Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Dernier loup, Le / Wolf Totem

În viaţă trebuie să ştii să îţi alegi momentul - Le dernier loup / Wolf Totem


Cristina Zaharia

Port.ro, martie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O poveste impresionantă de la un cineast francez care a mers în China să filmeze un film la care nu s-a încumetat niciun alt cineast din zona respectivă, vorbit în limba locului, cu actori de acolo, în splendidă desfăşurare de forţe. Filmul atinge toate inimile, este pentru întreaga familie, pentru toate vârstele, de văzut, de învăţat, de ţinut minte. Dacă vreţi să vedeţi un film splendid, uitaţi de Batman, mizaţi pe acesta. Aflaţi mai multe, inima vă va fi sus, poate veţi plânge.

Jean-Jacques Annaud este regizorul excepţionalului The Name of the Rose. Cartea lui Umberto Eco a circulat pe sub mână în ultimii ani de comunism, iar filmul cineastului francez la fel. Imediat după Revoluţie, cu filmul său din 1988 aveam să mă întâlnesc la examenele de intrare la UNATC - L'ours cu povestea lui emoţionantă şi animale cu reacţii umanizate, într-un film cum nu mai văzusem.

Şi, chiar dacă istoria filmului îi reţine numele regizorului pentru Numele trandafirului, pentru L' amant şi Seven Years in Tibet inima îl va păstra pentru unicele lui poveşti cu animale prinse în relaţii de prietenie şi sacrificiu. Poveşti cum numai el poate să creeze, cu care te şi şantajează afectiv mereu. L'ours cu puiul acela care scâncea şi visa în culori, Deux frères- filmul său din 2004 - despre pui de tigru de data aceasta cu sentimente ca orice fiinţă umană de pe pământ.

Iată-l acum din nou pe regizor pornind la drum în sălbăticie, departe, cu o nouă poveste de suflet. După realizarea peliculei Seven Years in Tibet i s-a interzis să intre în China. De data aceasta, cumva iertat, i se alătură studioul chinez şi doi scenarişti din această ţară, iar el ne oferă o poveste vorbită în chineză, în mandarină (şi) despre revoluţia culturală chineză şi activiştii ei. Sigur, acestea destul de edulcorate, însă cu câteva accente dramatice necesare.

Regizorul (şi scenariştii) ne invită în această călătorie iniţiatică, de la dogmă şi dictatură către tradiţii şi legătura cu pământul. Un drum invers. Pentru că, înainte de toate, povestea ne aduce cadou un univers, o ţară, peisaje - toate prea puţin cunoscute. Este povestea a doi studenţi chinezi de la oraş care, în cel de-al doilea an de revoluţie culturală, în 1967 - deci şi multă grijă pentru uniformele epocii - sunt repartizaţi la ţară. Iar ei aleg Mongolia interioară. Există în poveste un (aproape) ticălos, un activist obtuz care va distruge totul în jur, din elan, din prostie, din interes. Văzusem asta şi în finalul de la Seven Years in Tibet, cum şi cât de simplu poate să dispară o lume străveche. Regizorul are decenţa (şi poate şi în coastă controlul chinez) să nu insiste, să nu demonizeze, doar să arate, să monteze câteva scene care să te înfioare, să întristeze, să dea seama de tabloul mai cumplit, mai mare. Nu aceasta este însă partea forte a poveştii, chiar dacă este pretextul şi se împleteşte bine cu cea principală.

Filmul merită să fie văzut pentru cadrele largi cu câmpiile verde crud ale Mongoliei Interioare, pentru imensitatea aceasta pe care apucăm uneori să o vedem doar în vreun documentar despre viaţa în iurtă. Pentru scenele splendide, filmate cu măiestrie, cu drone mai mult ca sigur, vederi aeriene care şi ele abia cuprind întinderea până la orizont. Şi, în această vastă stepă cu iarbă bătută de vânt, un om cât un punct pe o hartă colorată. Ca să aflăm că "mongolii nu-şi îngroapă morţii, ci donează carnea".

Cei doi tineri de la oraşul îndoctrinat, înghesuit şi flămând ajung aici în această pace a locului şi a pământului, cu reguli respectate de la începuturile lumii. Într-un trib nomad, chiar în casa lor călătoare. Timp de doi ani cât durează practica lor la ţară de reeducare - a lor, ca şi a locuitorilor care trebuie să se supună şi să înveţe limba mandarină - o poveste aparte de dragoste, cu toate faţetele ei.

Merită să treceţi prin acest film de o plasticitate ieşită din comun, ca să ajungeţi la scenele de iarnă, de furtună, când în jur nu se mai vede nimic. Regizorul ştie să spargă această orbecăială în întunericul de zăpadă cu jeturi galbene de lanterne, iar cadrele, mai ales astfel montate, sunt şi mai dramatice, şi mai grafice. Departe de un stil mult mai calofil american, regizorul francez este mai atent la detalii. La prim-planurile frumoase, indiferent că este vorba de chipurile umane sau de cele ale fiarelor locului. Câteva mici efecte la ochii acestora, doar cât să mărească atenţia, frica, respectul. Operatorul se întrece pe sine.

Este de lăudat un asemenea proiect de proporţii care a necesitat forţe uriaşe de lucru, herghelii de cai şi turme mari de oi, haine şi căciuli mongole, o serie mare de lupi dresaţi care să treacă prin toate vârstele cerute de rol.

Şi, ca să nu fie doar un eseu cinematografic, un personaj în vârstă, înţeleptul tribului şi filmului, cu cuvintele lui - lecţii de viaţă pentru erou şi noi ca spectatori deopotrivă. Aproape ca maestrul din Karate Kid care îşi învaţă ucenicul cum să lupte, să supravieţuiască chiar şi când acesta nu bănuia că i se predă o ştafetă. O împărtăşire, cum este şi "frângerea" binoclului în două.

Unghiurile multiple, diferite, ca şi muzica cu accentele ei acute, dramatice, punctează o poveste în desfăşurarea ei. Vocea din off adaugă şi ea un tempo anume şi un aer de poveste.

Multe scene dure, neaşteptate, chiar dacă bănuieşti că vor fi - pentru că sunt lupi în poveste. Şi nu atât legat de atacurile lor, cât de cele ale oamenilor asupra animalelor, de la puii învârtiţi de coadă şi omorâţi pentru o viaţă veşnică până la împuşcarea lor ca la safari şi târârea pe pietriş. Şi, la fel, cele cu câmpul cu gazelele îngheţate şi, în oglindă, cu caii prinşi de ger în lac în poziţii statuare. Multe scene forte, de impact emoţional, Veţi vedea, când haita atacă, vă veţi ţine respiraţia.

Ce lecţie mai bună despre toleranţă decât un lup crescut într-un sat de păstori?

"Ai capturat un zeu, ca să-l transformi în sclav. Ce fel de războinic vrei să fie, dacă îl împiedici să ucidă şi îl înveţi să se teamă de moarte?" O lecţie pentru noi toţi. O întrebare pentru un animal, un trib, o etnie, un popor, o cultură.

Vedeţi filmul, veţi afla ce înseamnă şi titlul englezesc - Wolf Totem -, şi cel original şi românesc - Le dernier loup / Ultimul lup.

Liber ca vântul.




 Toate articolele despre Dernier loup, Le / Wolf Totem


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer