Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oedipe la Royal Opera House din Londra


George Andrei

iunie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
1958. Prima ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu. După ce a asistat la premiera românească a operei Oedipe dirijată de Constantin Silvestri, un entuziasmat Sir John Barbirolli a declarat că va face tot ce este posibil ca să aducă lucrarea în repertoriul Operei Regale din Londra. Silvestri însuşi a încercat să convingă colegii englezi că Oedipe ar avea succes.

Silvestri a avut dreptate, dar nu şi-a putut duce visul la împlinire. Oedipe a trebuit să aştepte 58 de ani până când să vadă lumina pe o scenă din Anglia, într-o montare a trupei catalane La Fura dels Baus. Spectacolul a debutat la Bruxelles, a trecut pe la Buenos Aires şi acum Londra, şi se pare că va ajunge şi la Paris - deşi am cam tot auzit de mult timp de posibilele reprezentaţii în capitala Franţei.

Nu voi insista prea mult asupra punerii în scenă. Am vorbit deja despre ea cu ocazia premierei sud-americane de la Teatro Colón. Revăzând-o după patru ani, nu am găsit motive să-mi schimb mult impresia.

Latura muzicală a fost însă net superioară la Londra. Cu o singură excepţie: cea a corului care a dezamăgit nu prin unele desincronizări fireşti la o partitură nouă, ci printr-o sonoritate greoaie şi o surprinzătoare lipsă de rafinament.

Ca şi la Bruxelles, a dirijat Leo Hussain. Mi s-a părut neconvingător în primele două acte, până la scena paricidului. A fost o citire corectă dar lipsită de vlagă. În consecinţă, actul I, care conţine câteva din cele mai luminoase pagini scrise de Enescu şi care a fost denumit "le plus complet" de Reynaldo Hahn, a sunat pur şi simplu plicticos în ciuda execuţiei orchestrale de prima clasă. Unii critici englezi au crezut că descopereau fragmente anoste în partitură, dar sunt sigur că impresia lor a fost marcată de ceea ce venea de la pupitru.

Dirijorul a părut revitalizat odată cu scena Sfinxului. Orchestra a căpătat culoare şi energie - minunate partida de corn sau solo-urile flautului şi al oboiului - momentele dramatice au fost bine accentuate şi, din fericire, lipsite de bombasticism. Iar în ultimul act Leo Hussain s-a întrecut pe sine.

Johan Reuter a fost o alegere inspirată pentru rolul titular. Posesor al unei voci puternice şi omogene, cântăreţul danez a dominat scena, a ştiut să se dozeze bine, a dat totul în scena orbirii, însă a păstrat destulă vigoare pentru ultimul act. Mai puţin convingător probabil în episodul Corintului unde nu a fost ajutat nici de dirijor, nici de regizori, Reuter a ştiut totuşi să reliefeze evoluţia personajului de la incertitudinile adolescenţei până la apoteoza finală. În ansamblu, o tălmăcire importantă a rolului lui Oedipe, desigur cea mai bună de la regretatul Monte Pederson încoace.

O distribuţie solidă a combinat eforturile unor artişti aflaţi în diverse ipostaze ale carierei, de la tineri precum Sophie Bevan, Claudia Huckle, sau Samuel Dale Johnson până la cei cu experienţă. Trei cântăreţi, toţi veterani, au înscris pagini de marcă. Sarah Connolly, care a întruchipat-o pe Iocasta, a lăsat sala încremenită în momentul în care a descoperit oribilul adevăr. Marie-Nicole Lemieux s-a aflat deja la al treilea contact cu rolul Sfinxului, după spectacolele de la Toulouse şi de la Bruxelles. De fiecare data interpretarea a fost mai bogată şi mai nuanţată. Cel mai mult a impresionat însă Sir John Tomlinson, un neînduplecător Tiresias. Basul englez este un veteran de peste 40 de ani al scenelor de operă iar vocea nu mai are prospeţimea de odinioară - şi, să recunoaştem, nici în tinereţe timbrul său nu se remarca prin frumuseţe. De fapt registrul acut - cât se poate vorbi de un registru acut la un bas - a fost inexistent. Dar ce actor superb, câtă expresivitate, cum ştie să dea importanţă fiecărui cuvânt, fiecărei fraze! În momentul profeţiei aproape că mi-a îngheţat şira spinării, dar forţa interpretării sale nu este una brută. Cu adevărat o versiune de referinţă a personajului, în aceeaşi clasă cu Gabriel Bacquier sau cu André Vessières. Şi, cu tot respectul pentru Johan Reuter, mă tot întrebam cum ar fi sunat Tomlinson în rolul titular...


Fişa tehnică:
Dirijor: Leo Hussain
Maestru de cor: Genevieve Ellis
Regia: Alex Ollé şi Valentina Carrasco - La Fura dels Baus
Decoruri
: Alfons Flores / Costume: Lluc Castells / Lumini: Peter Van Praet

Oedipe: Johan Reuter / Tiresias: Sir John Tomlinson / Creon: Samuel Youn / Păstorul: Alan Oke / Marele Preot: Nicolas Courjal / Phorbas: In Sung Sim / Paznicul: Štefan Kocán / Tezeu: Samuel Dale Johnson / Laios: Hubert Francis / Iocasta: Sarah Connolly / Sfinxul: Marie-Nicole Lemieux / Antigona: Sophie Bevan / Meropa: Claudia Huckle / O tebană: Lauren Fagan
Corul şi orchestra Operei Regale din Londra. Concertmaestru: Peter Manning.
Miercuri, 8 iunie 2016, Royal Opera House, Covent Garden, Londra.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de George Andrei


Alte articole

 Succesul artiştilor români la Roma şi Arezzo. Povestea Festivalului ICon Arts, la 20 de ediţii dedicate excelenţei în muzică şi arte contemporane, Comunicat de presă
 Muzica, un pod peste abis - de la Oliver Sacks la Giorgio Fabbri, Anca Mureşan
 Primul turneu de muzică clasică persană din România - Comorile Persiei, 2017, Comunicat de presă
 Greii muzicii uşoare româneşti, Marian Rădulescu
 In memoriam Nicolae Licareţ, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer