Pata umană - The Human Stain

Fiecare dintre noi are un secret. E natura umană, e The Human Stain. Pata e secretul care ne împiedică să aparţinem lumii întregi. Pata e motivul pentru care avem numai o bucăţică din întreg. Secretul corbului din The Human Stain e că a crescut în captivitate şi nu poate croncăni ca şi corbii liberi.

Secretul lui Nicholas Meyer, scenaristul care a transpus pentru film cartea lui Roth, e că în anii '80 a scris trei din cele şase filme Star Trek cu echipajul iniţial condus de Kirk (William Shattner) şi Spock (Leonard Nimoy).

Oricine a citit o carte scrisă de Philip Roth a simţit măcar pentru o secundă ce corvoadă ar însemna să o transformi într-un film. Personajele prind viaţă prin monologuri interioare, suferă şi se bucură prin gesturi aparent insignifiante, pe care filmul nu le poate picta.

The Human Stain e povestea celor care nu mai au nimic de pierdut. Coleman Silk (Anthony Hopkins) e profesor de literatură clasică şi decan la o şcoală de valoare din estul Statelor Unite. Făcând prezenţa într-o zi, îşi întreabă studenţii dacă cei pe care nu i-a văzut până acum nu sunt cumva "strigoi" (spooks). "Spook" nu înseamnă doar fantomă, ci şi o aluzie la culoare şi Silk se vede nevoit să îşi pledeze inocenţa în faţa unei comisii care îl acuză de rasism.

Într-un acces de furie Silk renunţă la luptă şi demisionează. Aflând vestea, soţia lui, Iris, suferă un atac de cord şi moare. Iris moare fără să afle secretul lui Coleman, secretul care i-a produs excesul de furie, secretul care l-a bântuit în ultimii 50 de ani. Coleman e negru. Secretul nu e atât de incredibil pe cât pare. În multe familii de culoare se întâmplă ca unul dintre copii să nu primească pigmentul.

Coleman a reuşit să treacă drept un evreu alb toată viaţa lui. Asta a fost alegerea lui. A renunţat la familie, a renunţat la rasă pentru că nu vroia o greutate în plus în viaţă. A luat decizia să nu pornească la drum cu un handicap, iar la 70 de ani e prea târziu să-şi apropie familia pe care a lasat-o în urmă. Filmul combină momente din prezent cu amintirile din tinereţe ale lui Coleman (Coleman cel tânăr e jucat de un genial Wentworth Miller). Momentul în care aduce la cină o fată albă fără să o prevină ca mama lui e de culoare face parte din tragedia lui Coleman.

După moartea soţiei se hotărăşte să-şi spună povestea şi se împrieteneşte cu Nathan Zuckerman (Gary Sinise), romancierul al cărui secret e frica de critică şi care s-a retras în munţi după un succes literar cu ceva ani în urmă. Zuckerman e cel care, atât în film cât şi în carte, spune povestea. Coleman o cunoaşte pe Faunia Farley (Nicole Kidman), o femeie de serviciu la facultate cu 30 de ani mai tânără ca el cu care trăieşte o aventură.

Regizorul Robert Benton a reuşit să treacă obstacolul clasei sociale pe care cuplul pare să îl ridice iniţial. Faunia e un personaj tragic, cu propriile ei secrete. Abuzată de tatăl vitreg a fugit de acasă când avea 14 ani. S-a căsătorit cu Lester Farley (Ed Harris) care o bătea. Cei doi copii îi mor într-un incendiu. Mulge vaci, curăţa oficiul poştal şi freacă podelele la facultate. Încearcă să îşi ascundă slăbiciunea sub perdeauna unei relaţii bazate pe sex. Coleman însă nu este genul de om care să accepte aşa ceva. Implicarea lui e sinceră. Coleman îi spune la un moment dat lui Zuckerman: "nu e prima mea iubire, nu e nici marea mea iubire, dar cu siguranţă e ultima mea iubire."

Personajele sunt tragice. Şi dacă ne amintim că îi aparţin lui Roth nu ar trebui să ne mire. Benton reuşeşte totuşi să suprindă gravitatea dramei într-un moment de bucurie în care îi vedem pe Coleman şi Zuckerman valsând pe verandă.

The Human Stain e un film încet, greu, ceea ce explică de ce a fost lansat în tăcere şi în atât de puţine cinematografe. Anthony Hopkins nu are nevoie să te convingă că ar putea avea o familie de culoare - reuşeşte perfect să fie profesorul de 70 de ani nevoit să înceapă viaţa de la zero. E un consens general că nici o femeie de serviciu nu va arăta ca Nicole Kidman, dar şi ea ca şi Hopkins, nu se lasă mai prejos în a juca secretul Fauniei.

Nu putem vorbi de ceva care îl implică pe Roth fără să menţionăm contextul. The Human Stain a fost scrisă într-o vreme în care America, după cum spune autorul, nu mai era interesată de căderea comunismului şi era încă departe de grijile terorismului. Cea mai mare problemă era faptul că Monica Lewinsky avea o pată pe rochia de serviciu. Scandalul Lewinsky e fundalul poveştii şi serveşte ca metaforă pentru "corectitudinea politică" a Americii. Sau pentru palma pe care Roth i-o aplică, acuzându-şi ţara de ipocrizie în materie de rasă, clasă şi sex.

Cu The Human Stain Roth şi-a încheiat trilogia americană care mai conţine American Pastoral şi I married a communist. Criticii care l-au susţinut de la început, ca Marc Shechner, spun că următorul pas ar fi fost premiul Nobel pentru literatură. Roth însă a scris Animal pe moarte, o carte neaşteptată, o carte surpriză, mult prea erotică şi lipsită de prejudecăţi pentru a putea fi trecută cu vederea.

Ăsta e secretul lui Roth. Nu avea să tacă pentru câteva zile în Suedia.