Mayei, virtuala iubită a lui Tristan Tzara, dar, ca alţi interpreţi, şi ea apare în mai multe ipostaze scenice, toate la fel de convingătoare şi agreabile.

În Tzara arde şi Dada se piaptănă reconstituirea evenimentelor merge foarte aproape de expandarea lor în liber joc teatral, ceea ce-i conferă spectacolului legitimitate şi valoare în cadrul aniversării celor o sută de ani de la naşterea curentului dada. Ceea ce supradimensionează zarva novatorilor şi se reţine ca fundal al revoltei sunt imaginile de arhivă revărsate peste ecran, imagini de pe front, de pe străzile oraşelor europene, tablouri vivante ce trimit spre reconstituirea atmosferei din epocă. Se reţin procedeele de a crea versuri prin extragerea unor bileţele dintr-o pălărie, de asemenea, secvenţa mult exagerată vizual a găsirii numelui mişcării în dicţionar (lipseşte cuţitul!), modul halucinant, rizibil, în care sunt duşi de nas medicii în fixarea diagnosticului recrutului, scenele de foxtrot îndrăcit şi de verbalism îndrăcit. Şi se mai reţin, inevitabil, fluturaşii din hârtie de ziar aruncaţi peste spectatori în semn de participare la o petrecere. Petrecerea teatrului.




 Toate articolele despre Tzara arde şi Dada se piaptănă


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer