Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Tango

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mrozek şi libertatea de a fi uman - Tango


Ilinca Bernea

aprilie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am văzut spectacolul tinerei regizoare Laura Vlădoiu de la Bulandra, cu piesa Tango a lui Mrozek, o montare curajoasă şi promiţătoare. Textul în sine e genial, iar convingerea mea este că o astfel de capodoperă nu te lasă să te îneci orice ar fi, dar şi montarea are merite proprii, categoric, şi e de felicitat faptul că, în loc să se alinieze curentului şi să aleagă o piesă mediocră cu care să-şi arate muşchii de regizor, Laura Vlădoiu a optat pentru una dificilă, subtilă, cu multe straturi semantice şi subtexte, cu ambiguităţi care îţi dau de furcă, o operă de maturitate, care jonglează cu optici multiple.

Piesa o ştiam din studenţie, dar n-aveam pe-atunci vârsta să o gust şi aveam un soi de puritanism tembel care m-a împiedicat să o înţeleg în cheia justă. În tot cazul pun în contul acestuia faptul că amintirile sunt vagi. E o construcţie dramaturgică stranie, greu de încadrat sau afiliat, cu accente de teatru existenţialist, absurd şi chiar postmodern avant-la-lettre. M-a izbit actualitatea textului şi faptul că se prezintă într-o formă similară celor din regnul contemporan.


Pe scurt, creaţia lui Mrozek este o parabolă despre libertate şi putere şi despre avatarurile vârstelor, despre maladiile gândirii şi despre insurecţia instinctelor, structurată ca teatru în teatru şi care urmăreşte povestea reală sau imaginară a unui tânăr nevrotic, chinuit de impotenţă (ni se sugerează că întreaga acţiune se consumă în mintea lui şi se derulează sub formă de delir al puterii). Odată intraţi în poveste, descoperim profilurile unor personaje exotice din trei generaţii diferite, membri ai unei familii bizare şi fascinante, toţi ţicniţi şi fermecători; o familie alcătuită dintr-un tată artist plin de haichiţe şi obsedat de experimente, o mamă cu veleităţi de cântăreaţă, care însă şi-a ratat vocaţia, o bunică excentrică şi frivolă care are un frate ramolit şi fricos.

Fiecare dintre personaje e conturat într-o cheie simbolică în raport cu libertatea sau puterea. Tatăl, Stomil, este exponentul libertăţii-ca-experiment, mama, Eleonora, este reprezentanta libertăţii-ca-manifestare-senzorială, bunica, Eugenia, este exponenta libertăţii-de-a-cosmetiza-viaţa, unchiul, Eugen, este cel speriat de libertate care are nevoie să se supună, Edek, băiatul în casă, este tipul obidit care acumulează resentimente şi frustrări care îi înteţesc foamea de putere etc.


E fabulos faptul că Mrozek vorbeşte despre dictatură şi totalitarism fără a-şi agresa publicul cu imagini şi sugestii viscerale ale violenţei şi cruzimii, că atacă problema dezumanizării şi a nebuniei fără să apeleze la metode-şoc de ilustrare a ideilor şi asta pentru că şi el, ca toţi marii autori, nu vorbeşte doar despre putere şi nebunie, atacând demonstrativ o temă (textul lui nu este câtuşi de puţin tezist), ci şi despre condiţia individuală, despre nevoile şi aspiraţiile individului, despre instabilitatea sa ontologică, vorbeşte despre ce se ascunde pe sub cutele gândirii şi simţirii. Tango se aliniază curentului existenţialist, nu atât prin formă, cât prin conţinut şi prin spectrul semantic, e un text plin de replici savuroase, cu un umor picant, inteligent şi aluziv. Fiecare poantă e o alegorie sau o metaforă. Una dintre replicile care m-au încântat îi aparţine personajului tatălui care pomeneşte nostalgic teatrul tinereţii lui care reuşise performanţa de a produce piese din care nu se mai înţelegea nimic.


Arthur e fricos, neajutorat şi impotent şi vrea să se securizeze subordonându-i pe ceilalţi voinţei şi "principiilor" lui. Mrozek oferă această explicaţie pentru naşterea comportamentelor dictatoriale, şi este una cât se poate de plauzibilă. Nevoia de morală rigidă, de "ordine şi disciplină" - de autocraţie în fond - e un mecanism defensiv şi securizant al celor care nu fac faţă libertăţii şi concurenţei şi care sunt îngroziţi de ringurile de luptă, fireşti, ale existenţei. Libertatea e un elixir tare, iar unii nu-i rezistă, nu se descurcă, nu ştiu cum să o folosească în avantajul lor. Arthur e înspăimântat de libertate, e infantil şi fragil şi are nevoie de reguli ca să se poată simţi stăpân pe situaţii, aşadar îşi şantajează şi terorizează familia încercând să-i subordoneze pe toţi, nu atât voinţei lui, cât unui joc menit să îl pună în valoare, să-i compenseze frustrările şi lipsurile. Textul este cât se poate de pertinent din punct de vedere psihologic, dezvăluind cu acurateţe, asemeni unei substanţe revelatoare, faptul că astfel de inşi complexaţi sunt intransigenţi, cerebrali, justiţiari şi au convingeri împinse până la fanatism. Deşi, cum spuneam, ţicniţi la modul pitoresc, membrii familiei lui se arată capabili de toleranţă, înţelegere, empatie, "înţelepciune amorală" (vezi Michel Onfray). Tatăl e dezamăgit constant de faptul că fiului său umorul nu-i e tocmai la însemnă. În general umorul ţine mai degrabă de deliciile maturităţii, dar Arthur nu poate nici măcar să râdă.

Cred că ar fi fost preferabil să nu descoperim încă din prima scenă a spectacolului că acesta este un dictator în familie, să credem, la început, că între el şi ceilalţi e un fel de joc şi că se preface doar că le-ar da ordine. Ar fi fost de urmărit transformarea graduală a personajului pe parcursul piesei dintr-un copil răsfăţat din clasa de mijloc într-un nebun de legat. Foarte interesantă şi relevantă este sugestia regizorală potrivit căreia impotenţa îţi confiscă demnitatea umană şi te poate aduce la demenţă. Arthur vrea "sânge", "tragedie", îi spune cu cruzime tatălui său că mama lui îl înşeală, doar pentru a vedea şi alt bărbat în mizerie, fără să ţină cont că e vorba de propriul părinte. I-ar vrea pe toţi terorizaţi, chinuiţi, sfâşiaţi de durere. Sexul e, într-adevăr, atât de important şi este lăudabil faptul că tânăra regizoare a ales să abordeze chestiunea frontal, fără ipocrizie şi pudibonderii, fără să se împiedice în ideile şi normele pseudo-morale în care se împotmolesc, la vârsta ei, unii amatori de utopii amoroase şi mai ales unele amatoare. Foarte percutantă este replica lui Stomil despre "libertatea sexuală", libertate pe care o trece pe primul loc în rândul drepturilor fundamentale. Minunată această pledoarie a lui Mrozek împotriva moralei burghezo-victoriene a cuplului care nu e altceva decât o luare în posesie a libertăţii sexuale, o întemniţare a sexualităţii într-un cadru static în care atracţia e parazitată de rutină, dorinţa e înlocuită de posesivitate şi plăcerea e doar, în cazul fericit, un simulacru. Piesa lui Mrozek arată explicit că morala căsătoriei echivalează unei luări în posesie, e o formă de prizonierat în care doi oameni îşi pierd libertatea şi devin unul proprietatea celuilalt.


Doru Ana, în rolul tatălui, joacă fermecător. El, Ioana Macaria, care interpretează cu mult rafinament rolul mamei, şi Constantin Dogioiu, din rolul lui Edek, sunt cei mai bine distribuiţi din spectacol. Plasarea foarte tânărului Ionuţ Toader în rolul lui Arthur e puţin hazardată, iar tânăra Eliza Păuna cucereşte prin prospeţime şi naivitate, cum rezultă din felul în care, spre exemplu, îi pune lui Stomil întrebarea "aveţi manii?", de parcă ar întreba dacă "aveţi premii la activ" sau "mânuşi de catifea".

Spectacolul e lucrat cu multă fineţe, bine dozat, fără momente statice, reuşeşte să producă tensiuni şi să le menţină pe frecvenţa optimă. Sunt câteva momente excepţionale, cum ar fi scena în care Arthur îşi îmbie tatăl să se răzbune pe soţia adulteră, sau cel al dialogului dintre Eleonora şi Ala, din ziua nunţii ratate. Deşi perfect coerent până spre final, demersul regizoral sare brusc, în punctul terminus, dintr-o convenţie estetică într-alta, mai precis dintr-o formulă de tip modernist în plin spectacol postmodern, căţărând pe piedestal un discurs al lui Foucault. Nu ştiu dacă era necesară această "traducere", această explicitare a mesajului. Într-un fel, acest salt, din limbaj dramatic într-unul eseistic, plasează piesa pe o pistă de semnificaţii mai îngustă decât o făcuse spectacolul, în ansamblul său, până în acel punct. Nu era nevoie să ni se spună, prin scena simbolistă şi explicativă din final, că am vizionat un spectacol despre putere şi libertate, odată pentru că trebuia să fii idiot ca să nu te prinzi şi apoi pentru că asistasem la ceva mai mult şi mai profund şi mai nuanţat decât o simplă parabolă despre dictatură.


Este binecunoscut contextul în care Mrozek a scris piesa şi este foarte clară preocuparea lui pentru problema dictaturii şi a deraierii minţii omeneşti de la realitate, respectiv pentru decuplarea acesteia de la umanitate, şi sigur că spectacolul nu putea fi montat într-o cheie feerică, dar cred că, totuşi, gustul pentru morbid trădat mai cu seamă de scenografia, semnată de Emilia Furdui, îi conferă montării o aură de sinistru forţată, care răpeşte din farmecul personajelor. Oricum e o incompatibilitate stridentă între costumele (unele lirice şi minuţios lucrate, altele care lasă impresia de improvizaţie) făcute haotic, fără să se ţină cont de vreun element estetic unificator, dar care au, totuşi, ceva tonic şi pitoresc şi decorul, alcătuit dintr-o grămadă de haine ponosite care par exasperant de sumbre şi murdare, care produce realmente o impresie de spaţiu murdar. Nu e estetică a urâtului e urât pur şi simplu. Senzaţia dominantă este aceea de neglijenţă scenografică şi de gust îndoielnic în punerea în practică a concepţiei scenografice, fapt ce aruncă, involuntar, pe terenul kitschului, intenţia regizoarei de a produce o atmosferă morbidă.

Impresia generală este că spectacolul se susţine, că e viu şi percutant. Merită văzut. Iar Laura Vlădoiu este un nume de care, cu siguranţă, vom mai auzi.




 Toate articolele despre Tango


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Ilinca Bernea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer